Zgîrie-norii – și legătura cu Brâncuși –

Publicat în Dilema Veche nr. 1034 din 1 februarie – 7 februarie 2024
image png

A intra într-o expoziție și a privi un tablou sau o sculptură, a merge într-o sală de concerte pentru a asculta muzică, a citi o carte, a vedea un film, a merge la teatru, la operă sau la un spectacol de dans ori balet sînt acte conștiente, făcute de oameni care, de cele mai multe ori, știu ce caută și ce vor. Sînt persoane care au măcar idee de artă și cultură sau cel puțin au drept scop o distracție ceva mai elevată. Așa privind lucrurile, s-ar putea spune că, într-un fel, arhitectura e cea mai populară artă. Fiindcă e singura care ajunge la toată lumea, la cine vrea și la cine nu vrea, la cine e conștient de ea și la cine nu, la specialiști și la ignoranți deopotrivă. Un simplu om al străzii poate sta în fața unei biserici sau a unei alte clădiri care să conțină și să exprime multă artă arhitecturală și poate fi impresionat ori influențat, chiar și în mod inconștient, de ceea ce vede. Arhitectura vorbește tuturor locuitorilor unei cetăți. Ea poate crea un anume spirit general. Probabil că simțul așa-zis înnăscut al italienilor sau al francezilor pentru frumos și artă provine și din ceea ce văd în jur, zi de zi, de cînd încep să iasă pe stradă. 

Trecînd oceanul, e evident că, de mai bine de un secol, arhitectura din America e reprezentată în primul rînd de zgîrie-nori. Sînt construcțiile care exprimă și spiritul îndrăzneț și ieșit din tipare al Lumii Noi. Pare paradoxal că ideea unor asemenea „monumente” de economisire a spațiului a prins rădăcini tocmai într-o țară cu întinderi nesfîrșite, dar explicația se găsește la Chicago. Aș bănui că originile îndepărtate ale acestui tip de construcție sînt chiar în Italia de care aminteam. Cine a vizitat San Gimignano sau Bologna știe despre ce e vorba. Sînt acolo turnuri de piatră medievale, construite în interiorul cetăților de către familiile bogate, avînd rol de apărare, dar și de marcare a prestigiului respectivelor familii, aflate de obicei în competiție unele cu altele. De menționat e că în Italia există asemenea turnuri, cu înălțimi de circa 100 de metri, construite cu aproximativ o mie de ani în urmă, ceea ce face ca performanțele actuale în domeniu să nu mai pară atît de teribile. Fiecare asemenea turn din cetate se înălța pe măsura orgoliului constructorului. Dar și zgîrie-norii americani au proprietari bogați și orgolioși, gen Donald Trump, Larry Ellison sau Amancio Ortega. Cînd se construiește un nou zgîrie-nori, ultimul secret și cel mai bine păzit este înălțimea finală. Asta din dorința de a învinge eventuala concurență, de a obține un record cît mai greu de bătut. 

Începutul zgîrie-norilor americani s-a petrecut, cum spuneam, la Chicago, unde dezvoltarea bruscă a orașului pe terenul relativ îngust dintre lacul Michigan și rîul Chicago a stimulat găsirea unor astfel de soluții. Primul zgîrie-nori a fost considerat Home Insurance Building, o clădire construită în 1885, înaltă de 55 de metri și cu 12 etaje (a fost demolată în 1931). Au urmat altele și altele, tot mai înalte, Chicago și New York fiind considerate „laboratoarele” acestui gen de construcții. Ele s-au răspîndit ulterior, cum știm, întîi în restul Statelor Unite și apoi în întreaga lume și mai ales în Asia. Zgîrie-norii nu doar că sînt din ce în ce mai înalți (cu recordul absolut de 828 de metri pentru Burj Kalifa din Dubai), dar sînt și tot mai economici. Tehnologiile moderne fac ca ei să fie tot mai puțin consumatori de energie și de alte resurse. Cei vechi ori sînt „reabilitați”, ori ajung la faliment. Un exemplu celebru pentru ultima situație este clădirea Chrysler din New York. Acolo se vorbește chiar de un blestem, fiindcă și multe companii care au avut birouri în ea (printre care Pan Am și Chrysler) au dat pe rînd faliment. În prezent, cînd se proiectează un zgîrie-nori, se ia în considerare și viitoarea lui exploatare, potențialul de umplere și de funcționare economică, pentru că un asemenea turn se degradează dacă e nefolosit sau folosit parțial.

Un zgîrie-nori poate fi definit ca o clădire de cel puțin 150 de metri înălțime, folosită pînă la cele mai înalte niveluri. După această definiție, în lume ar exista peste 6.500 de zgîrie-nori, aproape jumătate fiind în China (de vreo patru ori mai mulți decît în Statele Unite). O altă formulă spune că o clădire la care calculele de rezistență legate de gravitație sînt depășite de cele legate de forța vînturilor poate fi numită zgîrie-nori. Mai există și varianta că o asemenea construcție ar trebui să aibă minimum 30 de etaje. În această utlimă interpretare am avea și noi una în București: Sky Tower. Nu e cazul să ne facem probleme, dat fiind că numărul acestor clădiri nu are mai nimic de-a face cu gradul de dezvoltare a unei țări. Curios e totuși că la noi, deși sînt puține, poveștile clădirilor înalte nu se prea spun. Iar fiecare zgîrie-nori are povestea lui.

