Campionatul mondial al iluziilor

Publicat în Dilema Veche nr. 1017 din 5 octombrie – 11 octombrie 2023
image png

„Calitatea vieții” pare a fi cel mai vînat scop din ultima vreme, indiferent că vorbim de oameni aflați la vîrsta de mijloc, pentru care timpul liber a ajuns să atîrne ceva mai greu decît chestiunile materiale, de cei care aleg să se mute la periferia unei metropole, într-un oraș mai mic sau chiar la țară, pînă și de unii care abia și-au terminat studiile și au crescut într-un alt mediu, cu alte valori, decît cei care au mai prins felii din comunism. Prin urmare, au apărut și sfaturile, strategiile, uneltele de „îmbunătățire a calității vieții”: somn suficient, mîncare sănătoasă (fără combinații fanteziste sau prea multă sare), sport regulat, reîmprietenirea cu natura și cu lumina solară, selectarea oamenilor cu care îți petreci timpul și alegerea unui mod potrivit în care să interacționezi cu ei. 

De cealaltă parte, terenul se prezintă mai roditor ca oricînd pentru dependențe de tot felul – văzute, știute, publice ori, din contra, ascunse, nebănuite, negate. Peste primele, ușor de intuit, trec mai repede și ajung la cele „invizibile”: dependența de aprecierea celorlalți, de o anumită imagine corporală, de adrenalina sporturilor extreme, de social media, de relația cu o persoană anume, pînă și de binele pe care, uneori, vrem cu orice preț să-l facem celorlalți pentru că el ne hrănește dorința de a ne simți utili. Comportamentele de acest fel sînt, de fapt, forme de amorțire a unor emoții greu de integrat (cum sînt rușinea și vinovăția), adică, cumva, modalități de supraviețuire.

Aș mai veni cu un exemplu, tot din categoria „orice ar funcționa pentru a merge înainte”: poveștile pe care ni le spunem. Legat de trecut, e cunoscut că amintirile persoanelor despre un (același) eveniment în care au fost implicate diferă. Sînt oameni care păstrează ranchiună ani în șir interpretînd prin filtrul propriu ceva ce li s-a spus sau judecîndu-i pe ceilalți după aparențe. Cu fiecare rememorare, cele amintite își mai pierd un pic din culorile originale și sînt conturate artificial, din ce în ce mai departe de versiunea inițială. Iar impresiile ne ghidează atitudinile, comportamentele și alegerile ulterioare. Nu mai realizăm că, de fapt, nimeni nu mai știe cum s-au petrecut lucrurile cu adevărat (așa nu le-am mai da atîta importanță). Legat de viitor, avem proiecțiile, scenariile, așteptările, anxietatea legată de cum o să fie. Ni se propune un alt post și deja ne imaginăm că ne va aduce prestigiu social și mai mulți bani și că ne vom lua revanșa pentru toate nepotrivirile și umilințele profesionale anterioare. Cunoaștem pe cineva nou și, ca răzbunare pentru toate relațiile nocive, nefericite sau neîntîmplate de pînă atunci, ne și vedem, după prima întîlnire, împachetînd împreună cadouri de Crăciun pentru copiii pe care urmează să-i avem. Și, între trecutul pe care încă îl ducem în spate ca pe un sac cu nisip din care ne temem să risipim vreun fir, nu cumva să devină totul prea ușor, și viitorul spre care accelerăm mereu, nefăcînd altceva decît să lungim drumul, ne rămîne prezentul, ca un copil mijlociu, pentru care nu mai e niciodată suficientă atenție.

Mi-am spus de atîtea ori „orice funcționează” încît cred că înțeleg și mecanismul dependențelor grave, care îți amenință viața și sănătatea. De ele am scăpat, pe alocuri milimetric, dar la povești necesare supraviețuirii sînt de-a dreptul olimpică și încă nu bat în retragere. Cumva, mi se pare răul cel mai mic, asumat. În mintea mea, oamenii devin exponate dintr-o galerie interminabilă, deschisă permanent și luminată fără parcimonie, iar versiunile despre trecut și proiecțiile în viitor sînt șlefuite pînă la cel mai mic detaliu. 

Foto: flickr
Foto: flickr

Mă tot întreb dacă există cineva care să trăiască într-un prezent continuu. Sau, nu cumva, participăm la un campionat mondial al iluziilor, ca la unul de șah (sau orice alt sport unde îți reconfigurezi parcursul după răspunsurile adversarului). Aranjăm, unii dintre noi milimetric, toate piesele pe tablă, mutăm cu albele sau cu negrele (cu toții sîntem și personaje negative în poveștile cuiva), anticipăm mișcările celuilalt și ne urmăm strategiile proprii, sperînd, de fiecare dată, că vor funcționa. După o vîrstă, apare și cronometrul care nu ne mai lasă să gîndim în voie și să credem că avem tot timpul din lume. Jucăm în fiecare zi, cu reguli precise de mutare (ca și cînd respectarea lor ne-ar putea garanta reușita), iluziile noastre se împletesc strîns cu ale celorlalți, iar partidele se termină întotdeauna cu remiză. Apoi ne bucurăm că măcar am ajuns pînă acolo și asta ne face să ne simțim un pic vii.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.
image png
Piața Romană
Fetele de 20 de ani de acum nu-și mai pierd vremea în astfel de bodegi.
image png
Zgomotul și furia
Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos.
image png
Cîteva note despre agapa creștină
Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.
p 20 Arik Ascherman WC jpg
Traumă şi discernămînt
Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Într-un supermarket, la raionul de alimente exotice, am descoperit mămăliga ambalată în vid, „gata preparată”.
image png
Lumi fragile
Am perceput „schimbul de scrisori”, formulare care în curînd va trece și ea într-o arhivă a limbii, ca pe un fel de apel la memorie.
image png
Frig și acasă
Cert e că, în ciuda condițiilor aparent vitrege, m-am simțit acasă acolo.
image png

Adevarul.ro

image
Cum arată inchisoarea unde este încarcerat Cherecheș, cea mai modernă din Bavaria. Nimeni nu poate evada FOTO
Cătălin Cherecheș a fost dus de către autoritățile germane într-un penitenciar de maximă siguranță, cel mai modern din Bavaria, cu tehnologie modernă anti evadare.
image
Primul tren electric cumpărat de România în ultimii 20 de ani va ajunge tractat la Curtici. Pe ce rute va circula
Primul tren electric nou, din cele 37 contractate de România cu producătorul Alstom, va ajunge în țara noastră pe 2 decembrie. Trenul se va opri la Curtici, apoi va pleca spre București.
image
„Crăciunul african” din Oltenia, pentru care s-au cheltuit sume aiuritoare. Explicația primarului: „S-o dăm pe partea de Europe Style”
O fotografie postată pe Facebook, în care, în parcul amenajat pentru Crăciun, alături de pomul de Crăciun se observă o girafă, un elefant și un tigru realizate din instalații luminoase, a stârnit mare interes. Primarul, chiar cel care a postat fotografia, a explicat cum s-a optat pentru acest decor.

HIstoria.ro

image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic
image
Muzica elitelor otomane
Muzica clasică otomană reprezintă o muzică orientală cultă, una a elitelor, practicată la Curtea sultanului otoman, cu diferite ocazii. Ea apare ca muzică de Curte a conducătorilor politici din Orientul Apropiat și Mijlociu, fiind o muzică echivalentă a muzicii simfonice din vestul Europei.
image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.