Merită Joe Biden împărtăşania?

Publicat în Dilema Veche nr. 958 din 18 august – 24 august 2022
image
© wikimedia commons

Unele State americane au început deja să interzică avortul în urma hotărîrii Curţii Supreme care le lasă, în această privinţă, cale liberă. Preşedinţia americană a condamnat decizia Curţii şi consecinţele ei, care încalcă libertatea persoanei, amestecîndu-se în viaţa intimă a femeilor şi a cuplurilor. Deşi posedă mijloace destul de limitate, Casa Albă va încerca să atace legile anti-avort, amplu susţinute de responsabili şi organizaţii creştine. Oare creştinii americani fac front comun în privinţa acestor legi? Susţin toţi – pe baza unor principii religioase – impunerea prin lege a unei decizii care priveşte în primul rînd etica individului, dreptul persoanei, alegerea existenţei private? Nu e chiar aşa. „Sînt catolică şi susţin dreptul la avort”, afişa o participantă la demonstraţia din faţa catedralei Saint Patrick în 29 iunie 2022. Există aşadar catolici care resping – pe baza unor principii religioase – restrîngerea libertăţilor, dictatul ultraconservator. Unul dintre ei ar fi chiar Joe Biden. Nu fără riscuri. Acum un an, un important grup de episcopi americani a încercat să impună, în adunarea generală episcopală, un text privind „coerenţa euharistică”: ea l-ar fi împiedicat pe preşedinte să se împărtăşească dat fiind că susţine dreptul la avort. Din fericire, alţi ierarhi, susţinuţi de Vatican, s-au împotrivit iniţiativei (La Vie, 16.06.2021).

Bisericile creştine condamnă avortul, iar în cazul statelor cu regim apăsat conservator susţin (şi izbutesc) interzicerea lui prin lege. Pe de altă parte, mentalitatea dominantă astăzi e foarte sensibilă în materie de libertăţi ale persoanei, gata de ofensivă pentru a apăra şi a cîştiga mereu mai multe drepturi. Între cele două poziţii nu prea există dialog, fiecare fiind zdravăn instalată şi sigură de dreptatea ei. Există prea puţină dezbatere propriu-zis religioasă care să ia în seamă substanţa spirituală a problemei, modul în care se confruntă, se interpelează unul pe altul, se propun reflecţiei „dreptul la viaţă” (al încă nenăscutului) şi „dreptul la alegere” (al mamei şi al cuplului). E poate util să vedem ce mize a avut o atare dezbatere în mediile creştine franceze, ce principii a convocat. Căci ea a avut loc acum cincizeci de ani, între enciclica Humanae vitae, care condamna mijloacele de contracepţie (1968) şi adoptarea legii Veil, care dădea posibilitatea întreruperii sarcinii în situaţii neprielnice (1975). Au participat la dezbatere teologi, medici, gînditori de convingeri creştine, protestanţi şi catolici. Prestigioase reviste catolice au găzduit tema, cu diferitele ei linii de reflecţie. O minuţioasă relatare a acestei dezbateri fertile teologic, spiritual, societal e făcută de Martine Severgrand, „Avortement, retour sur le débat catholique (1970-1973)”, Revue d’éthique et de théologie morale, 2015/3. Voi rezuma trei aspecte ale dezbaterii, pornind de la articolul menţionat. 

Viaţă şi persoană. Toţi participanţii porneau desigur de la ideea că viaţa e un dat preţios, un dar divin, pe care nu îl poţi trata decît cu o gravă, înaltă responsabilitate. Poziţia oficială a Bisericii era şi este că acest dar, viaţa încă nenăscutului, e o valoare ultimă, sacră. A întrerupe sarcina, a îngădui întreruperea ei înseamnă a refuza darul de sus, a comite omucidere. Oricare ar fi soarta copilului şi a mamei, oricare ar fi viitoarea lor condiţie în lume, naşterea nu trebuie împiedicată. Adepţii unor poziţii mai nuanţate, care se distanţau de interdicţia absolută a avortului, invocau faptul că aici nu era vorba doar despre o viaţă, ci despre persoane. Un copil născut în condiţii neprielnice (inclusiv medicale) sau apărut în urma unei violenţe asupra mamei sau un copil nedorit, ce fel de viaţă ar fi avut, ce fel de posibilităţi de împlinire ca persoană ar întîmpina? Mama, în ce fel şi-ar duce existenţa în urma unei astfel de naşteri? Pe scurt, ei priveau nu numai viaţa în momentul apariţiei sale, ci persoana în traseul ei existenţial: persoană care se construieşte prin raportul ei cu divinul, dar şi cu părinţii, cu mediul, cu contextul social. 

