Alegem ceea ce ne place sau ceea ce am invatat sa ne placa?

Alegem ceea ce ne place sau ceea ce am invatat sa ne placa?
Există obiecte pe care avem impresia că le cunoaștem înainte de a le fi atins vreodată. Le recunoaștem forma, le anticipăm greutatea, le atribuim o istorie și, uneori, chiar o personalitate. Familiaritatea aceasta nu vine din experiență directă, ci dintr-un șir de imagini acumulate aproape involuntar. Cinemaul, literatura și jocurile video ne-au învățat să recunoaștem lucruri despre care, în realitate, știm surprinzător de puțin.
Paradoxul apare în momentul alegerii. Cum ajunge un obiect necunoscut să ni se pară mai potrivit decât altul, poate superior din punct de vedere tehnic? Și cât din ceea ce numim preferință personală ne aparține cu adevărat?
Memoria culturală și confortul familiarității
Cultura populară nu ne oferă doar povești. Ea construiește un repertoriu de forme, gesturi și asocieri pe care ajungem să le folosim atunci când interpretăm lumea.
Un obiect întâlnit de zeci de ori pe ecran poate dobândi o familiaritate pe care unul văzut pentru prima dată într-un magazin nu o are. Nu îi cunoaștem neapărat mecanismul, materialele sau particularitățile. Îi cunoaștem însă silueta. Știm cu ce personaje a fost asociat, în ce împrejurări a apărut și ce emoții însoțeau acele scene.
Psihologia descrie, prin conceptul de fluență perceptuală, ușurința cu care procesăm informațiile familiare. Această ușurință poate influența felul în care evaluăm ceea ce vedem. Familiarul ni se poate părea mai atrăgător nu pentru că este obiectiv mai bun, ci pentru că îl înțelegem mai repede.
În cazul unor replici airsoft, diferența dintre recunoaștere și cunoaștere devine deosebit de interesantă. O persoană poate identifica imediat un anumit design, deși nu a folosit niciodată un asemenea obiect. Preferința există înaintea experienței, iar experiența vine, uneori, doar să o confirme sau să o contrazică.
Alegerea ca formă discretă de autobiografie
Ne place să credem că alegem obiectele exclusiv pentru utilitatea lor. În practică, ele pot funcționa și ca mici declarații despre cine suntem sau despre cine ne-ar plăcea să fim.
Un pasionat de cinematografie poate fi atras de o formă asociată unui personaj memorabil. Cineva care a petrecut ani întregi explorând universuri virtuale poate prefera un design devenit familiar prin jocurile video. Un admirator al istoriei poate căuta, dimpotrivă, o reproducere care evocă o anumită epocă.
Niciuna dintre aceste preferințe nu este neapărat irațională. Ele arată doar că obiectele nu circulă în afara culturii. Vin însoțite de semnificații, iar noi le alegem uneori și pentru poveștile pe care le purtăm deja despre ele.
Chiar și preferința pentru un sniper airsoft poate începe cu o imagine culturală, nu cu o evaluare a caracteristicilor practice. Pentru cineva, contează asocierea cu răbdarea și precizia. Pentru altcineva, contează pur și simplu estetica. Același obiect poate răspunde unor imaginații foarte diferite.
Alegerea devine astfel un gest autobiografic discret. Nu spune totul despre persoana care o face, dar poate dezvălui câteva dintre poveștile în care aceasta s-a recunoscut.
Întâlnirea dintre obiectul imaginat și obiectul real
Orice familiaritate construită prin imagini are o limită: nu poate înlocui experiența directă.
Pe ecran, obiectele sunt prezentate prin selecție. Vedem unghiul potrivit, gestul reușit, momentul semnificativ. Nu vedem întotdeauna inconvenientele, ajustările sau banalitatea utilizării cotidiene.
De aceea, prima întâlnire cu un echipament airsoft poate produce o surpriză. Greutatea nu este cea imaginată. Materialul are altă textură. Dimensiunile par diferite. Ceea ce părea elegant într-o imagine se poate dovedi incomod, iar ceea ce părea lipsit de personalitate poate deveni preferabil prin simpla experiență a utilizării.
Această nepotrivire nu reprezintă neapărat o dezamăgire. Poate fi începutul unei relații mai lucide cu obiectul.
Înainte de experiență, alegem adesea o promisiune. După experiență, începem să distingem între promisiune și proprietățile concrete. Descoperim că preferințele se pot modifica fără ca fascinația inițială să fi fost lipsită de sens.
Este o lecție care depășește cu mult universul airsoftului. O întâlnim când cumpărăm un instrument muzical, o bicicletă sau un aparat fotografic. Mai întâi ne atrage imaginea unei activități; abia apoi învățăm ce presupune practicarea ei.
De la recunoaștere la cunoaștere
Prima achiziție este rareori un exercițiu de raționalitate pură. Între criteriile practice și amintirile personale se desfășoară o negociere pe care nici măcar cumpărătorul nu o poate descrie întotdeauna.
Nu trebuie să ne rușinăm de această dimensiune afectivă a alegerii. Fără ea, lumea obiectelor ar fi probabil mai ordonată, dar și mai săracă în semnificații. Problema apare doar atunci când confundăm familiaritatea cu experiența și impresia cu înțelegerea.
Poate că maturizarea unei preferințe începe tocmai în momentul în care acceptăm că obiectul real nu are obligația să semene cu imaginea construită despre el.
La început alegem ceea ce recunoaștem. Cu timpul, dacă rămânem curioși, învățăm să recunoaștem valoarea lucrurilor pe care încă nu le cunoaștem.
Iar aceasta este, poate, una dintre cele mai interesante transformări ale gustului: trecerea de la obiectul care ne amintește cine am fost la obiectul pe care îl putem aprecia pentru ceea ce este.







































