Liliana NICOLAE

p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 21 jos jpg
Fețe-fețe ale răutății
Cred că răutatea are o grămadă de fețe, ceea ce o face, deseori, greu de identificat. Sau ușor de confundat.
„Ucraina e pierdută pentru Rusia” – interviu cu Anatol ȚĂRANU, fost ambasador al Republicii Moldova în Rusia jpeg
„Ucraina e pierdută pentru Rusia” – interviu cu Anatol ȚĂRANU, fost ambasador al Republicii Moldova în Rusia
„Gafele comunității occidentale în raport cu regimul lui Putin au contribuit la ceea ce se întîmplă astăzi.”
Așteptînd să înflorească o floare jpeg
Așteptînd să înflorească o floare
Hoghilag este prima localitate din România în care, de pe vremea Imperiului Austro-Ungar, se cultivă tuberoze.
Presa a omorît curiozitatea reporterului jpeg
Presa a omorît curiozitatea reporterului
Cred că trăim o vreme a presei în care știrile mor foarte repede.
Interviuri din izolare jpeg
Interviuri din izolare
Dacă ai o ocupație, nu te gîndești la singurătate.
Interviuri din izolare jpeg
Interviuri din izolare
Sînt, însă, oameni pentru care izolarea este un mod de viață.
Ce au în comun cazurile Colectiv, Caracal și Coronavirus? jpeg
Ce au în comun cazurile Colectiv, Caracal și Coronavirus?
Ne simțim iarăși foarte vulnerabili, ca și la Colectiv sau Caracal. Pentru că iarăși ies la iveală neglijența și minciuna.
Surorile din casa cu mușcate la ferestre jpeg
Surorile din casa cu mușcate la ferestre
„Aici, în casa asta, au fost trei rînduri de mineriade“ – îmi povestește Flavia Bălescu Coposu, una dintre cele două surori ale fostului lider țărănist, care locuiește împreună cu sora ei, Rodica, în aceeași casă, pe strada din spatele magazinului Unirea.
Pînă să ne fie bine bine, ne e binișor jpeg
Pînă să ne fie bine-bine, ne e binișor
Încă încerc să găsesc lucrul acela de bine care să nu fie amestecat cu mai mult sau mai puțin rău.
Pisicile și marea jpeg
Pisicile și marea
E un motan gras, cenușiu, impunător. E șeful lor – zic eu. Așa că l-am botezat Eforilă. Unei pisici gri-vărgate, cu un model pe nas, de parcă ar purta o mască venețiană, îi spun Psiholoaga.
Lanțul neîncrederii: cum a ajuns presa să nu mai creadă nici în ea însăşi jpeg
Lanțul neîncrederii: cum a ajuns presa să nu mai creadă nici în ea însăşi
Potrivit unui studiu IRES, care analizează starea presei între 2010 și 2017, 2013 este anul în care media a fost credidată cel mai mult. Peste jumătate dintre românii chestionați au răspuns în 2013 că au multă și foarte multă încredere în presă
Protestul mașinilor galbene jpeg
Protestul mașinilor galbene
„Și cum adică avem noi mașini împuțite?“ (n.r. – una dintre criticile aduse taximetriştilor este că maşinile lor nu sînt îngrijite) „Vă rog frumos să filmați mașinile, să se vadă că nu sînt mașini mai vechi de 2010 în toată țara. Ce fac ei, fără ceas, fără casă de marcat… aşa se lucra acum zece ani. Ia
Tristețea unui partizan anticomunist jpeg
Tristețea unui partizan anticomunist
Olimpiu Borzea urma să plece în Grecia, cu cîțiva partizani, ca să fugă de Securitate. Era o perioadă în care se înmulțeau arestările. Securitatea devenea tot mai puternică. Era începutul anilor ’50 și se strîngea lațul, cum se spune. Așa că singura speranță pentru cei din Rezistență era fuga din țară.
Stînga, dreapta, vizavi jpeg
Stînga, dreapta, vizavi
Vecinii mei de azi, din București, nu îi știu. Dar îi simt. Și îi aud în fel și chip. În chip de bormașină, de pat care scîrțîie, de pași grei care traversează camera de la un capăt la altul în fugă, parcă, de bași care se aud în boxe, de oameni grăbiți, încruntați.
În Republica Moldova: vocea poporului sau vocea Rusiei? jpeg
În Republica Moldova: vocea poporului sau vocea Rusiei?
Cînd a mers la vot, Dodon a fost întrebat de o reprezentantă a secției ce fel de buletin dorește: în limba română sau în limba rusă? „În limba moldovenească!“ – a spus președintele. „Avem doar în limba română“ – i s-a replicat.
