Teodor TIŢĂ

Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.

Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.

Presa vorbește despre despre pensii speciale, dar evită, de multe ori, stînjenită, să discute despre corupția din mediul privat și averile gigantice apărute peste noapte.

Fie cu o idee proprie, fie raliindu-se, la fel ca Dragnea în 2018, uneia dintre cele propuse deja.

ONU exact asta a făcut. Iar ambiguitatea e, în cazul de față, criminală.

E mai simplu să filozofezi la Paris decît la București și îți pierzi mai puțin somnul la Londra decît la Varșovia cînd citești știrile din Ucraina.

Fie și numai citind titlurile dintr-o zi oarecare putem estima fără prea multă teamă că la finalul lui 2024 vom trăi în cu totul altă lume decît cea de acum.

Cine „să facă ceva”?

Ne așteaptă un montagne-russe emoțional și momente de abandon colectiv al rațiunii. Donald Trump nu știe

De aceea poveștile de succes sînt mai necesare acum decît oricînd. Tusk poate fi una dintre ele.

Poate nu la fel de ostentativ, dar cei care spun lucrurile sînt, din nou, tratați ca excentrici stridenți și, pe alocuri, isterici.

Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.

Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.

Ceva e, într-adevăr, greșit aici.

Soluția pentru scurtarea războiului din Ucraina nu este întoarcerea la spate a mîinilor ucrainenilor, ci înarmarea lor suficient cît să își ia țara înapoi.

Compasiunea are capul spart și nu e nimeni care să cheme ambulanța.

Nu știm cine supraviețuiește unui eventual accident.

Într‑o școală din Franța, un bărbat a ucis un profesor și a rănit alte trei persoane.

Nici o criză locală din Caucaz, Africa sau Orientul Mijlociu nu poate face la fel de mult rău ca nihilismul rusesc raționalizat în partea noastră de lume.

Mimetismul central-european n-a prins niciodată la București. Și acesta se dovedește un lucru bun.

De ce nu a intervenit Occidentul mai ferm și s-a mulțumit cu niște declarații de tip „atenție și îngrijorare”?

Beat sau nu, funcționarul menționat mai sus riscă zilele astea să aibă parte de o mahmureală zdravănă.

Anne Applebaum a sintetizat, în The Atlantic, relativ simplu: nu rezistența îl provoacă pe Putin, ci slăbiciunea inamicului.

India a devenit recent a patra țară care reușește să trimită o misiune în apropierea polului sud al Lunii.

Și nu, soluția nu e abandonarea luptei.

The 1975 au părăsit Malaezia la cîteva ore după întreruperea concertului de la Kuala Lumpur.

Ascensiunea extremei dreapta depinde de mulți factori

În programul prezidențial, o atenție specială e acordată eliminării tuturor politicilor legate de schimbările climatice.

Între timp, același Macron afirmă că Vladimir Putin a reușit, fără intenție, să redea alianței un sens și să o oblige să își reanalizeze mai atent prioritățile.

E o naivitate să credem că va mai exista o Românie fără muncitori străini.

Sîmbătă, pentru cîteva ore, Rusia a dispărut. Nimeni nu i-a simțit lipsa.

Întru întristarea ultrașilor români, Kosovo nu e Serbia și probabil nu va mai fi niciodată.

Berlusconi va rămîne în amintirea multora ca populist, mogul, evazionist, abuzator sau om cu prea multe transplanturi de păr.

Însă frustrarea acumulată de estici începe să se vadă din ce în ce mai clar în politica internă a acestor state.

Turcia e doar încă un teren de luptă dintr-un război care se poartă intens de-a lungul și de-a latul lumii.

De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.

Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.

Ne putem despărți de tehnologie? Nu. Dar tehnologia ne poate despărți de oameni. Sau măcar încearcă.

Duhul a ieșit din lampă, vraja funcționează. Ce facem mai departe?

Polarizarea politică americană, fenomen la care Fox News a contribuit din plin, nu va scădea ca urmare a dispariției lui Tucker Carlson.

„Riscul” înseamnă că unii mor de foame acum. Unii mîine.

Prezumția de la care pleacă mulți dintre criticii președintelui francez este că avem de-a face cu o tentativă de fraudă.

De altfel, Rusia pare să se îndepărteze tot mai mult de orice pretenție că ar face parte din lumea civilizată.

Este urmăritul penal capabil să treacă dincolo de faza încordării mușchilor și să folosească arme nucleare?

Dar vigoarea protestelor, dincolo de faptul că e vorba despre o tradiție franceză adesea desconsiderată și subiect de glume, mai arată ceva.

Niciodată în istoria ei n-a avut România o perioadă așa lungă de prosperitate și dezvoltare.

Recep Tayyip Erdogan este de atîta vreme la putere încît nimeni nu poate spune cu siguranță cum va arăta Turcia după o eventuală plecare a sa din palatul prezidențial.

Prezentul e confuz și un pic ipocrit.

Un an mai tîrziu, Putin încă ține speech-uri delirante. Un an mai tîrziu, în Ucraina încă se moare și ne-am obișnuit cu asta.

Nu erau mese rotunde cu experți și jurnaliști la televizor care încep orice răspuns la orice întrebare cu cele mai letale două cuvinte din lumea media: «Eu cred».“