⬆
Societate
Pagina 92
Bună ziua, la revedere
„Te sărut, dragă, ce faci?“ Cele două fete îşi pupă una alteia aerul de lîngă urechi şi despart în două şuvoiul de lume care se scurge la metrou spre peronul de la Victoriei – Berceni. Rîul bălţat de oameni curge nedomolit, le ocoleşte lent pe cele două care-şi pipăie admirativ una alteia ba pletele, ba poala rochiţei.
Arheologie digitală
Dacă aţi utilizat intensiv calculatorul în ultimii 15 ani, probabil că aveţi undeva în casă o colecţie extinsă de CD-uri şi DVD-uri care conţin diferite versiuni de documente din trecutul dumneavoastră digital. Problema e însă că acest trecut digital nu va rămîne pe mediile de stocare numite pentru totdeauna.
Cum îi recunoşti pe turiştii români?
Se apropie vara şi devenim cu toţii, cu sau fără voia noastră, turişti. La mare, la munte, în străinătate. Uneori, pe la sfîrşitul lui iulie, cînd Bucureştiul începe să se golească şi cîrdurile de maşini să se împuţineze, cînd totul capătă un alt ritm şi o lentoare reconfortantă, mă simt ca un turist în propriul meu oraş.
Cît de politizate ne sînt televiziunile?
O televiziune locală ar trebui să aibă mereu în minte faptul că este în slujba cetăţenilor, dar asta se întîmplă destul de rar. „De multe ori, posturile TV locale sînt în slujba celor care le finanţează, sînt mecanisme de propagandă pentru aceştia şi fac abstracţie de nevoia de informaţie a publicului.“
Foamea ca destin colectiv
Se vorbea, cel mai adesea în şoaptă, că lumea asta a lor, socialismul, ar fi fost adusă în România din afară şi că ar fi fost impusă cu forţa şi cu preţul unui număr foarte mare de victime omeneşti. Se vorbea despre puşcării în care s-a suferit mult şi chiar despre o rezistenţă armată la comunism.
Cu ochii-n 3,14
● Potrivit Mediafax, „Un bărbat de 80 de ani, din comuna băcăuană Vultureni, a fost uitat încuiat trei zile în sediul primăriei din localitate, unde se dusese după o adeverinţă, edilul susţinînd că bătrînul s-a simţit bine cît a stat închis în clădire, altfel ar fi deschis o fereastră şi ar fi strigat după ajutor.“ (L. V.)
● Culmea mîncării de spital: o zeamă roşie, cu iz de bulion şi cerculeţe de grăsime, în care nu pluteşte nimic. Pe lîngă asta, macaroanele tot cu nimic ori piureul apos cu dou
Cum am ajuns să-i urăsc pe eroii neamului
După cum bine ştiţi, anul 2014 a fost declarat Anul Brâncoveanu. Pînă aici, toate bune şi frumoase, care ar trebui să se încheie cu cîteva volume de cea mai înaltă calitate, cu expoziţii şi refaceri de conace, biserici şi mănăstiri.
„Basarabia e România!“
Sau: „Basarabia, pămînt românesc!“ Sînt texte pe care le vezi deseori pe pereţii gangurilor, în veceuri publice, pe clădiri din toate oraşele... Entuziasmul nostru public faţă de ceea ce numim „Basarabia“ se limitează, de multe ori, la declaraţii mai mult sau mai puţin înflăcărate.
„Parisul 1900“ – sau sărbătoarea ca simptom al sfîrşitului
În Livada de vişini, pe fond de aşteptare a rezultatelor de la licitaţie, unde se joacă soarta proprietăţii, Liubov Andreevna, cu toate că admite explicit incongruenţa deciziei, organizează un bal. Un bal ce reuneşte invitaţi mediocri, o copie derizorie a petrecerilor de altădată, strălucite şi exaltate.
Ce s-a întîmplat?
