Anca MANOLESCU

Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.

Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...

E o situare care îl fereşte şi de închiderea în istorie, şi de fuga de istorie. Sau ar trebui să îl ferească.

Omul duhovnicesc se îmbogăţeşte cunoscînd şi aprofundînd efortul creator în ştiinţă, tehnică, artă.

E de sperat ca modurile noastre de a sărbători, fie ele imitative ori personale, să fie preţuite de Cel care, nemărginit în statura Lui proprie, se naşte în peştera lumii.

Chiar în lipsa apetenţei noastre pentru ierarhie, raţiunea ne indică totuşi că apărarea democraţiei liberale are un nivel mai înalt decît interesele parţiale, posibile înăuntrul ei.

E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?

Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.

Părintele Scrima fixa astfel o idee, un poem, o rugă, o expresie reuşită, un eveniment interior.

Aşteaptă să se adîncească în conştiinţe convergenţa comună spre aceeaşi Lumină.

Regimurile autoritare, populiste, antiliberale recurg adesea la religie.

Dar Pascal folosește totodată capacitatea rațiunii de a organiza cîmpul cercetării.

Festivalul ne aşază la nivelul muzicii, al culturii mari de pretutindeni.

În toate religiile Cărţii, Textul revelat are calităţile la care se referă Origen.

A te aşeza pe locul mitului poate fi infantil, fantast sau criminal.

Oamenii au găsit cuvinte înmiresmate ca să invoce suflul Partenerului.

Textul sacru – discurs şi totodată imagine – se adresează umanului, cu diferitele lui facultăţi de cunoaştere, de interiorizare.

În Alexandru Mironescu, credinţa şi cultura îşi aflau, împreună, respiraţia alertă, nestînjenită, liberă.

În sfîrşit, volumele pledează pentru valoarea patrimoniului de artă creştină, pentru grija care îi este datorată.

„Biografia lui Iisus” ţine mai ales seama de expresivitatea internă a Evangheliilor.

În Europa larg secularizată, monarhul englez a celebrat Polul divin şi universalitatea iradierii lui.

Într-un mod cu totul aparte, Iisus se adresează aici unei singure persoane.

Cît despre „aluatul nedospit”, să fie el doar pricină de percheziţie, de excluziune, de conformism ritual?

Ea este cea care îl primeşte pe Domnul în străfundul fiinţei sale...

Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.

Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.

Între recentele ştiri din Antakya se număra cea privind salvarea unei copile de un an la şapte zile după cutremur.

De cîţiva ani încoace, avem de trăit două crize acute, globale.

Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.

A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.

Darurile noastre de sărbători gravitează, mai mult sau mai puţin conştient, de mai aproape sau de mai departe, în jurul acestui mare dar, îşi trag din bucuria lui plăcerea de a dărui.

Studiile adunate în album fac prezente, de altfel, teme dominante ale Muzeului configurat de Horia Bernea şi de echipa lui.

La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.

În Biblie, însă, realul nu se reduce la o lume plană, somnolentă, cufundată în necazuri, în nevoi, în cotidian.

Dar şi în Ucraina, şi în Iran, ele se izbesc de o rezistenţă eroică, de refuzul lor, pentru care e plătit cel mai mare preţ.

Cînd dictatura teocratică pedepseşte cu oprobriul ori cu moartea o cît de mică abatere de la uniformă? Rămîne o carcasă, un văl flasc, subsumat categoriilor veacului, „secularizat”.

Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.

Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.

De o parte, religiozitate difuză, moale, privată. De cealaltă parte, religiozitate crispată, contondentă, brutal normativă, urmărind să se impună ansamblului social.

Dezbaterea în cauză a putut stîrni, iată, o reflecţie creştină cu multe dimensiuni: raport între credinţă şi laicitate, conştiinţă şi libertate a persoanei credincioase, stil de comunicare a tematicii creştine între dictat normativ şi călăuzire a credinciosului în drumul lui spiritual şi etic.

În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.

Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?

Pentru Putin şi adepţii lui, persoanele, fie ele ucrainene ori ruse, civili ori combatanţi, sînt nimic.

Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.

De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.

Nu e oare de rîs scenariul fantast al „războiului sfînt” împotriva unui Occident care ar ameninţa, cu otrava lui, bastionul rus, refugiu al valorilor tradiţionale?

Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.

Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.

Sădită pretutindeni, în toate civilizaţiile, în adîncul umanităţii, stă reverenţa dinaintea morţii oricărui om.

Delirul imperial al lui Putin se vrea legitimat şi „intelectual” de vreme ce, se ştie, ruşii sînt sensibili în privinţa asta.