axa dus-întors

Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.

Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.

Așa că faceți bine și, dacă vă stă în putere, fiți fericiți în general, nu doar punctual!

Ecorșeul este o reprezentare desenată sau sculptată, în tot sau în parte, a aparatului muscular al unui om fără piele.

Mîntuitorului, explică limpede că a fi creștin trece de orice determinație de acest fel.

Multe alte legende de acest tip, în care al patrulea mag marchează altceva decît povestea-cadru, există peste tot în lume.

Pe cînd mintea democratică nu exista, popoarele erau pedepsite.

Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!

Dar dacă diferența dintre făcătorii de pace și pacifiști ar fi numai aceasta, că primii sînt realiști și cei din urmă sînt idealiști, n-ar fi nimic.

Primul pas pentru trecerea la o ordine internațională multipolară este îngenuncherea hegemonului.

Se invocă o singură probă în sprijinul poveștii: procesul-verbal al unei ședințe a Academiei Române din martie 1951.

Că de nu s-ar livra, securism n-ar mai fi...

„A căzut o dronă rusească la voi.”

Cît privește cîntecele gheboase, bineînțeles că ele pot avea publicul lor.

Ca matale și ca mine...”. Dar pînă m-am gîndit eu la tot ce-am scris aici și am ajuns la răspuns, omul plecase de lîngă mine, cu tot cu întrebare...

Regimul nu mai avea nevoie de închisori multe, căci toată țara devenise o mare închisoare.

Acest colț de pagină este insuficient pentru a cuprinde, fie și abia schițate, cercetările lui Besançon.

De cel puțin o generație încoace, oamenii s-au obișnuit să folosească unelte pe care nu le cunosc.

Moliciunea noastră exterioară este, desigur, expresia lipsei de unitate din interior și a unei semnificative disponibilități spre trădare a naturii noastre.

Consolidăm aportul nostru la decivilizare și ne plîngem, apoi, că partea civilizată a societății nu se arată încîntată că este decivilizată.

Știm cît sînt de periculoși.

Deocamdată, cum zic, sîntem ușurei, asumați și înduioșător de imprudenți.

Personal, nu știu cum se poate lupta împotriva convingerilor străzii, pe cît de nesățioasă în consumul de tehnologie, pe atît de superficială și anesteziată sufletește.

Altfel, în plan filozofic, rămîne actuală și de mare interes întrebarea: poți face instituții cu reputație de independență și înalt standard cu oameni care nu știu, nu pot sau chiar nu vor să fie astfel?

Cultura e o întîlnire.

De mai mulți ani, Polonia a încercat să facă Uniunea Europeană să vadă fața reală a Rusiei lui Putin.

Mediocritatea în context, însă, poate fi mai rea decît prostia cea mai agresivă.

După ce ne-am enervat și am jurat boicoturi, ne-am potolit repede. N-am boicotat nimic.

Și în UE, relațiile dintre state au o bună doză de răceală și de cinism.

Am trecut prin toate cele ale României. De 30 de ani, nimic din ce este românesc nu ne este străin.

Românismul a dispărut pur și simplu astăzi. Ce s-a putut întîmpla? Cînd? De ce?

Dacă tot ne plac nuanțele și distingem între Putin și Ceaikovski, să nuanțăm și mai depar­te văzînd că un „cancel“ nu seamănă cu al­tul.

Și eu cred că responsabilitatea, respectul pentru ceilalți și hărnicia sînt valorile fundamentale pe care trebuie să le insuflăm celor ce vin după noi.

Identitatea europeană nu se acordă și nici nu se recunoaște cu ucaz de la Bruxelles.

„Ne-am îngropat ca națiune cînd am încetat să mai vrem să trăim o viață măreață”.

Așadar, recapitulînd, dacă aderarea la Schengen nu e atît de importantă în plan real, iar spectacolul reușitei va fi grețos prin impudoare și minciună, de ce punem atîta suflet în povestea asta?

Nebun de ură antioccidentală, nebun de sine, nebun mistic, treaba lui ce fel de nebun o fi, dar e nebun. Și simt că în „tribul” meu mă privesc de-aproape tot mai mulți nebuni...

Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.

Cred că pentru oricine a ajuns să cunoască cît de cît natura umană, să înțeleagă ce sînt oamenii în stare să facă, transmiterea culturii dintr-o generație în alta pe parcursul secolelor ori mileniilor este cu adevărat un miracol.

Amadeus rămîne una dintre cele mai puternice povești despre mediocritate. Despre deznădejdea și furia care pot cuprinde pe oricine știe că este foarte bun, dar devine mediocru în clipa în care intră în cameră geniul.

Mediul cel mai propice pentru a observa legătura fascinantă dintre prost și deșteptul lui și, în consecință, mediul de viață cel mai propice pentru deșteptul proștilor este Facebook.

Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.

Cu adevărat uimitoare sînt căderile care nu produc niciun zgomot.

Spiritul critic și spiritul creativ au devenit regele și regina educației, iar memoria a devenit un soi de capcană ce trebuie evitată.

Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.

Ucrainenii dau Europei anului 2022 o lecție pentru care mă tem că opulentul nostru continent, cu birocrația lui pe cît de groasă, pe atît de nevolnică, cu politicienii lui minusculi, nu este pregătit.

Să spui povestea vieților celor care au pătimit sub vremi sau chiar au plătit cu moartea faptele vieții lor devine datorie morală.

Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!

Cînd a venit vestea morții lui Radu Lupu, toate marile ziare ale lumii au publicat articole despre legendarul pianist român.

Lejeritatea cu care înlocuim în frazele acuzatoare Rusia, ca putere politică și ca stat, cu rușii, ca popor, este suspectă pentru mulți dintre noi.

Luptăm în războiul pe care l-a declanșat Putin sau negociem cu el, asumînd că trebuie să-i dăm ceva ca să se potolească?

Incapacitatea de a distinge țara de stat mărturisește, de fapt, nu doar atrofierea pînă la dispariție a sentimentului patriotic, dar și o imensă incultură.

Atașamentul la Europa se va măsura altfel decît prin numărul steagurilor-curcubeu arborate, procedurile de scos judecătorii la pensie sau numărul de trotinete publice.

În lumea reală, puterea este cea recunoscută direct, prin atitudine, din experiența de zi cu zi a vieții pe pămînt, de actorii lumii.

Vladimir Putin smulge suspine de admirație printre români de mulți ani, dar de cînd a devenit și mai agresiv în jurul Ucrainei, am impresia că începe să smulgă chiar aplauze la scenă deschisă.

Am impresia că marele inamic al drepturilor fundamentale ale omului așa cum le știm noi acum sînt corporațiile, giganții economico-financiari globali.

Cum trăim o vreme în care sportul preferat pe tot globul este huiduitul politicienilor, nu-i de mirare că filmul stîrnește o plăcere colectivă neechivocă.

Magii astrologi, scrutînd cerul, se uitau după semne anume în constelația Berbecului, din moment ce voiau să afle cînd se naște Regele în Iudeea și nu așa, în general, pe cer.

Vom ajunge să vedem cum niște politicieni care își zic creștin-democrați recomandă să nu mai rostim cuvîntul „Crăciun”?

E întîlnirea între expresia politică cea mai fidelă a sufletului nostru colectiv și stilul cel mai eficient posibil de guvernare în pace socială a țării.