Bruno Ribes, director al revistei dominicane Études, arăta într-un articol că divergenţele celor două poziţii ţin de modurile cum înţelegeau adevărurile fundamentale. Una considera actul uman în cadrul unei concepţii „unde creaţia şi relaţia omului cu Dumnezeu erau date dinainte”, gata stabilite, nechestionabile; cealaltă, fiind călăuzită tot de principii religioase, declara că „decizia implică şi cercetarea a ceea ce ţine de uman”. Una miza pe normă fără modulaţie, cealaltă pe reflecţie asupra normei, cu atenţie faţă de posibilităţile umanului în raportul lui cu divinul. 

Conştiinţă şi libertate. Poziţia rigoristă concepea şi prezenta interdicţia avortului ca pe un dat căruia i te supui, fără neapărată înţelegere şi adeziune interioară. Conştiinţa mamei, a părinţilor nu intra în calcul decît simplificator, ca respect sau transgresiune ale normei. Chiar un înalt ierarh, cardianalul Renard, Primat al Galiilor, recunoştea într-o declaraţie oficială insuficienţa, nerealismul atitudinii rigoriste: „Conştiinţa creştinilor înşişi e adesea pradă îndoielii; poate că simpla menţionare a doctrinei nu e suficientă; e poate necesar să o înfăţişăm în termeni accesibili conştiinţei moderne”. Mai îndrăzneţ, dominicanul Bernard Quelquejeu punea „voinţa de a procrea” în relaţie cu libertatea persoanei, cu raţiunea şi cu responsabilitatea ei. Departe de a pleda pentru liberalizarea avortului, el atrăgea totuşi atenţia că „a nesocoti principiul moral e nerealist, chiar scandalos fiindcă asta neagă interogaţia concretă a conştiinţei”. Rigoriştii se temeau că, odată ce norma e cercetată, supusă reflecţiei, odată ce admite nuanţe şi excepţii, se deschide drumul unei permisivităţi totale. Ceea ce însemna implicit că ei vedeau comunitatea creştină drept una care, în cea mai mare parte a ei, nu urmează principiile religioase decît din obligaţie, conformism, eventual frică, adică în absenţa deliberării etice, a convingerii şi a participării ca persoane la viaţa de credinţă.   

Lege civilă şi lege religioasă. Rigoriştii declarau avortul contrar „legii naturale” şi ca atare contrar oricărei etici. De aceea pledau pentru menţinerea legii civile care, pe atunci, îl interzicea. În schimb, cei care interogau interdicţia religioasă a avortului arătau că ea poate fi o „lege” sau un reper călăuzitor pentru creştini, dar nu poate fi impusă ca atare în societatea mare. Jacques Pohier, vicerector al Facultăţilor dominicane Le Saulchoir, afirma într-o comisie de etică dedicată temei în 1970: „Un stat laic nu poate impune membrilor săi o lege religioasă”. În Le Monde, o eminenţă a medicinii franceze, profesorul Paul Milliez, spunea: „Nu văd pentru ce noi, catolicii, am impune morala noastră tuturor francezilor”.

Dezbaterea în cauză a putut stîrni, iată, o reflecţie creştină cu multe dimensiuni: raport între credinţă şi laicitate, conştiinţă şi libertate a persoanei credincioase, stil de comunicare a tematicii creştine între dictat normativ şi călăuzire a credinciosului în drumul lui spiritual şi etic.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Soldati rusi la granita dintre Transnistria si Republica Moldova FOTO EPA EFE jpg
Scenariu halucinant al propagandei ruse: România și Rep. Moldova ar urma să deschidă un nou front
Pe pagina de Telegram War Gonzo, proiectul la care lucrează și bloggerul rus Semyon Pegov, scrie că președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, pregătește mobilizarea militară, pentru a deschide un front suplimentar pentru Rusia împreună cu trupele române.
romica tociu lacrimi 2 jpg
Romică Țociu, despre ,,războiul“ cu Alexandru Arșinel: „A fost o conjunctură nefavorabilă“
Fost angajat al Teatrului de Revistă Constantin Tănase, pe vremea când Alexandru Arșinel era director, Romică Țociu a trebuit să facă față momentului în care a fost dat afară din motive despre care presa scria la acea vreme că ar fi doar „invidie“ între actori.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe după ce au văzut imaginile. Captură filmuleț Facebook
Bătaie pe stradă între două eleve din Găești. Băieții au asistat pasivi VIDEO
A fost scandal în Găești, între două fete, eleve la Colegiul Național Vladimir Streinu. Cele două s-au bătut mai ceva ca într-un ring de box. S-au lovit cu pumnii, palmele, picioarele și s-au tras de păr.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia