Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste

Cum va arăta economia europeană începînd cu anul viitor? Răspunsul depinde de două lucruri: evident, de rezultatul alegerilor naționale și europene, dar și de ceea ce vor înțelege politicienii și publicul din protestele agricultorilor care durează de mai bine de o lună. 

Sînt multe elemente care îngrijorează în revendicările fermierilor europeni. În primul rînd, protecționismul. Există o mentalitate care răzbate din protestele la nivel european, și anume că piața internă trebuie bine protejată, nu doar de mărfurile care vin din afara Uniunii Europene, ci chiar de cele din interior. 

Adică fermierii francezi sînt deranjați de importurile din România, Spania sau Italia. La rîndul lor, producătorii italieni își doresc să nu mai vină marfă din Grecia sau din Austria. De fapt, agricultorii nu mai vor să aibă concurenți. Și-ar dori să fie singuri pe piață și vor chiar mai mult, și anume, după ce au scăpat de concurența europeană, să stabilească și prețul la care își vînd produsele.

Adică producătorii europeni sînt în război cu marile rețele comerciale pe care le acuză fie că nu le primesc marfa, fie că nu le plătesc prețurile pe care le doresc. Supermarket-urile sînt un „rău absolut”, ele sînt cele care acumulează profiturile și, drept urmare, ar trebui să se intervină cu o reglementare care să aducă echitate pe lanțul de aprovizionare. 

Culmea este că, în multe cazuri, guvernele europene le dau „apă la moară” producătorilor agricoli susținînd că vor să ofere o protecție mai mare producătorilor din sectorul agro-alimentar considerați jucătorii mai slabi din lanțul economic. 

Nu este pentru prima oară cînd auzim aceste idei, unele state au încercat chiar să legifereze așa-zisa forță economică superioară a marilor rețele comerciale, dar s-au oprit în cele din urmă doar la impunerea prin lege a negocierii anuale a contractelor comerciale încheiate între producători și comercianți. 

Afirmațiile din spațiul public legate de distribuția profitului pe lanțul comercial nu se bazează pe analize economice. Nu au fost publicate studii care să arate că, pe filiera producător-procesator-comerciant, cel mai mare profit este obținut de cei din urmă, adică de rețelele comerciale, dar această afirmație, repetată de sute de ori, a devenit un adevăr de necontestat.

În al doilea rînd, producătorii mici și mijlocii așteaptă o intervenție a statului în piață. Ei și-ar dori, în esență, ca statul să impună un preț convenabil la care producătorii să își vîndă mărfurile către supermarket-uri. O economie de piață exclude o astfel de abordare. O economie liberă oferă posibilitatea negocierii între actorii economici, dar nu intervenția abruptă pe filiera de produs. 

De altfel, exemplul românesc este relevant. Anul trecut, legislația a introdus o plafonare a adaosului comercial pentru o serie de produse alimentare, așa-numite de strictă necesitate. După cîteva luni de aplicare a plafonării adaosului, nimeni din lanțul economic nu este mulțumit. Producătorii de materie primă agricolă au constatat că plafonarea adaosului nu le asigură un preț de vînzare mai mare, procesatorii sînt total nemulțumiți pentru că se află între presiunea furnizorilor și cea a comercianților. În fine, marile rețele comerciale ar fi dorit ca limitarea adaosului comercial și respectiv a prețurilor unor produse să nu se facă prin lege, ci prin voința comercianților. Statul a preferat să păstreze plafonarea adaosului la o serie de produse, în pofida opțiunilor majorității actorilor economici de pe filiera de produs. 

Protecționismul și intervenționismul sînt soluțiile împotriva economiei libere și a principiilor de funcționare ale Uniunii Europene pe care le clamează fermierii. Din păcate, pe nimeni nu pare să mai îngrijoreze toate aceste revendicări, iar politicienii se grăbesc să promită rezolvarea cererilor fără să mai aibă curajul să spună „pînă aici” și să explice motivele. 

De exemplu, politicienii europeni au cedat și în ceea ce privește tratatul Mercosur, între Uniunea Europeană și cîteva state din America de Sud. O parte din fermierii europeni nu își doresc nici concurența produselor care ar fi venit din America de Sud și, ca atare, politicienii au amînat semnarea tratatului. 

De asemenea, sînt cereri tot mai insistente și mai consistente pentru ajutor de stat. Este ceea ce se întîmplă atunci cînd agricultorii vor mai mulți bani de la bugetele naționale sau de la cel european. Problema este că, după agricultori, sînt șanse mari ca și alte categorii profesionale să își dorească noi facilități bugetare tocmai pentru că fermierii au obținut o serie de avantaje. Dacă principiile economiei libere cedează pentru agricultori, de ce nu s-ar întîmpla la fel și în cazul altor sectoare ale economiei? 

Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene? Alegerile europene vor consacra revenirea la economia liberă sau vor acutiza „criza economiei de piață”? Răspunsurile le vom avea în a doua jumătate a anului, dar ele depind de „arhitectura” votului european.

Foto: wikimedia commons.