Cu ce se remarcă un campus universitar modern și de ce ar putea fi potrivit și pentru tine

9 septembrie 2025

În ziua de azi, campusul universitar modern poate să fie soluția ideală pentru cei care vin să studieze în Capitală sau în alte orașe ale țării. 

pexels marta klement 636760 1438072 jpg

Marele avantaj pe care îl oferă este faptul că pune la dispoziție diverse facilități pentru tineri. Nu este vorba doar despre o simplă cazare, ci și de diverse servicii și săli de studiu pentru aceștia, dar și altele. Campusul universitar modern este gândit în astfel încât să se afle în proximitatea principalelor universități, dar și să le aducă studenților mai aproape lucruri de interes și să-i ajute să creeze o comunitate puternică.

De să alegi un campus universitar modern

Un campus universitar modern, așa cum este West Gate Studios București, vine cu numeroase beneficii pentru tineri. Pe lângă faptul că pune la dispoziție camere moderne utilate complet, cu acces la internet, le aduce acestora mai aproape o serie de servicii de care au nevoie. Este amplasat în apropierea stației de metrou, dar și a celor de tramvai sau de autobuz, tocmai ca să vină în sprijinul studenților cu mijloacele de transport necesare, care să-i ajute să se deplaseze rapid. Iar o deplasare cu metroul poate dura câteva minute, în funcție de destinația aleasă. Cei care preferă însă să folosească mașina personală, au la dispoziție parcări auto în incinta complexului pe baza abonamentului.

Avantajele pe care le oferă

Pe lângă cele menționate mai sus, le aduce studenților tot felul de facilități. Săli de studiu, zone de promenadă, săli de fitness, dar și restaurante. În acest fel, tinerii au totul la dispoziție, fără să fie nevoiți să mai meargă în altă parte în căutarea acestor servicii, mai ales atunci când timpul nu le permite. Studenții au ocazia să socializeze, să împărtășească idei și pasiuni comune, dar și să lege prietenii. Toate acestea creează un mediu în care învățarea și dezvoltarea personală merg mână în mână, iar studenții pot crește atât academic, cât și uman. Un alt beneficiu pe care îl are campusul universitar modern este siguranța. Campusurile moderne sunt dotate cu sisteme avansate de securitate, monitorizare și asistență. Acest lucru îi ajută pe studenți să se simtă protejați pe tot parcursul cazării.

De ce ar putea fi potrivit și pentru tine

Dacă te pregătești să vii la studii în Capitală și îți cauți loc unde să stai pe perioada facultății, acesta ar putea fi locul ideal și pentru tine. Poți avea acces la resurse care îți vor permite să-ți descoperi pasiunile, să-ți testezi ideile și să te conectezi cu oameni care împărtășesc aceleași interese. În plus, ajungi să faci parte dintr-o comunitate, dar și să cunoști alți studenți care îți pot deveni prieteni apropiați. Alegerea unui campus universitar modern îți poate aduce o experiență completă care să te pregătească pentru carieră și viață. De asemenea, este mediul unde poți locui în siguranță, poți învăța, crește, experimenta și construi drumul către succes, cu toate resursele necesare la îndemână. Unele dintre cele mai impresionante campusuri reușesc să creeze o atmosferă de inspirație, creativitate și cultură care ridică experiența studențească, scriu cei de la housebeautiful.com. Iar un astfel de loc este unul atent la nevoile tinerilor, cu servicii și lucruri care le vin în sprijin.

Sursa foto: pexels.com

imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.

Parteneri

Semineu  Foto Magnific com jpg
„Mă sperie costul centralei, peste 20.000 de lei”. Apropierea iernii aduce griji românilor de la țară. Ce soluții de încălzire găsesc
Apropierea iernii aduce noi motive de îngrijorare pentru mulți români care locuiesc la țară, în special în satele de munte, unde sezonul rece începe mai devreme, iar locuințele trebuie încălzite pentru o perioadă mai îndelungată.
calarasi ana aslan unul dintre prionierii geriatriei mondiale foto radioromaniacultural.ro
Orfana care a făcut greva foamei pentru a-și urma visul. A ajuns un savant celebru, iar România câștiga milioane de dolari de pe urma ei
Unul dintre cei mai mari savanți români și-a trăit viața la intensitate maximă și nu a renunțat niciodată la visurile și principiile sale. În plină perioadă comunistă, trata celebrități internaționale, se îmbrăca exclusiv din Italia și a reușit chiar să câștige un proces împotriva regimului.
image png
8 alimente care pot calma arsurile la stomac. Ce să mănânci când simți că „te arde” în piept
Bananele, ovăzul și anumite legume pot fi alegeri mai blânde pentru stomac atunci când te confrunți cu arsuri. Totuși, nu există un aliment care să neutralizeze instantaneu aciditatea la toată lumea. Ce contează este să identifici alimentele pe care le tolerezi bine.
Zona demilitarizata situata intre Coreea de Nord si Coreea de Sud FOTO Profimedia jpg
Coreea de Sud propune din nou negocieri militare cu Phenianul pentru delimitarea frontierei. Seulul avertizează asupra riscului unor ciocniri
Coreea de Sud a propus din nou Coreei de Nord organizarea unor negocieri militare pentru clarificarea poziției exacte a frontierei terestre și prevenirea unor confruntări accidentale. Inițiativa vine după ce explozii de mine au rănit militari sud-coreeni.
Muncitori in fabrica  Foto Freepik com (2) jpg
Un stat european vrea să înlocuiască ziua de lucru de 8 ore cu ture de 12 ore. Ce schimbări se pregătesc pe piața muncii
Un stat european analizează trecerea de la limita zilnică a timpului de lucru la una săptămânală, pentru a oferi companiilor mai multă flexibilitate. Propunerea provoacă dezacorduri în coaliția de guvernare și opoziția sindicatelor, care avertizează asupra riscurilor pentru sănătatea angajaților.
atelier de caligrafie la muzeul judeţean olt - foto alina mitran
În ce ordine se învață literele la clasa pregătitoare. De ce nu se predau în ordine alfabetică
Copiii încep să descopere literele încă din primul an de școală, însă părinții pot observa că acestea nu sunt învățate întotdeauna în ordinea alfabetului. De ce se întâmplă asta, explică învățătoarea Cristina Ungureanu.
gene lungi naturale jpg
Îți tai genele ca să crească mai lungi? Avertismentul medicilor despre acest truc
Un truc de frumusețe popular pe internet îi face pe unii să creadă că tăierea genelor îi poate ajuta să crească mai lungi, mai dese și mai sănătoase.
Nave prin strâmtoarea Bab al-Mandab din Marea Roșie FOTO AI Shutterstock
China și Djibouti cer garantarea libertății de navigație în Marea Roșie, pe fondul extinderii conflictului din Orientul Mijlociu
China și Djibouti au cerut respectarea libertății de navigație în Marea Roșie și în strâmtoarea Bab el-Mandeb, avertizând asupra deteriorării situației de securitate din regiune. Declarația comună vine în contextul intensificării luptelor din Yemen și al temerilor că războiul din Orientul Mijlociu.
Foto farmacie pacient generala Shutterstock png
Virozele se înmulțesc, iar vaccinul antigripal nu se găsește în farmacii. „Încă nu ni s-a transmis un termen clar”
Vaccinul antigripal se găsește tot mai greu, unele farmacii au făcut și liste de așteptare, iar medicii de familie și-au informat pacienții că se pot întoarce pentru o nouă rețetă dacă cea eliberată va expira înainte să poată ridica produsul.