Joi m-a sunat Romtelecom-ul. Aşa cum cu o săptămînă înainte m-a sunat Vodafone-ul. Aceeaşi întrebare desprinsă dintr-un scenariu al spaimei între doi amorezi. Aveţi de plătit, termenul scadent este... şi întrebarea stranie: „Ce s-a întîmplat de nu aţi plătit?“
Vorbitul pentru alţii
Am participat recent la una dintre şedinţele Grupului de lectură „Calderon“, şedinţă la care studenţi, avocaţi, profesori sau simpli cititori au vorbit despre studiul lui Titu Maiorescu, „Oratori, retori şi limbuţi“. A fost prima dată cînd m-am întîlnit cu entuziasmul, priceperea, umorul, farmecul, vorba curată şi corectă.
Genul cumsecade
E mai degrabă scundă şi oarecum pătrată. Să aibă la vreo cincizeci şi, dar e bine încleiată, carnea vîrtoasă stă tare ca piatra pe oasele scurte şi zdravene. O măsură de om care-ţi învîrte însă gospodăria într-o secundă – face ciorbe, îngrijeşte la animale şi copileşte la roşii, fără crîcneală.
Adolescenţii şi filmele lor
Se ştie, mulţi adolescenţi sînt pasionaţi de filme. Dar, din cîte ştiu, nu există vreo instituţie care să le dezvolte programatic şi sistematic gustul ăsta: nu învaţă, în mod organizat, despre film, la şcoală. Şi nici nu sînt încurajaţi, explicit, să facă ei înşişi filme – deşi mulţi probabil că ar fi doritori.
Două feluri de pamflet
Mă gîndesc că, la fel ca şi mine, nu vă uitaţi prea des la televizor noaptea tîrziu, la orele la care Mircea Badea, Radu Banciu şi Dragoş Pătraru îşi debitează emisiunile. Nu contează cine ce-a spus, din cele de mai sus. Cei trei au destule în comun, printre care faptul că îşi etichetează emisiunile drept „pamflet“.
Lumea copiilor cu superputeri
Pentru o perioadă scurtă de timp, am predat, la o şcoală particulară, un curs opţional de jurnalism. L-am abandonat din mai multe motive, printre care faptul că eram prost plătită sau că şcoala era departe, la marginea Bucureştiului, aşa că îmi petreceam aproape zilnic mai bine de o oră blocată în trafic.
De „La doi boi“ la Parlamentul European
Ştiam că piaţa e deschisă doar pînă la ora 14, aşa că mă grăbeam să-i prind forfota. În metroul bruxellez, lîngă mine – o familie cu doi copii. Vorbeau franceza şi – după cum erau îmbrăcaţi – nu păreau foarte înstăriţi. În schimb, erau foarte gălăgioşi. Metroul era al lor! M-am gîndit, o clipă, că sînt români.
Cu ochii-n 3,14
● Şeful companiei Levi’s ne sfătuieşte să nu mai spălăm blugii. Cică e mai eco. Mi se pare un pas firesc: de ani de zile, denimul are, din fabricaţie, un aspect jegos. Uneori e stonewashed. Imitaţie de jeg şi imitaţie de spălare. (M. M.)
● Între multe alte forme pe care le îmbracă (şi le încalţă) patriotismul, avem şi un patriotism al picioarelor. Pe bulevardul Cantemir, o prăvălie (cu tricolorul etalat pe suprafaţa firmei) vinde „încălţăminte românească din piele naturală“. (D. S.)
Dali, ciorba şi biata Marguerita
Site-ul Booktopia.ro poate fi unul dintre motivele pentru care eşti recunoscător umanităţii că a inventat Internetul: nu, nu schimbă lumea, nu salvează vieţi, nu strînge bani pentru cauze umanitare. Este doar un site al comunităţii celor care citesc. Pur şi simplu.
Luptă şi epuizare
Nu am crezut niciodată destul, à la Coşbuc, că viaţa e o luptă în sensul cel mai direct posibil. În sensul în care te scoli, în fiecare zi, de dimineaţă, şi, programatic, te lupţi pentru supravieţuire. Supravieţuire pe care o fărîmiţezi şi o porţionezi pe zile, în aşa fel încît în fiecare zi să poţi lupta pentru ceva mic şi concret.
S-a stricat
Omul stă crăcănat, cu mîinile în şolduri, şi se uită dezgustat la peretele băii. Pe jos zace o bormaşină, în praf ruginiu, de cărămidă măcinată şi faianţă zdrobită. „S-a ciobit“, îi spune proprietarului, care se holbează neîncrezător la cele două plăci de faianţă, scumpe, italieneşti, care arată acum de două ori mai scumpe.
