Anda DOCEA

Ca o bucată de plăcintă caldă jpeg
Ca o bucată de plăcintă caldă
Războiul a adus cu el și acest uriaș val de solidaritate, prin care am refăcut conexiuni uitate și am legat starea noastră de bine de a celor din jur.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trenul de la linia 1 se retrage din circulație jpeg
Trenul de la linia 1 se retrage din circulație
În ziua în care mi-am golit dulapul de la vechiul meu loc de muncă m-am simțit de parcă aș fi făcut o vizită la morgă.
Cea mai bună parte din noi jpeg
De ce dai „seen” și nu răspunzi?!
Tăcerea, în online, offline și în restul lumilor posibile, constituie și ea un răspuns.
Între „sindromul impostorului” și „iubirea de sine” – un dialog cu Vlad STROESCU, psihiatru jpeg
Între „sindromul impostorului” și „iubirea de sine” – un dialog cu Vlad STROESCU, psihiatru
„Criticul interior pleacă cu un avantaj și va fi mereu cu un pas înaintea noastră, oricît am alerga după el.”
Cea mai bună parte din noi jpeg
Algo familiar
Cei care ne-au învățat despre iubire în copilărie ne ghidează în continuare, inconștient, în alegerile noastre.
Cea mai bună parte din noi jpeg
De ce dai „seen” și nu răspunzi?!
Un „cod de bună purtare online”, care ne-ar face viața ceva mai săracă în notificări inutile
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Timpul, sau dacă vreți putem să i spunem și răbdare, e combustibilul cel mai important al Recorder ului”   interviu cu Cristian DELCEA, redactor șef și co fondator Recorder jpeg
„Ultimul an m a pus față în față cu toate temerile mele profesionale”   interviu cu dr  Oana DELEANU, șef de lucrări la UMF „Carol Davila”, medic primar pneumolog cu competență în somnologie jpeg
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
„Deși a fost o ediție distanțată, noi ne am simțit mai uniți ca oricînd”  interviu cu Patricia BUTUCEL, directorul festivalului Rocanotherworld jpeg
Cea mai bună parte din noi jpeg
Nu te iubesc, rămîi cu mine!
Momentele de fericire vin, în viață, cînd reușești să deții controlul asupra neajunsurilor.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cea mai bună parte din noi
Pentru iertare nu există un protocol.
„Ca să iertăm, punem la treabă cea mai bună parte din noi“   interviu cu Vlad STROESCU, psihiatru jpeg
Departe de trunchi jpeg
Departe de trunchi
Modelul feminin mi-a fost unul care nu se oprea niciodată.
Toate cadourile care contează jpeg
Treabă de interior
Sînt grozave poveștile despre clipele în care frica dispare.
Toate cadourile care contează jpeg
Locurile noastre, toate
Aș vrea să existe un muzeul al locurilor din memorie unde nu mai avem curaj să ajungem niciodată.
Despre rușine, cu nerușinare jpeg
Despre rușine, cu nerușinare
Singurul posibil antidot pentru rușine rămîne empatia.
„Rușinea e o mare însingurare“   interviu cu Vlad STROESCU, psihiatru jpeg
N am plecat cu adevărat din Ardeal jpeg
N-am plecat cu adevărat din Ardeal
Eu venisem cu gîndul să rămîn și să mă integrez, și acesta cred eu că a fost motorul care m-a făcut să trec peste greutăți, combustibilul fiind speranța.
Zona de trecere jpeg
Zona de trecere
Avem un trecut, un viitor, dar nu mai există nici o legătură între ele.
„Memoria orașului este esențială pentru dezvoltarea lui“   interviu cu Edmond NICULUȘCĂ, fondator și președinte ARCEN jpeg
„Regretele și speranțele ne pot pune în contact cu binele interior“   interviu cu Alina PLĂIȘEANU, consilier și psihoterapeut jpeg
O problemă de supraviețuire jpeg
O problemă de supraviețuire
Am petrecut singură Paștele pentru prima dată în viața mea și a fost destul de straniu, dar m-am îmbărbătat cu gîndul că măcar acest virus nu mi-a stricat Crăciunul.
