În chestia fericirii

Publicat în Dilema Veche nr. 1035 din 8 februarie – 14 februarie 2024
image png

De mai mulți ani, una dintre jucăriile mele preferate se cheamă Kindle. Dacă mai e cineva care nu știe ce este Kindle, spun acum: un aparat care îți pune la dispoziție o librărie virtuală imensă, din care poți alege cărți pe care, dacă le vrei, le plătești și Kindle ți le stochează într-un soi de bibliotecă virtuală personală. Experiența lecturii cărților pe Kindle este, pentru mine, agreabilă. Știu că sînt și cititori care nu s-au putut acomoda cu acest gen de lectură, dar eu am putut foarte ușor.  

Fiind vorba, mai ales, de cărți de pe piața anglofonă, utilitatea jucăriei e maximă. Pot avea orice carte vreau de pe această piață imensă într-o secundă, oriunde mă aflu în lume. Inclusiv la mine în casă, la doi pași de Piața Gemeni. Adevărul este că nu am stat niciodată să mă gîndesc dacă senzația de bine pe care mi-o aduce această jucărie serioasă este o lungă clipă de fericire, o plăcere trecătoare, pur și simplu un confort sau puțin din fiecare, într-un dozaj anume. Pur și simplu, mă simt foarte bine achiziționînd cărți prin Kindle, mă simt bine citindu-le în formatul acesta (nu simt nici o diferență între lectura cărții pe hîrtie și lectura pe Kindle – satisfacția e aceeași), mă simt bine construind biblioteca mea virtuală, cu cărți relativ dificil de găsit în librăriile noastre, dar pe care mi le apropriez într-o secundă, cu un click.

Dar ca orice formă de negustorie contemporană, Kindle îmi și aduce sub ochi, prin misterioși algoritmi, cărți despre care el crede că m-ar putea interesa. Astfel, recent, Kindle mi-a adus sub ochi o carte despre economie și fericire: How much is enough? Money and the Good Life de Robert și Edward Skidelsky (2012). Am cumpărat cartea pentru că, în momentul în care am dat cu ochii de ea, s-a întîmplat că problema fericirii mi se părea importantă. Problema fericirii nu mi se pare importantă tot timpul. Adesea, socotesc că fericirea e supraevaluată și nu mi se pare că merită să faci din fericire scopul unic al vieții. Evident, sînt de acord că toți oamenii au dreptul să-și caute fericirea, dar nu mi se pare că au și obligația asta. Poate că sînt altele mai importante pe lume. Dar am cumpărat cartea pentru că nu eram într-unul din aceste momente.

Autorii, tată și fiu – tatăl economist, fiul filozof –, atacă inteligent și alert tema deja bine bătătorită a căutării condițiilor economice ale fericirii. Am încredere în analiza economică a fericirii făcută de Robert Skidelsky, nu doar pentru că e un renumit profesor la Oxford și emeritus la Warwick, dar și pentru că a trecut prin trei partide și pare să se fi oprit la cea mai bună ipostază politică, cea de-a patra. A fost, la început, laburist, pînă în 1981, cînd a părăsit partidul cel mare pentru a fi printre fondatorii unui nou partid britanic mic (Partidul Social-Democrat), în care a rămas pînă la desființare în 1988, apoi  a devenit conservator în 1992 și, din 2001, este independent în Camera Lorzilor (unde a intrat conservator fiind). După un asemenea parcurs, eu chiar vreau să ascult ce are de zis acest autor despre fericire. Știu, în România ar fi blamat de neiertătoarea noastră presă ca „traseist”. Dar viziunea „traseiștilor” asupra fericirii chiar mă interesează pentru că oamenii aceștia nu se mulțumesc cu puțin. În ultima vreme, Skidelsky (are acum 84 de ani!) a ținut partea Rusiei în războiul din Ucraina, ceea ce mi-l face desigur antipatic, dar nu într-atît de antipatic încît să nu-i citesc cartea despe fericire. 

