De la sifonărie la „unică folosință”: cum am uitat să reumplem lucrurile ?
În multe case, pe dulapul din bucătărie stătea un sifon din sticlă groasă, cu cap de metal. Când se golea, cineva îl lua de gât și mergea cu el la sifonăria din colț, unde sticla se umplea din nou cu apă carbogazoasă. Azi, apa vine în PET-uri, pixul se aruncă după ce se termină pasta, iar bricheta după ce se termină gazul. Între timp, aproape am uitat că lucrurile se pot reumple.

Sifonăria din colț, un loc pe care îl știa tot cartierul
Într-un material despre viața de zi cu zi din anii ’80, Radio România Constanța notează că sifonul era cea mai populară băutură carbogazoasă de pe piață. Aproape fiecare familie avea acasă măcar un sifon de sticlă sau de metal. Sifonul mergea la masă și în șpriț, amestecat cu vinul de casă, iar sifonăria era la parterul blocului sau în complexul comercial din apropiere.
Sticlele erau grele și aveau pereții groși, iar multe erau îmbrăcate într-o plasă de sârmă. Plasa avea un rost, pentru că se mai întâmpla ca un sifon să plesnească la umplere. Copiii erau trimiși să țină rândul la umplut sifoane, iar la întoarcere mutau sticlele dintr-o mână în alta. Mai erau și sifoanele de metal, pe care le umpleai acasă cu apă de la robinet și cu o capsulă de dioxid de carbon.
Ideea nu era nouă nici atunci. În 1829, doi francezi au patentat un cap cu supapă care lasă apa să iasă fără ca sticla să-și piardă presiunea. Tot în acei ani, în Ungaria, călugărul benedictin Jedlik Ányos punea la punct un aparat care producea apă carbogazoasă în cantități mari.
Nu doar sifonul: în casă aproape totul se reumplea
Același obicei îl vedeai peste tot în casă. Stiloul se umplea cu cerneală din călimară sau primea un cartuș nou. Bricheta de metal se reîncărca, iar aparatul de ras rămânea același ani la rând, doar lama se schimba. Sticlele de lapte, de bere și de apă minerală se duceau înapoi la magazin, ca să fie spălate și umplute din nou.
Motivul ținea mai mult de bani și de lipsuri decât de grija pentru mediu. Obiectul în sine costa, așa că îl păstrai și cumpărai doar ce se consuma: apa, cerneala, gazul sau lama.
Cum s-a născut ideea de „folosești și arunci”?
Modelul opus are și el o poveste. La sfârșitul secolului al XIX-lea, americanul King Gillette lucra ca vânzător pentru William Painter, cel care inventase capacul de unică folosință pentru sticle. Potrivit Muzeului Național de Istorie Americană, Painter l-a sfătuit să inventeze tot ceva care se aruncă după folosire, ca să aibă clienți care revin mereu.
În 1895, Gillette s-a gândit la o lamă subțire de oțel care se schimbă când se tocește, iar producția a început în 1903. În primul an s-au vândut doar 51 de aparate de ras. În 1904, firma a vândut 90.000 de aparate și două milioane de lame. Mânerul îl cumpărai o singură dată, dar lamele le cumpărai tot timpul.
Pasul următor l-a făcut francezul Marcel Bich. Pixul BIC Cristal a apărut în 1950, prima brichetă BIC de buzunar în 1973, iar în 1975 BIC a lansat primul aparat de ras dintr-o singură bucată. De aici înainte nu mai păstrai nici măcar mânerul, pentru că tot obiectul ajungea la gunoi.
De ce am renunțat la sifonărie?
După 1990, sticlele PET și capetele de sifon din plastic au luat locul buteliilor grele de sticlă. Apa carbogazoasă o găseai la orice magazin, fără coadă și fără sticle de cărat înapoi. Obiectele de unică folosință au câștigat prin comoditate: le cumperi de oriunde, nu le întreții și nu te gândești ce faci cu ele după.
Lista obiectelor de unică folosință s-a lungit mult de atunci, iar multe dintre ele au luat locul unui obiect care se refolosea. Batista de pânză a lăsat locul șervețelului de hârtie, iar scutecul de pânză a fost înlocuit de scutecul de unică folosință. Plasa de cumpărături a pierdut în fața pungii de plastic, iar ceașca de cafea a pierdut în fața paharului de carton luat la pachet. Printre ele sunt și vape-urile de unică folosință, iar conform e-Potion, producător de lichide din Sibiu, varianta lor care se reumple este vape-ul reincarecabil. Aparatul rămâne același, iar tu schimbi doar lichidul și, din când în când, capsula, la fel ca la sifon.
Costul nu a dispărut, doar s-a mutat. Nu-l mai plătește direct cel care cumpără, ci orașul care strânge gunoiul și groapa în care ajunge plasticul.
Sifonăriile nu au dispărut de tot. În cataloagele de firme apar încă sifonării în orașe ca Craiova, Brăila, Câmpina sau București. Pe site-urile de anunțuri se vând chiar instalații complete pentru o sifonărie, de la mașina de umplut până la sticle.
Legea încearcă să ne întoarcă din drum
Din 2021, Uniunea Europeană a interzis o parte din plasticul de unică folosință. În România, regula a venit prin Ordonanța 6/2021. De atunci nu mai pot fi puse pe piață tacâmurile, farfuriile, paiele și bețișoarele de urechi din plastic de unică folosință, nici paharele din polistiren expandat.
La sfârșitul lui 2023 a pornit și Sistemul de Garanție-Returnare. Plătești 50 de bani garanție pe sticla sau doza de băutură și îi primești înapoi când o returnezi. Potrivit RetuRO, în primele nouă luni din 2026 s-au returnat peste 4,1 miliarde de ambalaje, iar rata de returnare a ajuns în jur de 85%.
Există totuși o diferență față de sticla de lapte de altădată. Prin lege, ambalajele din acest sistem sunt nereutilizabile: nu se spală ca să fie umplute din nou, ci ajung la reciclare și devin materie primă. E un pas înainte, dar nu e același lucru cu reumplerea.
Chiar și firmele care au făcut faima obiectelor de unică folosință merg acum în sens invers. BIC a lansat în Europa, în 2021, primul său pix de metal cu rezervă, BIC Cristal Re’New. În 2024 a lansat în America de Nord și prima sa brichetă reîncărcabilă, un model lung, de aprins aragazul sau grătarul.
Ce mai poți reumple azi
Reumplerea nu cere un sacrificiu mare. Câteva obiceiuri vechi încă merg și azi:
● Sifonul îl poți face acasă, cu un aparat de sifon și o butelie de dioxid de carbon, iar sticla rămâne aceeași ani la rând.
● Un stilou cu cartușe sau cu convertor pentru cerneală din călimară te poate ține ani de zile.
● Bricheta de metal se reîncarcă dintr-un flacon cu gaz de brichetă, iar un flacon ajunge pentru multe umpleri.
● Sticlele, dozele și PET-urile cu simbolul SGR le duci înapoi la magazin și îți recuperezi cei 50 de bani pentru fiecare.
Data viitoare când iei de pe raft ceva ce se aruncă după o singură folosire, caută și varianta care se reumple. De multe ori există, doar că o plătești ceva mai mult la prima cumpărare și mai puțin după aceea.







