Cîteva idei creative de jurnalism
Criza media a curăţat cam tot ce era bun în redacţiile fostelor mari cotidiene româneşti, care, în 2014, se zbat pentru supravieţuire. Totuşi, peste Ocean, aceeaşi criză a generat o serie de idei creative de jurnalism, al căror succes e un motiv de optimism.
Buticuri şi buticari. Nonstop
A început cu o măsuţă pliantă în faţa unei scări de bloc, cu gume Tuborg cu surprize şi sucuri „la carton“, cu pai, aducea marfa din primele angrouri de pe la Voluntari şi Afumaţi, o vreme „a făcut“ Turcia şi a vîndut aur, a avut tarabă la poarta unui liceu, vindea şi covrigi sau ştrudele pentru pauza de prînz a copiilor...
Zîna Blondă
Am 12 ani, o să fac 13 în decembrie. Sînt îndrăgostit pînă peste urechile mele clăpăuge de Zîna Blondă de la bloc. I-am cerut prietenia şi a acceptat regal, la începutul primăverii. O aştept cu entuziasm să iasă de la ore, pentru a o ţine de mînă.
"Dacă nu eşti liber în meseria asta, nu eşti jurnalist" - interviu cu Laurenţiu DIACONU-COLINTINEANU
În acest net de clişee cu care ne-am obişnuit pînă la saturaţie, există însă şi presă de calitate, şi jurnalişti de excepţie. Despre meseria de jurnalist am vorbit, aşadar, cu unul dintre cei mai tineri şi profesionişti jurnalişti din peisajul media românesc, Laurenţiu Diaconu-Colintineanu, jurnalist la RFI România.
Cu ochii-n 3,14
● Pe site-ul dumblaws.com sînt publicate legi ciudate de prin lume. Cea mai stranie pe care am găsit-o e din statul american Kentucky: „Nu ai voie să vopseşti o raţă în albastru şi să o oferi spre vînzare decît dacă vrei să vinzi şase raţe albastre în acelaşi timp“. (M. M.)
● E foarte frumos şi foarte bine că se organizează tot felul de „nopţi“: a muzeelor, a galeriilor, a institutelor culturale ş.a.m.d. Şi că publicul e foarte numeros la asemenea evenimente. Da’ să nu uităm că Dumnezeu, drăguţu
Să luptăm precum lușcuțele
O nouă direcţie în spaţiul activităţilor didactice cuprinse în programul „Şcoala altfel“: din descrierile lor aflate pe site-urile de profil, te bucuri să vezi că s-au rărit subiectele obosite sau supralicitate, precum dragostea de voievozi sau de munţii patriei, şi că apar încercări îndrăzneţe ale dascălilor de a propune teme practice...
Cuplul middle-aged și normalitatea
Există nişte imagini standard, pe care le percepem în jurul nostru, pe care mai toată lumea le îmbrăţişează şi despre care tindem să credem că reprezintă realitatea, că ce vedem în ele e un mod de viaţă pe care trebuie să-l urmăm, pentru că cei mai mulţi din jurul nostru tot aşa fac.
Mici nedumeriri
Nu ştiu exact ce se întîmplă zilele astea, că văd din ce în ce mai mulţi băieţi cu genţi imense de oraş. Caraghioslîcul prinsese acum mai bine de doi ani pe podiumurile de modă şi se revărsase pe străzile altor oraşe, dar văd că aici continuă în forţă.
Facebook ca sursă de știri
De cîteva luni, newsfeed-ul meu de Facebook s-a umplut de linkuri către tot felul de site-uri de care n-am auzit în viaţa mea. Publicaţii locale (ca Telegrama.ro), blogo-ziare (Robintel.ro), ortodocşi (Neclintit.com), supăraţi (Manifestulromanuluiscuipat.blogspot.ro), dacopaţi (Lupuldacic.wordpress.com) şi nenumăraţi alţii...