Însemnări despre un criminalist jpeg
Însemnări despre un criminalist
Despre Ceacanica se spune că a fost autodidact. Ştia medicină legală şi psihologie criminalistică, deşi în dosarul său de la Securitate scrie că avea doar patru clase gimnaziale (ulterior a făcut şi liceul). Ca să dobîndească, însă, cetăţenia română, a luptat în al Doilea Război Mondial, de unde s-a întors slăbit şi bolnav. A fost concentrat între 1939 și 1942, pe frontul de răsărit, în Basarabia și la Odessa, fiind decorat cu medalia „Bărbăție și Credință“, clasa a II-a.
Doi artişti români la Bruxelles jpeg
Doi artişti români la Bruxelles
N-am văzut niciodată de aproape mîinile unui pianist.
Românii care pleacă, dar care se şi întorc jpeg
Românii care pleacă, dar care se şi întorc
Chiar dacă rămîn sau pleacă, mulți continuă să se implice într-un fel sau altul în ceea ce se întîmplă în țară. Au organizat proteste la Bruxelles de fiecare dată cînd au simțit că e nevoie de ei: cînd secțiile de votare nu au fost suficiente, după incendiul de la Colectiv, cînd Guvernul Grindeanu a emis ordonanța de modificare a Codurilor Penale.
Anina şi Oraviţa: capăt de linie jpeg
Anina şi Oraviţa: capăt de linie
La Oraviţa, ca şi la Anina, localnicii sînt convinşi că doar turismul mai poate salva oraşele mici care au murit, puţin cîte puţin, odată cu minele din zonă.
Revelionul şi televizorul jpeg
Revelionul şi televizorul
„Era Revelionul 1990-1991 şi cei de la Divertis au avut patru ore din program. A fost foarte politizat. Se vorbea despre terorişti, despre falşii revoluţionari… Ion Iliescu a fost foarte deranjat de acel program şi, pe 3 ia­nuarie, preşedintele director general al TVR, Răzvan Theodorescu, a ţinut o şedinţă şi a zis să ne dăm dracu’ toţi demisia, că ăla n-a fost program! Cam aşa a fost tranziţia de la Revelionul comunist la cel din capitalismul sălbatic.“
Femeia cu cîini jpeg
Femeia cu cîini
Silvia e îmbrăcată în nişte pantaloni peste care şi-a tras o rochie şi un sacou jerpelit. Pe cap – o basma. Iese dintre două barăci, unde şi-a amenajat un culcuş din haine şi cartoane.
„Un fel de a ţi distruge viaţa asumat!“ jpeg
„Un fel de a-ţi distruge viaţa asumat!“
Trezit la 6. Pregătit copilul pentru şcoală. Soţul pentru serviciu. Dat de mîncare la pisici. Aerisit prin casă. Mici nimicuri. Zi de zi.
Băiatul cu chitara jpeg
Băiatul cu chitara
Peste drum de culcuşul Silviei stă Tavi. „Băiatul cu chitara.“
Mașina cu mai multe vieți jpeg
Mașina cu mai multe vieți
Nu a avut nici o zgîrietură, la cutremurul din 1977, deși clădirea la subsolul căreia se afla s-a prăbușit ca un castel din cărți de joc.
Cîteva portrete jpeg
Cîteva portrete
Constantin Ciolac are 64 de ani și locuiește în Cîmpia Bărăganului de la vîrsta de 2 ani, cînd a fost deportat din Basarabia, împreună cu familia lui. Satul Rubla, din raionul Brăila, populat de 480 de familii, a prins contur în aproape un an, timp în care oamenii și-au făcut singuri case.
Epopeea emigranţilor din Moldova jpeg
Epopeea emigranţilor din Moldova
Şoferii microbuzelor sau autobuzelor care bat Moldova în lung şi-n lat cunosc dintr-o privire cine pleacă în vacanţă, cine pleacă la muncă în străinătate sau cine pleacă, pur şi simplu. Bagajele, lacrimile, scenele de despărţire spun tot.
Amintiri din autism jpeg
Amintiri din autism
La vîrsta de 3 ani, Radu a fost diagnosticat cu autism. Cînd l-am întîlnit prima dată, era în clasa a V-a, printre cei mai buni elevi. Am ascultat atunci fascinată amintirile lui din autism. Special la el e faptul că s-a vindecat de această afecţiune, ca urmare a unei terapii de care a beneficiat intensiv de la 5 la 7 ani.
Femeile „de pe teren”  Schițe de portret jpeg
Femeile „de pe teren”. Schițe de portret
De multe ori, femeile pe care le-am întîlnit pe teren nu erau ele însele personajele mele. Dar erau acolo, lîngă bărbatul sau copilul sau o altă femeie cu care urma să vorbesc. Niște prezențe discrete, pe care le-am ținut minte.