Toată lumea știe că datele esențiale ale fericirii (șase în opinia autorilor, enumerate în penultimul capitol al cărții, le voi înșira imediat) nu pot fi cumpărate cu bani. La fel, toată lumea știe că dacă ești sărac lipit ai șanse mici să fii fericit, fie și pentru că imposibilitatea asigurării nevoilor de bază generează vulnerabilitate și anxietate, frustrare și umilință. De asemenea, toată lumea știe că, pînă la un anumit nivel al veniturilor, există o oarecare corespondență între nivelul de trai și fericire, după care această corespondență nu mai există. În economie, asta se cheamă paradoxul Easterlin, după numele celui care, prin anii 1970, a demonstrat că în țările industrializate, avansate ca nivel de trai, de la un nivel al standardului de viață în sus, creșterea acestuia nu mai are nici o influență asupra stării de fericire a cetățenilor. Naive într-un fel, dar elocvente pentru o anumită febrilitate a căutării rețetei fericirii, sînt eforturile multor oameni foarte deștepți, de cele mai diverse extracții intelectuale, de la John Maynard Keynes la Virginia Woolf, de a stabili precis cît este acel venit lunar de la care orice creștere nu mai are impact direct asupra stării de fericire. Aceeași lume toată știe și că fericirea are o puternică determinare subiectivă. Dacă dreptatea este diferită de-o parte și de alta a Pirineilor, de ce n-ar fi și motivele de fericire diferite? În plus, conținutul fericirii se schimbă cu vîrsta – la 16 ani te face fericit ceva, la 80 altceva; la 16 ani ești fericit într-un fel, la 80 în cu totul alt fel. Și aceeași lume întreagă mai știe că fericirea e trecătoare, că este un episod care se consumă în timp, mai lung sau mai scurt. O frunză-n vînt, cum zic romanțele. Fericirea nu este ceva ce, odată dobîndit, la tine rămîne. Înșirînd aici tot ce știe toată lumea despre fericire, îmi dau seama că se cam știe tot ceea ce e de știut. Cum s-ar zice azi prin studiourile de televiziune, fiecare dintre noi „are o expertiză” consistentă în materia fericirii. Cine nu se pricepe la fericire?

Ei bine, nimic din toate aceste păreri aproape unanim împărtășite nu este contrazis de cartea pe care mi-a adus-o Kindle. În plus, aflu o grămadă de lucruri noi, numai bune de pus la dosarul fericirii și de povestit unuia sau uneia, cînd vine momentul. Astfel, cei doi Skidelsky cred că fericirea se poate realiza numai dacă șase condiții preexistente, în mare măsură independente de factorul economic, sînt întrunite simultan: sănătatea (înțeleasă ca funcționare deplină a corpului nostru), securitatea (convingerea individului că așteptarea ca viața sa să continue este justificată), respectul (indicarea formală sau informală dinspre ceilalți a faptului că punctele de vedere sau interesele oricui sînt luate în considerare, nu sînt ignorate), personalitatea (capacitatea de a elabora și executa un plan de viață întemeiat pe opțiuni individuale), prietenia (de fapt, traducerea un pic strîmtă a grecescului philia), posibilitatea de a face ceva din plăcere (de fapt, traducerea cam strîmtă a englezescului leisure). Vă las să vă gîndiți dacă ar fi ceva de adăugat sau ceva de scos de pe lista precondițiilor fericirii și, ca să vă încurc mai mult, sugerez doar, împreună cu autorii, că de multe ori realizarea uneia dintre aceste precondiții este posibilă doar în detrimentul alteia și, dacă nu uităm că aceste precondiții trebuie întrunite simultan ca să avem o șansă, ne dăm seama cît de complicată este problema fericirii. Lucru de care, de altfel, e conștientă toată lumea: o, da, fericirea e complicată! 

Sigur că ceea ce știe toată lumea despre fericire e de ordin general și poate părea banal, dar, vorba lui Keynes, citată într-una din notele de subsol ale cărții, e mai bine să ai dreptate în general decît să te înșeli punctual. Așa că faceți bine și, dacă vă stă în putere, fiți fericiți în general, nu doar punctual!

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Câți ani de pușcărie riscă românul acuzat de trădare
Conform articolului 394 din Codul Penal, Alexandru Piscan, care este acuzat că a desfășurat activități de spionaj în beneficiul Federației Ruse, vizând obiective militare românești și NATO, poate înfunda pușcăria ani grei.
image
Anchetă extinsă în cazul Coldea: sunt vizați și Alexander Adamescu și Mihai Tufan. „Șeful cel mare”, fondator al „statului paralel”
Anchetă a fost extinsă în dosarul generalilor SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, fiind cercetate fapte de corupție în legătură cu firme controlate de către oamenii de afaceri Bogdan Alexander Adamescu și de către milionarul Mihai Tufan.
image
Pățania ciudată a unui șofer băut din Neamț. A făcut accident exact în momentul în care polițiștii îi făceau semn să tragă pe dreapta
Acţiunile poliţiştilor din Neamţ, pentru combaterea evenimentelor nedorite din traficul rutier, s-au soldat cu depistarea mai multor şoferi care erau băuţi la volan, întocmindu-se dosare penale

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.