Toate cadourile care contează jpeg
I See Your True Colors
Stările celorlați au devenit mai dificil de citit și ne-am opintit în neînțelegeri de tot felul.
Toate cadourile care contează jpeg
Vremuri în schimbare
Relațiile interumane se scriu și se rescriu în aceste zile.
Arta compromisului jpeg
Arta compromisului
E foarte posibil ca această pandemie să se termine printr-un nou compromis. Printr-o altfel de înțelegere a identităților personale și comunitare.
Toate cadourile care contează jpeg
Primăvara vine oricum
Poate, unii dintre noi își vor lua niște lecții de aici.
Ție ce ți spune inima? jpeg
Ție ce-ți spune inima?
Pe cît de solid e instinctul meu în probleme care țin de profesie, pe atît de păgubos e în cele sentimentale. E prăpăstios, configurează pînă la cele mai mici detalii scenarii care se dovedesc a fi complet eronate, detestă incertitudinea.
Și au trăit fericiți… pînă cînd? jpeg
Și au trăit fericiți… pînă cînd?
Visul femeilor de a se căsători pare a rămîne singurul care sfidează trecerea timpului, rîde în nas emancipării și egalității între sexe și alimentează imaginarul cu povești cu prinți și rochii obligatoriu de un alb imaculat.
Toate cadourile care contează jpeg
Nu mă ține de mînă, mă sprijin eu
Credeți că oamenii fac ce știu ei mai bine, în momentul respectiv?
„Știți, eu nu sînt fericită aici   “ jpeg
„Știți, eu nu sînt fericită aici...“
Am fost curioasă să găsesc oameni care avuseseră experiențe similare, să învăț ceva din poveștile celor care, la un moment dat, aleg să fie propriii lor stăpîni.
„Unora le place la birou, iar altora le place jazz ul“   interviu cu Traian MĂICĂNESCU, IT ist și actor jpeg
„Unora le place la birou, iar altora le place jazz-ul“ - interviu cu Traian MĂICĂNESCU, IT-ist și actor
Lucrul pe cont propriu îți aduce un fel de libertate similar chiulului din liceu. Ideea că poți bea o cafea în parc la ora la care majoritatea cunoscuților sînt la birou sau în cîmpul muncii este de neînlocuit.
„Atunci cînd lucrezi pentru tine cîștigi și pierzi un singur lucru: timpul“   interviu cu Anca RANCEA, președintele Asociației Freelancer ilor din România jpeg
„Atunci cînd lucrezi pentru tine cîștigi și pierzi un singur lucru: timpul“ - interviu cu Anca RANCEA, președintele Asociației Freelancer-ilor din România
Freelancing-ul nu este doar despre cum muncești, ci despre cum trăiești (nu mai știu cum e să plec în vacanță fără laptop, dar nici nu mai știu cum arată bazinul de înot după ora 18), cred că atunci cînd lucrezi pentru tine cîștigi și pierzi un singur lucru: timpul.
„Freelancer ul beneficiază de mai multă libertate, dar și de mai multă nesiguranță“   interviu cu Alina PLĂIȘEANU, consilier și psihoterapeut jpeg
„Freelancer-ul beneficiază de mai multă libertate, dar și de mai multă nesiguranță“ - interviu cu Alina PLĂIȘEANU, consilier și psihoterapeut
Toxicitatea locului de muncă este o problemă reală, în continuare combătută sau chiar negată în totalitate. Impactul unui mediu toxic are consecințe severe în planul individului, poate accentua sentimentele de inadecvare, de inutilitate, ori poate pune un nivel ridicat de presiune, cu așteptări nerealiste și cu accent pe înaltă performanță (ce resetează valorile individului și generează un cadru iluzoriu de bine).
Nu te iubesc, rămîi cu mine! jpeg
Nu te iubesc, rămîi cu mine!
Momentele de fericire vin, în viață, cînd reușești să deții controlul asupra neajunsurilor. Cînd înlocuiești individualismul cu o dulce interdependență, cea care generează dor.