Babilonia de dincolo de Prut jpeg
Babilonia de dincolo de Prut
De mai bine de două luni,  centrul Chi­şi­năului este ocupat de corturi. De mai bine de două luni, în Chi­şinău sînt proteste. Dispariţia unui mi­li­ard de dolari din băncile moldoveneşti a scos oamenii în stradă. Vreo 400 de corturi în faţa Guvernului, vreo 400 în faţa Parlamentului.
De la Colonia Petrila la Planeta Petrila jpeg
De la Colonia Petrila la Planeta Petrila
Pe 31 octombrie, la Petrila, minerii vor intra pentru ultima dată în subteran ca să scoată la suprafaţă ultima tonă de cărbune. Apoi, într-un an, clădirile minei ar trebui demolate, iar zona dezafectată, cu bani primiţi de la Uniunea Europeană. Acesta e planul.
Diaspora – împărţită şi amestecată jpeg
Diaspora – împărţită şi amestecată
Căpşunarii, exodul creierelor, cerşetorii, romii, muncitorii în construcţii, cei care au grijă de copiii sau de bătrînii străinilor şi… lista rămîne deschisă. Românii din afara graniţelor sînt împărţiţi şi amestecaţi. Ca şi cei care au rămas în ţară.
Perpetuul Gică Petrescu jpeg
Secretele lui Gică
Era vară, la mare, la Mamaia. Festivalul de muzică uşoară Mamaia. Era demult. Pe atunci, nu se făceau glume despre „eternul Gică“, „nemuritorul Gică“, cel care i-ar fi cîntat lui Tutankamon şi ar fi fost prieten cu Burebista. Gică se afla printre concurenţii de la festival, iar muzicologul Viorel Cosma – în juriu.
Iliescu jpeg
Ultima coadă la Cotroceni
Zi însorită, 3 martie 2004. Ion Iliescu era sărbătorit pentru ultima oară la Cotroceni şi se organizase Ziua porţilor deschise la Palat. Un motiv în plus ca aceia care-l simpatizau să nu rateze ocazia unei ultime cozi la Cotroceni. Erau sute de oameni, din toate colţurile ţării. Răbdători. Nu se grăbeau niciodată.
Ziua în care Căzăneştiul n a fost nici comună, nici oraş jpeg
Ziua în care Căzăneştiul n-a fost nici comună, nici oraş
Într-o duminică în care, în sfîrşit, părea că primăvara şi-a găsit locul, liliacul înflorise şi se îngălbeniseră şi cîmpurile cu rapiţă, undeva, la aproape o sută de kilometri de Bucureşti, la Căzăneşti, în judeţul Ialomiţa, lumea a mers la vot. Mai exact, la referendum.
Cînd începi să vezi cu urechile jpeg
Cînd începi să vezi cu urechile
Pentru mine, „istoria“ reportajului radio în România e foarte recentă. Era la începutul anilor 2000, cînd la BBC, secţia în limba română, avea să-şi găsească locul o rubrică săptămînală, marţea, la 14,20 – „Reportajul săptămînii“. Nu ştiu dacă ne-a învăţat cineva vreodată cum se face un reportaj la radio, ca la carte.
Să fie lumină! jpeg
Să fie lumină!
Iulian a ajuns în Ursici cu nişte prieteni de la un grup de off-road. După o vreme s-au întors cu ceva ajutoare. Numai că Iulian nu s-a oprit aici. A vrut să aducă lumina în satul răsfirat pe muntele Şureanu. Aşa că a înfiinţat un ONG: Free Mioriţa.
Lecţia de istorie altfel: partizanii şi comunismul jpeg
Lecţia de istorie altfel: partizanii şi comunismul
Lecţia despre comunism la care am asistat într-o sală de clasă de la şcoala din Leiceşti a fost una atipică. Cu un profesor atipic. Ioana Haşu e jurnalistă şi nepoată de partizan. Aşa că a dat frîu liber imaginaţiei şi a spus lecţia despre partizani şi comunism, într-un mod creativ şi atractiv.
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“ jpeg
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“
Cînd nu se vorbeşte despre ea, presa locală supravieţuieşte făcînd slalom printre probleme financiare, presiuni politice, iar uneori se confruntă şi cu lipsa de pregătire a celor care scriu la gazete sau fac emisiuni la televizor. Cu alte cuvinte, cam aceleaşi probleme pe care le are şi presa centrală.
Moartea domnului Câmpeanu jpeg
Moartea domnului Câmpeanu
Valentin Câmpeanu s-a născut pe 15 septembrie 1985, într-un sat din judeţul Dolj. A fost abandonat încă din prima zi. Şapte ani a stat la leagănul de copii din localitatea Corlate. În acest timp, a fost depistat cu virusul HIV, dar şi cu un retard mintal.
