Inteligența Artificială și ambiția personală

Poate doar războaiele momentului să fi fost mai discutate în ultimul an decît progresul în zona Inteligenței Artificiale. Dincolo de bancurile cu Skynet și terminatori gata să ne fure sendvișul și slujbele, domeniul este unul pasionant, avansul tehnologic uriaș și potențialul atît de mare încît amintitele glume au uneori caracter semiprofetic. 

Undeva, în Hollywood-ul tocmai ieșit dintr-o grevă a actorilor, se scria probabil un scenariu despre promotorii AI-ului și ridicarea lor la rangul de superstaruri tehno pe urmele unor Bill Gates sau Steve Jobs. În week-end-ul trecut, scenariul a primit și doza de dramă absolut necesară pentru o candidatură decentă la Oscaruri. David Fincher se poate apuca de episodul următor din Rețeaua socială – și, dacă totul merge bine, toți actorii și toate decorurile ar putea fi create de AI. Un metafilm ca un șarpe care își mănîncă sobru coada. 

Evenimentele pe scurt: într-un comunicat neobișnuit de dur, aproape veninos pe standarde de comunicare corporatistă, OpenAI a anunțat concedierea lui Sam Altman – figura publică a progresului AI din ultimul an. Omul care apărea alături de președinți și șefi de organizații internaționale pentru a promova progresele în domeniu și a cere ipocrit reglementare rămînea fără job din motive ce nu au fost pînă în prezent clarificate. Speculațiile au mers pînă la chestiuni de etică vizînd inclusiv un progres major și incontrolabil al tehnologiei. Eliminarea lui Altman a provocat o reacție dură din partea investitorilor și a publicului, ceea ce a forțat Consiliul de Administrație să încerce să revină asupra deciziei. Negocierile au eșuat, Altman a primit pe loc un job la Microsoft și, printre proteste ale angajaților, OpenAI a intrat în derivă accelerată. Mama lui ChatGPT are o criză post-partum. 

Victorioși de pe urma aceste serii de evenimente sînt cei de la Microsoft (investitor major în OpenAI), care au reușit să prevină apariția unui concurent major pe piața Inteligenței Artificiale – post-concediere, Altman negocia deja fondarea unui start-up la care ar fi urmat să i se alăture o parte dintre foștii săi subordonați. Merită menționat aici că OpenAI fusese fondat ca ONG menit să asigure o dezvoltare controlată și transparentă a AI-ului. Printre fondatori era inclusiv Elon Musk, care a părăsit însă întreprinderea atunci cînd altruismul s-a transformat peste noapte în „foame de bani”, cum ar zice foștii mei vecini din Sălăjan. 

Pe lîngă considerațiile de business – existau estimări că OpenAI ar putea ajunge repede la un trilion de dolari valoare de piață –, ce rămîne după telenovela din week-end este statura uriașă a lui Sam Altman, un individ în jurul căruia se construiește un viitor despre care, cu excepția cîtorva inițiați, aproape nimeni nu știe mai nimic. Microsoft s-a asigurat că va avea un cuvînt de spus în cursa pentru acest viitor la care participă alături de alte cîteva companii și guverne – cel mai notabil cel chinez. 

Altman, Musk, Zuckerberg, Peter Thiel (fondatorul Palantir și „ucigașul” Gawker) au în comun, pe lîngă ambiția nemăsurată și fonduri pe măsură, și faptul că aproape toți acționează în afara oricărui control rezonabil al societății,influențînd netransparent decizia politică. 

Ceea ce fac stăpînii informației azi e mult dincolo de lipsa de responsabilitate a miliardarului de grădină de ieri. Corupția banală e înlocuită de un fel de pervertire a realității pe care cuvîntul „corupție” nu îl poate cuprinde. Trăim într-o lume ale cărei forme, grile de interpretare și posibile evoluții sînt decise de algoritmi păziți atent în numele dreptului de autor, deși uneori nici respectivii autori nu mai știu bine cum funcționează mașina. 

Dincolo de imaginea de tehno-Beyoncé a fiecăruia dintre cei amintiți mai sus, dincolo de legiunile de fani fascinați de personalitate sau succes sînt totuși niște oameni. Faceți un exercițiu și gîndiți-vă dacă i-ați da putere absolută celui mai bun și de încredere prieten. Pentru tot restul vieții. Decizii de viață și de moarte și decizii privind meniul de prînz. Cît de confortabilă ar fi o astfel de situație și cît de prieten vă va rămîne acel om? Și dacă nu i-ați da lui puterea absolută, de ce ați da-o unui necunoscut? 

Asta e o întrebare la care guvernele nu știu să răspundă, deși ele sînt primele care au de suferit de pe urma evoluției necontrolate a unor companii cum sînt Meta, Palantir sau OpenAI. Într-o vreme în care diverși șoricei naționaliști suspină pe altarul unei suveranități pierdute, cea mai mare pierdere de autonomie se înregistrează în domeniul tehnologic și avansează cu o viteză aproape stupefiantă. 

O fi guvernul deținător al monopolului folosirii legitime a violenței, dar cum îl ajută asta împotriva algoritmilor sau a mofturilor lui Elon Musk? 

Dat fiind ritmul curent al avansului tehnologic, e o întrebare legitimă dacă statele, așa cum le știm azi, vor supraviețui. Sau dacă nu cumva lumea se va împărți între brute care retrăiesc fantasme istorice (Rusia) și ingineri care fac istorie în căutarea vieții veșnice, dar insensibili la viețile curente. 

Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont. 

Teodor Tiță este gazda podcast‑ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintrplatformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