Bocitoarele – pe cale de dispariție
Satele Bucovinei poartă în ele un fel de poveste. Şi Creangă, şi Sadoveanu s-ar bucura să audă povestitorii, dar mai ales povestitoarele de-acolo, de unde încep munţii Bucovinei. Aerul tare şi oamenii cu priviri moi te fac să laşi la vedere tot ce e mai frumos în tine.
Leii tineri din corporații
Într-o vineri seara, pe o terasă din Centrul vechi, în timp ce aşteptam un amic, am tras cu urechea la ce se vorbea la masa zgomotoasă de lîngă mine. Erau cinci bărbaţi în jur de 30 de ani, puteai să juri că-s fraţi sau oricum semănau între ei, aveau un aer comun.
Pîine și circ
Trenul staţiona, înţepenit, de zile şi nopţi. Într-un întuneric de tunel de netrecere. Întunericul de fus orar, dar şi de calendar – sfîrşit de decembrie, într-o noapte siberiană a anului...
Odesa în flăcări, calm la Kiev
La Kiev e primăvară. Cerul e albastru, iar soarele se revarsă generos peste Maidan, denumire cu care Piaţa Independenţei din Kiev a intrat deja în vocabularul universal. Acum totul e calm, un calm trist, văzînd strada presărată de fotografiile celor ucişi în urma asaltului trupelor guvernamentale.
Cu ochii-n 3,14
● Diavolii tasmanieni, o specie pe cale de dispariţie, sînt foarte violenţi cînd vine vorba de sex. În schimb, în procesul de reproducere a gîndacilor, singurele organisme despre care se spune că ar putea supravieţui unei apocalipse nucleare, masculii tandri sînt preferaţi celor războinici. Asta la animale. (M. C.)
● La ce mai pot rîde oamenii în toată firea într-un autobuz plin, peste capetele celorlalţi călători? La sunetul unui telefon care imită nechezatul unui cal. Nu şi-au pierdut cu toţii
Bucătăria temniţei
Pînă la Regulamentele Organice şi la constituirea unei administraţii, se ştiu destul de puţine lucruri despre bucătăria unei temniţe. Arestaţii de prin puşcării şi grosuri trebuie hrăniţi, în ciuda culpabilităţilor de tot felul. Regulamentele Organice inaugurează un departament special – Vornicia Temniţelor.
Platonic – şi, totuşi, neverosimil de concret
Nici nu ştiu de unde să-ncep. Tocmai am ieşit de la un concert. Unii ar spune că entuziasmele astea nelăsate la decantare, tentaţia de a da drumul la robinetul cu superlative sînt semne de superficialitate şi neaşezare în idei. Aşa o fi, dacă eşti construit din table galvanizate mai mult sau mai puţin „intelectual“.
Teoria financiară
N-apucă să răspunză camarazii dacă au înţeles sau nu teoria financiară a lui d. Tomiţa, şi s-aude dincolo în cîrciumă înjurînd cineva, foarte supărat cine ştie de ce; apoi, îndată, uşa odăiţii se deschide de perete, şi intră părintele Matache, urmat de paracliserul lui, urmat de băiat...
O altfel de copilărie
Copiii celor arestaţi în anii cei mai grei ai comunismului au văzut, au simţit, au auzit orori. Au văzut cum părinţii lor sînt luaţi cu dubele negre, în miez de noapte, şi duşi în închisori. Au asistat la scene demente, în care casele le erau devastate, bibliotecile arse, rudele deportate, mamele bătute, surorile şi fraţii prigoniţi.
O ţară aproximativă
„Acesta nu este un exerciţiu. Vă rugăm să părăsiţi clădirea.“ O sirenă taie creierii tuturor. Mulţi îşi culeg în lehamite cafeaua, ţigările şi se pregătesc să evacueze. E un exerciţiu de incendiu la Bucureşti. Ăia care chiar au chef de o pauză şi de chicoteli pe afară, la soare, se bucură.
Distracţii şi evadări
Nu ştiu cum şi de ce, dar constat, uneori cu amuzament şi alteori cu dispreţ, că sîntem „crescuţi“ într-o cultură a distracţiei. Mai ales generaţia noastră, care a „prins“ primele manifestări ale culturii populare după ’90, şi a înţeles cît a putut din ele, mi se pare că dovedeşte o sete uneori absurdă de consum şi entertainment.
