România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.

Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.

În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.

Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.

Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria

Proaspăt căsătoriţi, aranjaţi frumos pentru fotografie, însă fără urmă de zâmbet pe buze. Şi asta pentru un motiv întemeiat: uniunea lor a fost singura celebrată chiar între zidurile lagărului de exterminare de la Auschwitz, relatează joi AFP. Poza îngălbenită în care sunt înfăţişaţi prizonierul

Un weekend de excepție si un „salt” important pentru Karpatia Horse Show, cu ocazia celei de-a VII-a ediții desfășurate pe Domeniul Cantacuzino din Florești (Prahova).

Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.