Cititori din lumea largă
Lumea în care trăim pare că are un răspuns la tot ce căutăm. Ca și cînd un soft ne-ar citi gîndurile și ne-ar înțelege cuvintele, ca să ne servească apoi exact ce ne dorim. Și să ne tragă de mînecă că nu sîntem decît la un click distanță de obiectul respectiv. În fond, nu trebuie să facem nici un efort, ci doar să plătim pentru el. Cardul însuși pare pentru mulți copii de azi un fel de baghetă magică, cu puteri inepuizabile. E greu să-ți mai imaginezi ceva care să nu aibă deja o reprezentare în realitate. Sînt vremuri grele pentru inventatori, nu doar pentru presă. Și, în același timp, și cei cu pasiuni ciudate par că-și găsesc mai ușor loc sub soare. Exact la asta m-am gîndit cînd am citit articolul din New York Times, It s my party and I ll Read If I want to. De obicei am o carte în geantă și îmi place să citesc la cafenea. Și sînt în stare și să-mi sucesc gîtul ca să văd ce carte citește cineva în avion sau în tren. În ultima zi din an, cînd îmi luasem Pasagerul lui Cromac McCarthy (traducerea Iulia Gorzo), am reușit cu greu să mă concentrez la primele pagini, pentru că lîngă mine erau două doamne care vorbeau foarte tare și își împărtășeau una alteia planurile pentru Revelion. Îmi trecuse prin cap, cum ar fi fost să fie liniște. Peste două zile, dau de textul ăsta și zîmbesc, căci îmi dau seama că e cel mai bun răspuns la o nevoie pe care o mai avuseseră și alți semeni cititori de pe pămîntul ăsta. Pentru cei mai mulți oameni, sigur, nu e vorba decît de o mînă de introvertiți ciudați, care se întîlnesc, citesc în liniște două jumătăți de oră, beau ceva, apoi vorbesc unii cu alții, pornind de la cîte un fragment din cărțile pe care lor. Nu sînt întîlnirile unui club de lectură, ci niște cum ieșiri în oraș altfel. Poți să și bei, să socializezi și să și faci ce îți place. Ideea le-a venit unor tineri, de 20 de ani, care au început prin a organiza petreceri la ei acasă sau pe acoperișuri, apoi în barurile din New York. Participanții plătesc cîte o taxă de 10 dolari ca să intre, iar lista de așteptare număra încă 270 de persoane, pentru că numărul de locuri fusese de doar 60 de locuri în spațiul respectiv. Bănuiesc că e și o formă de a cunoaște alți oameni la fel ca tine, căci în vremurile astea în care pare că relaționarea se poate face ușor (ce mare iluzie!), să întîlnești persoane compatibile e al naibii de greu. Apoi m-am uitat pe pozele articolului și am realizat, iarăși previzibil, că majoritare erau cititoarele și în grupul newyorkez. Chiar și așa, inițiativa asta mi-a dat un sentiment de bucurie și de apartenență la o lume care nu va dispărea cu totul, oricîte device-uri se vor inventa.
Link: https://www.nytimes.com/2023/12/19/books/reading-rhythms.html
