⬆
Anda DOCEA

Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.

Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.

„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.

Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.

Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.

Domesticirea anxietății
Reducerea la tăcere a emoțiilor se întîmplă, de cele mai multe ori, pentru că ne temem de ele.

„I wish I had a river / I could skate away on“
Am putea să citim dincolo de imaginile în alb și roșu de pe rețelele sociale, cu coloană sonoră „de sezon”, și să ne întrebăm cum se simt acei oameni în realitate.

Dincolo de muzică
În zilele noastre, Wonderful Tonight este una dintre cele mai folosite melodii pentru „dansul mirilor”, peste tot în lume.

Încurcături
M-am alipit și eu grupului în care povestea, mai un zîmbet, mai o aluzie, devenise un „poate”.

Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.

Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.

Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.

Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.

Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.

O masă cu bune maniere
Obiceiul însă ar merita să fie menționat în codul bunelor maniere din întreaga lume: conexiunile reale nu se cronometrează.

Ce mai zice gura lumii?
Am dat acest șir nesfîrșit de exemple pentru că alte vieți nu cunosc, dar gura lumii e aceeași pentru toți, iar mie mi-a păsat de ea peste măsură.

Trecutul a ajuns la destinație
De cîte ori lăsăm ceva în urmă ne dorim, precum Bolaño, să cîștigăm un vis.

„Orice despărțire e o trecere și în orice trecere sîntem mai goi, mai vulnerabili“ – un dialog cu Vlad STROESCU, psihiatru
„Cred că rămînem mereu măcar cu speranța reîntîlnirii.”

„Noi nu ținem neapărat la obiecte, ci la ceea ce reprezintă ele“ – interviu cu Mădălina PREDA, expert în organizare
„Văd comportamente și mentalități preluate, nedigerate, pe principiul așa se face.”

Cinteza de Galápagos
Omul ar fi de dorit să facă mai mult decît o pasăre de nici 30 de grame și nu doar să supraviețuiască – să se ridice, cumva, deasupra problemelor depășite. Să fie rezilient, altfel spus.

Scheme logice
La vîrsta de mijloc, am început să mă întreb dacă aș mai face aceleași alegeri sau cum ar fi stat lucrurile dacă aș fi optat diferit.

Cine ascultă o casă? – despre valorizarea patrimoniului arhitectural și industrial –
Situația clădirilor istorice ridică semne de întrebare de multă vreme, fiind privite în general ca un element desuet, care consumă bani, care ține „noul” pe loc.

Exerciții de respirație
Mă întreb dacă nu cumva, cu vîrsta, am pierdut capacitatea de a ne bucura de cele mai simple lucruri.

Am cîntat Go West la Moscova
Îmi tot fuge gîndul la fata deloc înaltă din Ucraina, care m-a oprit zîmbind pe holul Teatrului Bolșoi și mi-a făcut poze în timp ce imitam balerinele. Sper că va dansa toată viața, așa cum a visat.

Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.

Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.

Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.

Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.

„Obsesia față de excelență este malignă“ – interviu cu Monica HALASZI, profesoară de limba și literatura română, Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu“ din Bistriţa
„Aș alege o valoare supraordonatoare, și anume respectul.”

„Valorile comune sînt un predictor bun pentru calitatea și longevitatea unei relații“ – interviu cu psihoterapeutul Valentin Radu ARSENE
„Importanța valorilor rezidă în faptul că dau senzația de sens.”

Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Vîrsta de mijloc, fără prospect
A jongla pe un pod de sfoară între ce cunoști și ce te așteaptă încă.

Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?

Ca o bucată de plăcintă caldă
Războiul a adus cu el și acest uriaș val de solidaritate, prin care am refăcut conexiuni uitate și am legat starea noastră de bine de a celor din jur.

Trenul de la linia 1 se retrage din circulație
În ziua în care mi-am golit dulapul de la vechiul meu loc de muncă m-am simțit de parcă aș fi făcut o vizită la morgă.

De ce dai „seen” și nu răspunzi?!
Tăcerea, în online, offline și în restul lumilor posibile, constituie și ea un răspuns.

Între „sindromul impostorului” și „iubirea de sine” – un dialog cu Vlad STROESCU, psihiatru
„Criticul interior pleacă cu un avantaj și va fi mereu cu un pas înaintea noastră, oricît am alerga după el.”

Algo familiar
Cei care ne-au învățat despre iubire în copilărie ne ghidează în continuare, inconștient, în alegerile noastre.

De ce dai „seen” și nu răspunzi?!
Un „cod de bună purtare online”, care ne-ar face viața ceva mai săracă în notificări inutile

„Timpul, sau dacă vreți putem să-i spunem și răbdare, e combustibilul cel mai important al Recorder-ului” - interviu cu Cristian DELCEA, redactor-șef și co-fondator Recorder
Ritmul ăsta consumă timp și cere un rezervor mare de creativitate.

„Ultimul an m-a pus față în față cu toate temerile mele profesionale” - interviu cu dr. Oana DELEANU, șef de lucrări la UMF „Carol Davila”, medic primar pneumolog cu competență în somnologie
Ca să fii medic, în primul rînd trebuie să ai răbdare.

„Deși a fost o ediție distanțată, noi ne-am simțit mai uniți ca oricînd” -interviu cu Patricia BUTUCEL, directorul festivalului Rocanotherworld
Rocanotherworld Winter Edition aduce cu sine concertele trupelor care au fost pe scena festivalului în iunie 2020.

Nu te iubesc, rămîi cu mine!
Momentele de fericire vin, în viață, cînd reușești să deții controlul asupra neajunsurilor.

„Ca să iertăm, punem la treabă cea mai bună parte din noi“ - interviu cu Vlad STROESCU, psihiatru
În fiecare iertare e o mică transcendență.

Departe de trunchi
Modelul feminin mi-a fost unul care nu se oprea niciodată.

Treabă de interior
Sînt grozave poveștile despre clipele în care frica dispare.