libertatea de impresie

Mai sînt destui care cred că americanii nu au fost pe Lună, că totul ar fi fost o mare păcăleală, o făcătură de Hollywood.

După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.

Astăzi nu găsesc răspuns la întrebarea dacă, dintre mulții profesori pe care i-am tot avut, o fi fost vreunul mai bun decît el.

Kraus își dorea mereu să fie în centrul atenției, era un mascul alfa.

Ajung să cred serios că Duck TV, cu rățuștele, albinele și ursuleții ei pentru copii de doi ani, e singura televiziune normală.

În condițiile astea, dietele au ajuns să „se vîndă” foarte bine, iar varietatea lor parcă ar fi pe măsura diversității alimentare.

Profesorul Gaiu părea încurcat și era ceva mai întunecat. Am aflat atunci că întotdeauna profesorii cei mari au alți profesori și mai mari deasupra lor.

Ne plăcea să-l sîcîim, fiindcă se prefăcea că încerca să ne prindă. În loc de Cristi îl strigam Cristofor, dar nu Columb, ci Porumb.

Cum ar fi să construiești un Disneyland și un Tesco la Londra, în Hyde Park?

Așadar, noua acuzație că președintele ar fi comis ceva contra copiilor, fie ei și din Ucraina, ar putea avea un ecou special în Rusia.

Dacă ar fi să fac o comparație, Val Gardena, de exemplu, e o zonă de schi în Italia în care pîrtiile legate între ele însumează 500 de kilometri.

Montefiore spune că nota aceasta, găsită după moartea lui Stalin în seiful său personal, a avut efectul scontat.

Acest fel de a fi, direct și plin de umor, nu ar fi trebuit să-i știrbească nimic din onoare sau măreție. A fost un om rar.

Cine caută trasee echilibrate și neexagerate în ale religiei, științei sau gîndirii trebuie să fie mereu atent.

„Tu taci, că nu v-ați gîndit la nimic. Ai fost vreodată la biserică?” „Da.” „Te-ai uitat bine la icoane?”

Destui fug pur și simplu de bătrînețe sau într-o permanentă căutare a vieții fără de moarte.

Tim Marshall spune că „geografia nu dictează cursul tuturor evenimentelor” și încearcă să nu cadă în capcana unui determinism geografic (care ar putea fi asemănător, nu-i așa, cu determinismul economic marxist).

Kundera nu extinde aceste observații și asupra altor acte artistice, dar cred că și în pictură, de exemplu, pot funcționa aceleași mecanisme.

Asocierea lui Pelé cu un proiect educațional îl face și mai simpatic, mai ales că, în ceea ce privește tocmai educația fotbaliștilor, știm cum stau lucrurile, cel mai adesea.

Copiii de azi au ocazia să fie creativi și să-și făurească adevărate lumi virtuale, pe computer, tabletă sau smartphone.

Pe măsură ce noua putere s-a instalat tot mai bine, istoria acelor zile a început să devină tot mai neclară.

În sfîrșit, dacă există o echipă care să-mi fie nesuferită fără nici un motiv clar, aceea e Franța.

Necazul e că nu întotdeauna frustratul aflat în drum spre vîrful puterii e recunoscut de populație.

Mi-am adus aminte atunci și cum o cunoștință din Oetz mi-a explicat odată că pe văile mai dinspre Elveția mă puteam întîlni cu oameni nesuferiți și încuiați.

Bucureștiul acela, bombardat de americani și apoi și de germani, era încă frumos și bogat.

Urmează apoi speranța românilor că se vor înțelege cumva cu rușii, că puterile occidentale îi vor salva, ceea ce nu s-a întîmplat.

Mai nou, am descoperit și ce înseamnă a face un raft sau a sta la raft.

Revenind la marea lui Poseidon (fie ca el să fie mereu blînd cu noi), mă întreb tot așa: oare cum s-ar fi putut ca omul să nu fi fost atras de o asemenea suprafață fascinantă?

Localnicii par a fi și mai lipsiți de griji decît navigatorii de vacanță.

Ajung acum însă la ceea mai reușită și mai puțin așteptată destinație „secundară” din vara aceasta. Cu gîndul de a vizita Cinque Terre, cele cinci localități pline de culoare de pe malul Mării Ligurice.

Mi-am adus aminte atunci că am o oarecare problemă cu muzica de operă. Îmi place doar cînd o ascult în anumite condiții.