De „La doi boi“ la Parlamentul European png
De „La doi boi“ la Parlamentul European
Ştiam că piaţa e deschisă doar pînă la ora 14, aşa că mă grăbeam să-i prind forfota. În metroul bruxellez, lîngă mine – o familie cu doi copii. Vorbeau franceza şi – după cum erau îmbrăcaţi – nu păreau foarte înstăriţi. În schimb, erau foarte gălăgioşi. Metroul era al lor! M-am gîndit, o clipă, că sînt români.
Ghid de orientare urbană   cum descoperim Bucureştiul? jpeg
Ghid de orientare urbană - cum descoperim Bucureştiul?
Bucureştiul poate părea un oraş lipsit de personalitate. Şi de poveşti. De multe ori, e greu să-l iubeşti. E greu să-l descoperi. Un străin „aterizat“ la Bucureşti e ca şi pierdut în spaţiu. În Capitală, există un singur punct de informare turistică, în pasajul de la Universitate.
Maidanezul   noul brand al României jpeg
Maidanezul - noul brand al României
Ce facem cu cîinii vagabonzi? E o întrebare pe care şi-o pun atît autorităţile, cît şi cetăţenii, de zeci de ani. E una dintre chestiunile în care toată lumea se învîrte într-un cerc vicios. Eutanasiere sau sterilizare? Adăposturi pentru cîini sau adopţia acestora? Nici una dintre măsurile propuse nu a fost dusă pînă la capăt.
Cum se văd vorbitorii de dincolo de microfon? jpeg
Cum se văd vorbitorii de dincolo de microfon?
Pentru un om de radio, e foarte important cu cine stai de vorbă pentru un interviu. Primul lucru care eşti întrebat în redacţie, cînd te întorci de pe teren, este: „Cum a fost?“ Iar asta se referă, de fapt, la... cum a vorbit interlocutorul. Acest lucru e important pentru că, la radio, totul se măsoară în secunde.
Doamna Pagu aleargă jpeg
Doamna Pagu aleargă
De ce m-am dus la doamna Pagu – Elena Pagu? Aflasem că, la 86 de ani, e dublă campioană la marş şi multiplă campioană europeană. Vîrsta ei e dublă faţă de a mea. Deci, a trăit cam două vieţi de-ale mele. Ei bine, la vîrsta ei, doamna Pagu încă aleargă cinci kilometri, de trei ori pe săptămînă. De unde atîta energie?!
La pas, printr un cartier mărginaş al Bucureştiului jpeg
La pas, printr-un cartier mărginaş al Bucureştiului
O adevărată provocare să găsesc mahalaua de azi! Dacă ar fi fost să mă iau după organizarea veche a Capitalei, cînd toate cartierele se chemau, de fapt, mahalale – chiar şi cele din buricul Bucureştiului –, aş fi făcut o mică nedreptate, am zis eu!
Vieţuitorul muntelui jpeg
Vieţuitorul muntelui
Este un bărbat înalt, cu o barbă lungă, revărsată peste piept. Poartă haine mînăstireşti, negre, cu care mătură pămîntul. Uneori, ia un toiag şi-un cîine şi pleacă prin pădure. Caută ierburi. Sau, pur şi simplu, se bucură de o zi cu soare. Sau cu ploaie mocănească. Alteori, duminica mai ales, coboară în Braşov.
La capătul geografiei, unde poţi să cazi în mare jpeg
La capătul geografiei, unde poţi să cazi în mare
La Sfîntu Gheorghe, viaţa are alt ritm. Drumul de peste patru ore cu vaporul, de la Tulcea, te pregăteşte pentru ritmul ăsta. Te simţi de-al locului, de cum pui piciorul pe drumul nisipos care leagă debarcaderul de sat. Printre cei care se pregătesc să coboare de pe Catamaran, un bărbat încă tînăr îşi face loc printre călătorii amestecaţi: turişti şi localnici.
În faţa şi în spatele calculatorului jpeg
În faţa şi în spatele calculatorului
Cu Ionuţ m-am întîlnit între un concurs pe care tînărul l-a avut în Statele Unite şi altul în Europa. Îl văzusem la televizor şi credeam că l-aş recunoaşte din prima. Nici vorbă. Eu intram în liceul la care învaţă, el ieşea să mă aştepte, aşa că am trecut senini unul pe lîngă celălalt.
Cinematograful din insulă jpeg
Cinematograful din insulă
Insula Ada Kaleh se afla undeva la 3 kilometri în aval de Orșova, în mijlocul Dunării. În 1970, cînd a fost inundată la cererea lui Ceaușescu, pentru a se construi Hidrocentrala Porțile de Fier, pe insulă trăiau mai puțin de 500 de locuitori, majoritatea turci. Toți au u fost strămutați. Ada Kaleh avea cam 2000 de pași pe lung și 500 pe lat.