Sever VOINESCU

Consolidăm aportul nostru la decivilizare și ne plîngem, apoi, că partea civilizată a societății nu se arată încîntată că este decivilizată.

Atunci, de ce ne purtăm acum ca și cum am fi fost? Și, mai mult, ca și cum ne e dor să fim ceea ce n-am fost?

Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.

Impedimentul evocat de Ibrăileanu are, cred, o imediată relevanță în actualitate.

Știm cît sînt de periculoși.

Deocamdată, cum zic, sîntem ușurei, asumați și înduioșător de imprudenți.

Umorul politic este acolo unde e politica.

Sala a izbucnit în aplauze și în rîs.

Personal, nu știu cum se poate lupta împotriva convingerilor străzii, pe cît de nesățioasă în consumul de tehnologie, pe atît de superficială și anesteziată sufletește.

Altfel, în plan filozofic, rămîne actuală și de mare interes întrebarea: poți face instituții cu reputație de independență și înalt standard cu oameni care nu știu, nu pot sau chiar nu vor să fie astfel?

Cum am spus, mitul Europei nu era central în complicata mitologie greacă, așa că, în Evul Mediu, părea a fi uitat.

Articolul meu vrea să atragă atenția: cu excesele activismului și propagandei, UE poate pierde treimea de mijloc.

Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.

Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?

Cultura e o întîlnire.

De mai mulți ani, Polonia a încercat să facă Uniunea Europeană să vadă fața reală a Rusiei lui Putin.

Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.

Mediocritatea în context, însă, poate fi mai rea decît prostia cea mai agresivă.

După ce ne-am enervat și am jurat boicoturi, ne-am potolit repede. N-am boicotat nimic.

Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...

Nu te poți forma, nu poți să-ți trăiești tinerețea sănătos, nu poți învăța nimic dacă nu admiri, dacă nu faci experiența emulației!

De aceea, textele lui George Banu nu doar informează, ci formează. Cititorul îi va rămîne mereu dator, iar Dilema veche îi va rămîne mereu recunoscătoare.

Și în UE, relațiile dintre state au o bună doză de răceală și de cinism.

Am trecut prin toate cele ale României. De 30 de ani, nimic din ce este românesc nu ne este străin.

Românismul a dispărut pur și simplu astăzi. Ce s-a putut întîmpla? Cînd? De ce?

Dacă tot ne plac nuanțele și distingem între Putin și Ceaikovski, să nuanțăm și mai depar­te văzînd că un „cancel“ nu seamănă cu al­tul.

Și eu cred că responsabilitatea, respectul pentru ceilalți și hărnicia sînt valorile fundamentale pe care trebuie să le insuflăm celor ce vin după noi.

Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?

Cînd generația liceenilor de azi va ajunge la butoanele țării, sînt convins că ne va fi mai bine decît ne este acum!

Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.

Identitatea europeană nu se acordă și nici nu se recunoaște cu ucaz de la Bruxelles.

„Ne-am îngropat ca națiune cînd am încetat să mai vrem să trăim o viață măreață”.

„Război și pace” a ajuns să fie ecuația existenței noastre de zi cu zi.

Așadar, recapitulînd, dacă aderarea la Schengen nu e atît de importantă în plan real, iar spectacolul reușitei va fi grețos prin impudoare și minciună, de ce punem atîta suflet în povestea asta?

Nebun de ură antioccidentală, nebun de sine, nebun mistic, treaba lui ce fel de nebun o fi, dar e nebun. Și simt că în „tribul” meu mă privesc de-aproape tot mai mulți nebuni...

Acest Dosar vă prezintă fragmente din conferințele susținute în serile zilelor de 14, 15 și 16 septembrie, în Sala „Jean Monnet“ a Facultății de Studii Europene a UBB.

Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.

Cu cîteva zile înainte de inaugurarea acestui Centru, programată pentru 15 septembrie 2022, am organizat o discuție care a pornit de la arhitectura edificiului și a ajuns, firesc cumva, la modul în care, pe de o parte, cultura română de azi îl metabolizează pe Brâncuși.

Cred că pentru oricine a ajuns să cunoască cît de cît natura umană, să înțeleagă ce sînt oamenii în stare să facă, transmiterea culturii dintr-o generație în alta pe parcursul secolelor ori mileniilor este cu adevărat un miracol.

Amadeus rămîne una dintre cele mai puternice povești despre mediocritate. Despre deznădejdea și furia care pot cuprinde pe oricine știe că este foarte bun, dar devine mediocru în clipa în care intră în cameră geniul.

Mediul cel mai propice pentru a observa legătura fascinantă dintre prost și deșteptul lui și, în consecință, mediul de viață cel mai propice pentru deșteptul proștilor este Facebook.

Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.

Cu adevărat uimitoare sînt căderile care nu produc niciun zgomot.

Pedagogia se completează cu descoperirea de sine: întîlnirea nemijlocită cu lutul.

Idealul intelectualizării vieții politice rămîne controversat.

Multe se iartă în America. Mai multe decît în Europa.

Spiritul critic și spiritul creativ au devenit regele și regina educației, iar memoria a devenit un soi de capcană ce trebuie evitată.

Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.

Ucrainenii dau Europei anului 2022 o lecție pentru care mă tem că opulentul nostru continent, cu birocrația lui pe cît de groasă, pe atît de nevolnică, cu politicienii lui minusculi, nu este pregătit.

Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.