Fețe-fețe ale răutății
Cred că răutatea are o grămadă de fețe, ceea ce o face, deseori, greu de identificat. Sau ușor de confundat.
Aș zice, de exemplu, că discriminarea e o formă de răutate. Și sînt cifre care arată, de ani de zile, că nu vrem să avem un vecin rom sau homosexual. Veți spune că aici e vorba de mentalitate sau de lipsă de educație. Dar poate că de aici pînă la mici sau mari răutăți nu e o distanță prea mare.
Și bullying-ul, oare, nu e tot o formă de răutate, conștientizată sau nu?
De fapt, mă gîndesc că răutatea e rareori conștientizată. Iar aici e o altă nuanță.
De multe ori, cel care este perceput ca fiind rău „se distrează” făcînd gesturi sau spunînd vorbe care rănesc. Iar dacă-i atragi atenția spune „nevinovat”, chiar rîzînd, că el glumește, nicidecum nu vrea să facă rău. Și va continua, de cele mai multe ori, să se poarte la fel. Așa e el. Așa se simte el bine. Mai ales că, deseori, se găsesc în jurul lui oameni care chiar rîd, ca la o glumă, de comportamentul lui și îl încurajează.
Iar aici poate că nu e vina celui care rănește cu mici „răutăți”, ci a celui care se simte rănit. Suferim prea ușor? Interpretăm prea serios o glumă sau o observație? O luăm personal, mai mult decît ar trebui?
Cine greșește: „glumețul” sau „victima”?
Problema e, poate, atunci cînd comportamentul de genul acesta se repetă.
Iată o scenă banală, văzută recent, într-un reality show, la televizor: un tînăr este ținta întrebărilor celorlalți din grup. „De ce nu recunoști că îți place Maria?”, „Dar în seara aia de ce te-ai dus după ea?”, „Am văzut cu toții cum o priveai! Hai, recunoaște!”
Băiatul se simte atacat și avea să se confeseze mai tîrziu, plîngînd: „Au fost foarte răi cu mine. Nu am mai văzut atîta răutate!”.
Bîrfa este, poate, tot o formă de răutate.
Cred că și tendințele unora de a face mereu observații, de a reproșa lucruri, de a face pe deștepții pot fi resimțite, deseori, ca răutăți.
Am întrebat cîteva prietene cum percep ele răutatea. Cînd și cum?
Ei bine, cele mai multe au identificat răutatea la serviciu. Aproape în fiecare colectiv există cel puțin un coleg care face răutăți sau care este perceput ca fiind rău.
Așa că, uneori, răutatea ajunge să se banalizeze, regăsindu-se în gesturi mici sau în observații aparent nevinovate, fiind confundată și resimțită ca atare.
E, însă, un pericol în plus în toată povestea asta: ca nu cumva cel care este sau crede că este ținta „răutăților” să devină el însuși „rău”. Și se întîmplă frecvent, după principiul că trebuie să răspunzi cu aceeași monedă, nu? – altfel pici de fraier. Eu cred că teoria asta nu rezolvă problemele, ba chiar le amplifică.
Dar tot mai des, în lumea în care trăim, oamenii cred că dacă sînt buni sînt proști. Că dacă sînt buni nici măcar nu au succes în viață, vor fi luați de fraieri și vor pica mereu pe locul doi.
O cunoștință mi-a povestit recent problemele pe care, după pandemie, copilul lui, elev în primele clase, le-a avut odată cu întoarcerea fizică, la școală. Era ținta răutăților celorlalți: de la felul în care se îmbracă la felul în care arată. Totul culminînd cu vătămări fizice. La școală, după sesizările părinților, nimeni nu a luat nici o măsură. „Sînt copii, se mai întîmplă!”, a spus învățătoarea.
Însă puștiul a avut nevoie de terapie. A mers la psiholog o vreme. Apoi a început să-și plătească singur toate polițele: dacă se mai lua cineva de el, riposta. Uneori și fizic. Iar asta îi dădea o satisfacție enormă. Era bucuros să-i bată și el pe cei care-l băteau. Povestea continuă.
Iar exemplele de răutate văzute în jur pot continua și ele.
Ura, dușmănia sînt, de asemenea, forme, dar și surse ale răutății. La fel și nedreptatea, invidia. Ba chiar sinceritatea poate fi percepută sau chiar este uneori răutate sau pretext pentru răutate. Doar adevărul doare, nu-i așa? Mai ales cînd e spus ostentativ. „Ești grasă! Ce să ne mai ascundem după deget? Ăsta e adevărul! Uită-te la tine cum arăți!”
Dar, privind la toți „răii” din jurul nostru, cred că ar trebui să ni se facă milă de ei. Să-i compătimim.
Sînt răi pentru că, de cele mai multe ori, sînt slabi și răutatea îi face să se simtă puternici. Sînt răi pentru că se tem și răutatea îi face să se simtă curajoși. Și, nu în ultimul rînd, sînt răi pentru că sînt proști, iar răutatea îi face să se simtă deștepți.
Liliana Nicolae este jurnalistă.