Evident că nu voiau decît mită. Cu 5 sau cel mult 10 dolari, te lăsau să pleci.

La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.

De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Din Norvegia, în schimb, mi-aduc aminte banda de asfalt șerpuitoare prin penumbra unor păduri de brad fără sfîrșit, pe care autocarul o parcurgea într-o liniște și cu o constanță sedative, spre un nord crepuscular, aflat parcă dincolo de limita conștienței noastre.

Dar ca un fel de ironie a istoriei, execuții au avut loc în URSS și în timpul lui Gorbaciov. La scară mult redusă, bineînțeles, totuși pedeapsa cu moartea a continuat să fie aplicată.

Prin natura lucrurilor, ideea de vulcanizare e de multe ori apropiată de cea de aventură.

Levine face observația că timpul e de multe ori folosit și ca o formă de exercitare a puterii. Cel mai puternic îl poate face pe cel mai slab (care depinde într-un fel sau altul de el) să aștepte.

Hai, noi să trăim, că se pare că vom fi ultima generație de oameni înțelepți de pe lumea asta. După noi vin sociopații ăia care nu mai știu să vorbească între ei. Nu știu decît să stea cu ochii în telefon. Mă îngrozește treaba asta, zău.

Mergînd într-o zi la unele dintre aceste băi din Telega, la Șoimu, cu toată istoria asta în cap, nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc niște personaje interesante.

Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.

Îmi vin în minte pensionarii străini, turiști prin România anilor ’70-’80, care ne uimeau prin mobilitatea, veselia și seninătatea lor.

Călătoria celor doi bărbați prin Munții Apalași urmează un traseu celebru, o potecă lungă de aproape 3.500 de kilometri (nu e nici o greșeală), numită Appalachian Trail.

„Eu, ce să-ți spun, nu mă agit că n-are rost. De aia vreau să lucrez numai la stat.”

În comunism și o vreme după aceea, se pare că nu doar oamenii, ci și multe alte ființe se comportau altfel decît astăzi. Condițiile grele produceau o înrăire, o sălbăticire generală.

Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.

Bill Bryson nu este om de știință, nu are o formație științifică și, poate tocmai de aceea, tot ce scrie pare să aibă în spate un proces de înțelegere, de clarificare a unor lucruri, pînă la nivelul la care devin accesibile oricărui om cu o minimă educație academică.

Nu e neapărat ipocrizie, cum ar zice unii, ci politețe și meserie.

Nu urma să fiu decît unul dintre cei 30 de jucători mai mari sau mai mici care aveau onoarea să exerseze cîteva mutări cu unul dintre cei mai mari jucători ai tuturor timpurilor.

M-au alarmat agenții de pază ai unei bănci care au scos pistoalele lor enorme în fața mea, oprind pur și simplu circulația pietonilor, în momentul în care a apărut duba blindată care venea să transporte banii.

Acum, că pare să fi trecut, unii cercetează în ce măsură pandemia de COVID-19 a afectat serviciile publice dintr-o serie de domenii și din diverse regiuni.

Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.

Mi-a venit în minte formula unui cunoscut: În definitiv, cine ești tu ca să nu ți se întîmple să fii nedreptățit?

Există unele întîmplări reale care pot părea exagerate și sînt greu de crezut.

Nu era clar cine l-ar fi înlocuit la putere pe un Hitler asasinat și exista temerea că ar fi putut fi succedat de cineva mai competent pe plan militar.

Jurnaliștii erau pe atunci tratați ca niște păsări rare, mulți se străduiau să-și facă reclamă prin intermediul lor, să apară în ziar sau la televizor, nu se putea rata o asemenea ocazie.

Foarte puțini reușeau să evite recrutarea, de obicei pe motive medicale mai mult sau mai puțin reale.

Văzînd cum statul rus actual se comportă aproape la fel ca cel sovietic, nu se poate evita o întrebare logică: cît din comunism a fost de fapt un rău rusesc?

Fizicianul italian Carlo Rovelli – în cartea sa recent tradusă în românește la Editura Humanitas sub titlul Și dacă timpul n-ar exista? – dă un exemplu anecdotic despre cît de greu le e oamenilor normali să-și adapteze mintea la descoperirile revoluționare ale științei.

O trecere în revistă a felului în care cei mai cunoscuți dictatori din ultimul secol au fost înlăturați de la putere.