Care-i însă povestea cu Brâncuși pe care ar trebui s-o spunem... El susținea că arhitectura e sculptură locuită. Și au fost arhitecți care au luat foarte în serios vorbele lui, așa încît la ora actuală există mai mulți zgîrie-nori în lume inspirați de sculpturile lui Brâncuși. Primul a fost construit la Chicago în 1983 – cunoscut sub numele 333 Wacker Drive – inspirat de Pasărea în văzduh, sculptată în 1928. Arhitecții (Kohn Pederson Fox Associates) nu s-au oprit aici, fiind autorii proiectului unui alt turn de sticlă, ridicat la Shanghai în 2019, cu numele SOHO Gubei, inspirat de Coloana Infinitului. Din nou la Chicago, cea mai înaltă clădire din lume proiectată de o femeie (Jeanne Gang), de 365 de metri înălțime și cu 101 etaje, inaugurată în 2020 sub numele de St Regis, amintește tot de Coloana Infinitului. În fine, la Melbourne tocmai s-a dat în folosință anul trecut o clădire proiectată de firma Elenberg Fraser, Aspire Melbourne – 295-309 King Street, pe care autorii o declară ca fiind și ea inspirată de chiar prima Pasăre în văzduh, sculptată de Brâncuși în 1923. Carevasăzică: sculpturi locuite.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

vladimir putin Alisher Usmanov foto epa-efe
Compromisul care spulberă unitatea UE: cum au obținut Franța și Luxemburg scoaterea a doi oligarhi ruși de pe lista sancțiunilor
Franța și Luxemburgul au pus propriile interese înaintea menținerii unei politici comune a Uniunii Europene față de Rusia.
geralt dementia pixabay jpg
Boala care și-a dublat numărul de cazuri în România în 10 ani. Testarea recomandată chiar înainte de 55 de ani
Peste 57 de milioane de oameni din întreaga lume sunt afectați de o afecțiune care poate da primele semne cu mult înainte de 65 de ani. Specialiștii recomandă atenție la simptomele precoce și, în anumite cazuri, o evaluare începând de la 55 de ani.
plosnite jpg
Alertă de ploșnițe la Spitalul Militar din Capitală. Ce spune conducerea spitalului
Sesizările privind ploșnițele s-au înmulțit în București, iar insectele pot fi transportate acasă din spații publice sau din camerele de hotel.
vitamine foto shutterstock
Vitamina D luată fără să fie nevoie, asociată cu un declin cognitiv mai rapid. Ce arată un studiu desfășurat timp de șase ani
Suplimentele cu vitamina D sunt luate frecvent pentru sănătatea oaselor și a sistemului imunitar, dar administrarea lor atunci când organismul are deja suficientă vitamina D ar putea să nu aducă beneficii suplimentare.
01 SUEDIA ROMANIA, LIGA NATIUNILOR (25 09 2026) (6) jpg
Hagi după eșecul cu Suedia: „Este o înfrângere, nu ne convine, dar asta este!”
România a debutat cu eșec în noua ediție a Ligii Națiunilor: 1-2 (1-2) cu Suedia, la Solna, în divizia a doua a competiției. Iar la finalul acestei partide ne deranjează jocul slab din partea a doua a confruntării, faptul că s-a pierdut, erorile comise în apărare, precum și ineficiența tricolorilor.
Обитатели Азово Сивашского заповедника на Бирючем острове jpg
Locul de pe Pământ unde s-au născut printre cele mai letale și devastatoare popoare din istorie. Cum era viața în patria originală a războinicilor de coșmar
Există un loc pe Terra, care a dat naștere unora dintre cele mai letale populații de pe glob. Triburi de războinici și vânători capabili să supraviețuiască în orice condiții și să devină oricând o mașină de luptă. Au schimbat destinul omenirii.
suflet pereche
Singurătatea lor ia sfârșit! Zodiile care își pot întâlni sufletul pereche în această toamnă
Toamna acestui an vine cu schimbări importante pe plan amoros pentru trei nativi ai zodiacului care, de ceva timp, își trăiesc viața sentimentală în singurătate. Pentru aceștia, perioada următoare poate aduce întâlnirea cu o persoană care să le trezească sentimente puternice și alături de care să îș
1903 ball   02 group small jpeg
Cum s-a desfășurat una dintre cele mai luxoase și exclusiviste petreceri din istorie. Un ultim bal imperial al Europei
La începutul secolului al XX-lea, au avut loc ultimele baluri imperiale din istoria Europei. Au fost două evenimente strălucitoare, în care s-au investit sume la care astăzi, ne este și frică să ne gândim. Au participat sute de invitați și au încheiat o adevărată epocă.
01 SUEDIA ROMANIA, LIGA NATIUNILOR (25 09 2026) (5) jpg
Portarul Ionuț Radu crede că „echipa a făcut un meci foarte bun”
România a pierdut (1-2) meciul cu Suedia la debutul în noua ediție a Ligii Națiunilor, divizia a doua. Portarul Ionuț Radu a declarat că tricolorii au demonstrat că formează o echipă competitivă, în fața unui adversar cu jucători valoroși și cu mare experiență.