Sever VOINESCU

Mediul cel mai propice pentru a observa legătura fascinantă dintre prost și deșteptul lui și, în consecință, mediul de viață cel mai propice pentru deșteptul proștilor este Facebook.

Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.

Cu adevărat uimitoare sînt căderile care nu produc niciun zgomot.

Pedagogia se completează cu descoperirea de sine: întîlnirea nemijlocită cu lutul.

Idealul intelectualizării vieții politice rămîne controversat.

Multe se iartă în America. Mai multe decît în Europa.

Spiritul critic și spiritul creativ au devenit regele și regina educației, iar memoria a devenit un soi de capcană ce trebuie evitată.

Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.

Ucrainenii dau Europei anului 2022 o lecție pentru care mă tem că opulentul nostru continent, cu birocrația lui pe cît de groasă, pe atît de nevolnică, cu politicienii lui minusculi, nu este pregătit.

Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.

Să spui povestea vieților celor care au pătimit sub vremi sau chiar au plătit cu moartea faptele vieții lor devine datorie morală.

Marile drame prin care ne trece destinul, fie el personal sau colectiv, nu pot fi înțelese și nici respectate dacă uităm că tragedia merge de braț cu comedia prin lumea oamenilor.

După spectacole, pe scena frumosului Teatru „Regina Maria“ din Oradea au urcat dnii George Banu și Marcel Iureș pentru a discuta despre umorul celor doi clasici.

Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!

Cînd a venit vestea morții lui Radu Lupu, toate marile ziare ale lumii au publicat articole despre legendarul pianist român.

Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.

Lejeritatea cu care înlocuim în frazele acuzatoare Rusia, ca putere politică și ca stat, cu rușii, ca popor, este suspectă pentru mulți dintre noi.

Luptăm în războiul pe care l-a declanșat Putin sau negociem cu el, asumînd că trebuie să-i dăm ceva ca să se potolească?

Cea mai interesantă trăsătură a culturii păcii este că, în interiorul ei, pacifismul e imposibil. Sau, în fine, doar ridicol.

Aproape pentru fiecare moment de umilință din istorie, am avut și unul de eroică victorie.

Incapacitatea de a distinge țara de stat mărturisește, de fapt, nu doar atrofierea pînă la dispariție a sentimentului patriotic, dar și o imensă incultură.

Cam 60% din zecile de mii de cititori ai Dilemei vechi sînt femei și cam 40% bărbați.

Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.

Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?

Atașamentul la Europa se va măsura altfel decît prin numărul steagurilor-curcubeu arborate, procedurile de scos judecătorii la pensie sau numărul de trotinete publice.

Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.

România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.

În lumea reală, puterea este cea recunoscută direct, prin atitudine, din experiența de zi cu zi a vieții pe pămînt, de actorii lumii.

Vladimir Putin smulge suspine de admirație printre români de mulți ani, dar de cînd a devenit și mai agresiv în jurul Ucrainei, am impresia că începe să smulgă chiar aplauze la scenă deschisă.

S-ar zice că e lumea rușilor și a americanilor, iar noi sîntem doar simpli trăitori în ea.

„Rusia hărțuiește întregul Occident încercînd să provoace o reconfigurare a scenei internaționale care de data asta s-o favorizeze.”

Am impresia că marele inamic al drepturilor fundamentale ale omului așa cum le știm noi acum sînt corporațiile, giganții economico-financiari globali.

Cum trăim o vreme în care sportul preferat pe tot globul este huiduitul politicienilor, nu-i de mirare că filmul stîrnește o plăcere colectivă neechivocă.

Magii astrologi, scrutînd cerul, se uitau după semne anume în constelația Berbecului, din moment ce voiau să afle cînd se naște Regele în Iudeea și nu așa, în general, pe cer.

Oameni buni, trăim într-o societate astfel organizată încît analfabeții funcțional nu doar că prosperă, dar devin chiar „influenceri”.

„Porcul“ a fost un om înzestrat cu inteligență vie și, mai ales, practică.

Vom ajunge să vedem cum niște politicieni care își zic creștin-democrați recomandă să nu mai rostim cuvîntul „Crăciun”?

E întîlnirea între expresia politică cea mai fidelă a sufletului nostru colectiv și stilul cel mai eficient posibil de guvernare în pace socială a țării.

Stabilită în Italia în 1946, Zeani a debutat în 1948, iar zece ani mai tîrziu era o celebritate lirică internaţională.

Dreptatea nu-i un capriciu, ci e ceva ce ne preocupă pe toți, angajînd în noi o voință perpetuă și constantă.

Înspăimîntați de ceea ce pățim ca români trăitori în România, nu mai avem disponibilitatea să băgăm de seamă ce pățim ca români trăitori în Uniunea Europeană.

Numărul celor care știu dinainte tot sau care nu sînt deloc dispuși să asculte, să studieze, să afle, să se îndoiască, să chestioneze crește pe măsură ce trec anii.

Pandemia asta ne oferă un spectacol uman în care putem vedea, iarăși, cît de schimbători și contradictorii sîntem.

Porția de răutate și de mizerie a lumii care se abate asupra oricui „consumă” ființă.

Dilema veche a pledat adesea pentru o sală de concerte nouă, necesară Festivalului „George Enescu“.

Unii zic că diaspora e un vector important pentru modernizarea țării, alții că e calamitate istorică („hemoragie de creiere”).

Muzica și cuvintele s-au împletit într-o armonie aparte, pe care spectatorii nu o vor uita curînd.

Una dintre manevrele tactice știute prin care cineva care susține o agendă controversată sau impopulară o face să avanseze, totuși, este falsa minimalizare.

Biserica este datoare să dea societății o mare lecție de încredere.

Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”