Hopping John – ciolan sudist
„«Nu uit ce mi-ai făcut – a mormăit Jackson, risipind fumul cu mîna – eu îţi cer ajutorul şi tu mă faci praf cu Mickey Finn (băutură ‘dreasă’ cu cloralhidrat, un sedativ puternic).» «Hai, băiete, bea supa şi ţine-ţi gura.» Jackson a ridicat capacul cratiţei."
Cu România-n gură
„România“ şi „român“ sînt prezente în majoritatea sloganurilor de la europarlamentarele din acest an. Judecînd după formulele-descînt, 12 din cele 15 campanii ale partidelor şi ale independenţilor cît de cît vizibili sînt tot atîtea accese de naţionalism sau localism, într-o Uniune Europeană care scîrţîie.
Autostopista
Am descoperit de curînd un site şi ideea m-a amuzat: 4inmasina.ro – un soi de autostop virtual. Ai un drum de făcut cu maşina prin ţară sau în afara ei, eşti de acord să iei cu tine pe cineva sau mai mulţi, fie ca să nu te plictiseşti de unul singur, fie ca să împarţi costul benzinei, postezi un anunţ şi aştepţi să-ţi pice „muşterii“.
Miei şi păsări de pradă
Ultima dispută – din jurul deciziei unei comisii a Senatului României care instituie privilegiul băncilor comerciale de a nu fi atacate în justiţie decît în Bucureşti – mi se pare absolut îndreptăţită. Mi-am amintit de o mai veche temă de dezbatere şi anume aceea legată de capitalism.
Unde se termină asfaltul
Într-un nomenclator neconvenţional al profesiilor, în dreptul lui Alexandru Dumitru ar trebui scris doar atît: călător. Cu pasul, cu bicicleta, cu trenul de noapte, pe munte, spre est sau spre sud. Din Iran şi Afganistan, pînă în Republica Centrafricană şi Uganda. Din Irak şi Siria, pînă în Mongolia.
Cu ochii-n 3,14
● Pliant electoral PMP, organizaţia sector 1 Bucureşti: „Tînărul lider PMP (…) mai are un atuu important: a acumulat o experienţă internă mixtă“, bla-bla. Oricîtă experienţă internă mixtă ar avea tînărul lider, atu o să se scrie cu doi de u doar cînd Udrea o să se scrie Uudrea. (L. V.)
● Undeva în vestul Australiei a fost descoperit un nou mineral. A fost numit putnisită, este violet şi conţine stronţiu, calciu, crom, sulf, carbon, oxigen şi hidrogen, o combinaţie neobişnuită. Încă nu se ştie la
Ţinînd seama de Rusia
Oricine crede că alegerile în politica externă se reduc la unele maniheiste între bine şi rău nu trebuie decît să privească la criza ucraineană. Este cu adevărat, aşa cum fostul secretar de stat Warren Christopher a spus despre Balcani, „o problemă din iad“.
Dileme electorale
Răsfoind gazetele timpului trecut, am descoperit un text scris de Pantazi Ghica, în preajma alegerilor din iarna anului 1859. Deşi redactat acum două secole (în gazeta Dîmboviţa, din 31 decembrie 1858), dilemele electorale rămîn eterne şi de nerezolvat pentru bietul alegător român.
Caligrafia – un soi de lumînare
Zilele trecute. La o discuţie cu prieteni dragi. Subiect: caligrafia, ca disciplină de studiu în şcoala elementară. Replica din care ne-am luat: „Cînd a intrat în clasa I, fiica noastră ştia deja să scrie şi să citească. Am vorbit cu învăţătoarea şi am decis să sărim peste linioare şi bastonaşe.
Armă de luptă
Priviţi lîngă voi cine se strecoară, cine face opturi? Da, maşinile de mare viteză. În Bucureşti ţîşnesc de la stop zeci, sute de astfel de maşini zilnic, automobile de la treizeci de mii de euro în sus, exclusiviste de la suta de mii în sus. Bucureştiul gropilor din pavaj, înghesuit, plin de şantiere, de reparaţii nesfîrşite este plin ochi de trăsuri puternice.