contraintuiţia

Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.

Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.

Ceva e, într-adevăr, greșit aici.

Soluția pentru scurtarea războiului din Ucraina nu este întoarcerea la spate a mîinilor ucrainenilor, ci înarmarea lor suficient cît să își ia țara înapoi.

Compasiunea are capul spart și nu e nimeni care să cheme ambulanța.

Nu știm cine supraviețuiește unui eventual accident.

Într‑o școală din Franța, un bărbat a ucis un profesor și a rănit alte trei persoane.

Mimetismul central-european n-a prins niciodată la București. Și acesta se dovedește un lucru bun.

Beat sau nu, funcționarul menționat mai sus riscă zilele astea să aibă parte de o mahmureală zdravănă.

Anne Applebaum a sintetizat, în The Atlantic, relativ simplu: nu rezistența îl provoacă pe Putin, ci slăbiciunea inamicului.

India a devenit recent a patra țară care reușește să trimită o misiune în apropierea polului sud al Lunii.

Și nu, soluția nu e abandonarea luptei.

The 1975 au părăsit Malaezia la cîteva ore după întreruperea concertului de la Kuala Lumpur.

Ascensiunea extremei dreapta depinde de mulți factori

În programul prezidențial, o atenție specială e acordată eliminării tuturor politicilor legate de schimbările climatice.

Între timp, același Macron afirmă că Vladimir Putin a reușit, fără intenție, să redea alianței un sens și să o oblige să își reanalizeze mai atent prioritățile.

E o naivitate să credem că va mai exista o Românie fără muncitori străini.

Sîmbătă, pentru cîteva ore, Rusia a dispărut. Nimeni nu i-a simțit lipsa.

Întru întristarea ultrașilor români, Kosovo nu e Serbia și probabil nu va mai fi niciodată.

Berlusconi va rămîne în amintirea multora ca populist, mogul, evazionist, abuzator sau om cu prea multe transplanturi de păr.

Însă frustrarea acumulată de estici începe să se vadă din ce în ce mai clar în politica internă a acestor state.

Turcia e doar încă un teren de luptă dintr-un război care se poartă intens de-a lungul și de-a latul lumii.

De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.

Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.

Ne putem despărți de tehnologie? Nu. Dar tehnologia ne poate despărți de oameni. Sau măcar încearcă.

Duhul a ieșit din lampă, vraja funcționează. Ce facem mai departe?

Polarizarea politică americană, fenomen la care Fox News a contribuit din plin, nu va scădea ca urmare a dispariției lui Tucker Carlson.

Prezumția de la care pleacă mulți dintre criticii președintelui francez este că avem de-a face cu o tentativă de fraudă.

De altfel, Rusia pare să se îndepărteze tot mai mult de orice pretenție că ar face parte din lumea civilizată.

Este urmăritul penal capabil să treacă dincolo de faza încordării mușchilor și să folosească arme nucleare?

Dar vigoarea protestelor, dincolo de faptul că e vorba despre o tradiție franceză adesea desconsiderată și subiect de glume, mai arată ceva.

Niciodată în istoria ei n-a avut România o perioadă așa lungă de prosperitate și dezvoltare.

Recep Tayyip Erdogan este de atîta vreme la putere încît nimeni nu poate spune cu siguranță cum va arăta Turcia după o eventuală plecare a sa din palatul prezidențial.

Prezentul e confuz și un pic ipocrit.

Un an mai tîrziu, Putin încă ține speech-uri delirante. Un an mai tîrziu, în Ucraina încă se moare și ne-am obișnuit cu asta.

În poza mare, contrastul e simplu: Ucraina este victima unei agresiuni oribile din partea Rusiei.

În fapt, Brexit-ul a fost o lecție și un avertisment.

Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.

Tehnologiile avansate vor continua să evolueze și să aibă un impact major asupra societății.

Așa cum sugera Gideon Rachman, sînt perspective pentru vremuri mai bune.

În timp ce conversația globală era dominată de beatificarea lui Lionel Messi sau de necazurile amuzant-costisitoare ale lui Elon Musk, pămîntul a continuat să se învîrtă, iar istoria să adauge la index noi tragedii.

Din cînd în cînd, presa apropiată Cotrocenilor ne mai anunță că președintele României e vizat pentru ocuparea unor înalte funcții la nivel internațional.

O reacție a existat la Beijing, care a impus tarife retaliatorii unor produse americane.

În discursul despre care aminteam mai devreme, Rishi Sunak propunea ca relațiile cu China să fie guvernate de acum înainte de un „pragmatism robust”.

Însă, potrivit acelorași statistici ale ONU, Occidentul îmbătrînește în ritm accelerat.

Ceea ce altădată era normă, acum pare clișeu și încremenire în proiect.

Interzis la televizor și în cinematografe, Winnie the Pooh a supraviețuit zombificat în carcasa lui Xi Jinping și acum, bătrîn și răzbunător, vrea să cucerească lumea.

Dincolo de economie, sînt ambițiile istorice.

ntregul eșafodaj de PR construit în jurul lui Liz Truss se prăbușea în ritmul unui episod din House of Cards.

La Kremlin, toate aceste știri provoacă probabil zîmbete subțiri și mulțumite. Germania, vechiul frenemy al Rusiei, e din nou folositoare.

Pariul lui Vladimir nu e că poate învinge Vestul,ci că Vestul poartă în suflet și în conduită premisele propriei înfrîngeri.

Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.

Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.

Dezbaterile pe subiectele mari pot fi neplăcute, dar de ele depinde sănătatea unei națiuni. Deocamdată am ales să fim absenți din istorie.

Doamna Truss s-a convertit tîrziu la cultul Brexit-ului, dar acum vorbește de pe poziții radicale, declarîndu-se pregătită să treacă prin Parlament legislația necesară pentru suprascrierea protocolului cu Uniunea Europeană.

Pînă cînd tribunalele internaționale vor decide responsabilități legate de crimele de război rusești, consecințele lor trebuie să ajungă la cei care le-au făcut posibile.

„Avem nevoie de victorie.“ Chiar și în fața unei tragedii personale, Dughin găsește resursele pentru a mai alimenta un pic frenezia pro-război a rușilor. E cumva naturală întrebarea dacă restul lumii nu a cheltuit fără rost cele cîteva secunde de empatie în fața imaginilor amintite mai sus.

Italia nu va fi locul în care suveranismul și izolaționismul s-au dus să moară. Însă, cel puțin pentru o vreme, cele două vor lăsa loc unui foarte necesar pragmatism.

Campania declanșată împotriva Amnesty International este în cel mai bun caz ineficientă, în cel mai rău – dăunătoare.

Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.