Toate cadourile care contează jpeg
Toate cadourile care contează
Acum mi le amintesc ca pe niște lucruri pe care le-am pierdut la partaj, așa cum s-a întîmplat cu festivaluri la care nu mai pot merge pentru că le-am trăit cu altcineva, orașe pe care nu mai sînt în stare să le vizitez fără să văd zîmbete și umbre peste tot sau săli de cinema unde nu mai am tăria să intru cumpărînd un singur bilet.
Teen Spirit jpeg
Teen Spirit
„Smells Like Teen Spirit” a fost imnul unei generații de tranziție.
Povești care schimbă lumea jpeg
Povești care schimbă lumea
Metamorphosis a fost tema evenimentului TEDx Bucharest de anul acesta. Ea a adunat pe scenă personaje puternice care au oferit, prin propriile lor povești uluitoare de viață, dovezi că cele mai grele situații sînt și cele care determină schimbarea – o schimbare văzută, mai degrabă, ca transformare.
Tîrgul meșteșugurilor uitate jpeg
Tîrgul meșteșugurilor uitate
Piața Moghioroș înghesuie, după reguli proprii, într-o vecinătate bizară, dar acceptată, toate meșteșugurile din vremurile de altădată, cînd hipermarket-urile și comenzile online erau doar un vis.
Untold povestit jpeg
Untold povestit
Cel mai impresionant a fost mesajul unei fete de vîrsta la care eu urmam cursurile unei facultăți alese greșit. Spunea că festivalul este locul unde poate fi ea însăși, fără să se simtă judeca
Iluzia libertății jpeg
Iluzia libertății
Pentru orice persoană cu o curiozitate de nepotolit, meseria asta pare a fi un joben magic, din care, la o adică, ar putea ieși orice.
Bun venit în bloc! jpeg
Bun venit în bloc!
Trag covorul și fac aerobic pe muzica Nataliei Oreiro, aflîndu-ne în anul de grație 2000 și în plin avînt al muzicii latino.
Lungul drum către casă jpeg
Lungul drum către casă
Păstrăm în noi trecutul așa cum ne amintim că a fost, nu cum s-a întîmplat în realitate.
Reuniune, după douăzeci de ani jpeg
Reuniune, după douăzeci de ani
E remarcabil cum timpul filtrează totul prin lentila lui bună. Cum, după douăzeci de ani, amintirile își estompează încet conturul, devin ceva dulce-amar și îți dau starea cam sumar denumită „nostalgie“. Poate, așa cum spunea Nichita într-o poezie, dincolo de timp, rămîn doar momentele în care ai rîs sau ai plîns odată, împreună cu cineva, la începutul sau la sfîrșitul unui drum.
Locul unde te aşteaptă cineva jpeg
Locul unde te aşteaptă cineva
E septembrie 1997 și urc în fugă cele 38 de trepte de piatră care duc spre parcul din Aiud.
Jurnalist de televiziune jpeg
Jurnalist de televiziune
„De ce, totuși, televiziune?“ – a insistat cineva, după ce am înșirat o listă întreagă de neajunsuri ale acestei profesii, printre care programul neregulat, faptul că depinzi de alții, de mulți alții, stresul termenelor-limită sau emoția directului.
Poveste de dragoste cu voci de radio jpeg
Poveste de dragoste cu voci de radio
Aşteptam ritualul de sîmbătă seara cîte o săptămînă întreagă. Anii ’90 se apropiau de mijloc, iar eu tocmai intrasem la liceu. Discoteca în blue jeans se trasmitea în eter pe Programul III, adică Radio România Tineret, şi ţinea toată noaptea de sîmbătă spre duminică.
A fi sau a nu fi „vedetă“ de televiziune jpeg
A fi sau a nu fi „vedetă“ de televiziune
În vara lui 2003, la redacţia Matinal a TVR-ului se aflau în practică vreo zece fete. În afară de mine, toate erau încă studente, la Jurnalism sau la alte facultăţi. Nu ştiu dacă toate visam să devenim „vedete de televiziune“, cert este că, din acel grup, mai sîntem, în prezent, în TVR, doar două.