#jesuissalieri

Publicat în Dilema Veche nr. 959 din 25 august – 31 august 2022
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg

Bătrînul Salieri: La revedere, Părinte. Voi vorbi pentru tine. Vorbesc pentru toate mediocritățile lumii. Eu sînt campionul lor. Eu sînt sfîntul care-i patronează. În numele lor, Îl reneg pe Dumnezeul tău care nu are milă. Dumnezeul tău care-i torturează pe oameni cu dorințe pe care nu vor putea niciodată să le îndeplinească. El mă poate ierta pe mine, dar eu nu-L voi ierta pe El. (Face semn către asistentul care-i împinge spre ieșirea din încăpere scaunul cu rotile în care se află. Preotul îl privește.)

Interior. Coridor de Spital. Dimineață. Coridorul e plin de pacienți în cămăși de noapte care fac exercițiile de mers matinale sub supravegherea asistenților și maicilor. Aceștia formează o lungă, amărîtă și stranie procesiune – unii dintre ei sînt în mod clar deranjați psihic. În timp ce Bătrînul Salieri este împins printre ei pe coridor, în scaunul cu rotile, ridică mîinile către ei, binecuvîntîndu-i. 

Bătrînul Salieri: Mediocrități de pretutindeni! De-acum în vecii vecilor, vă absolv! Amin! Amin! Amin!

În cele din urmă, Bătrînul Salieri întoarce fața către cameră și ne binecuvîntează pe noi, publicul, făcînd semnul crucii. Din adînc, încet-încet, se aude crescînd Muzica Funerară Masonică de Mozart.“

Aceasta este ultima secvență din scenariul filmului Amadeus, realizat în 1984 de Miloš Forman. Un film pe care trebuie să-l vadă toți cei care, așa ca mine și, îndrăznesc să spun sperînd că nu vă supăr, ca mai toți cei care citesc aceste rînduri, nu au geniu.   

 E drept, în film nu a fost chiar așa (muzica secvenței e alta, de pildă), dar asta are puțină importanță acum. Povestea din film urmărește destul de fidel povestea din piesa Amadeus de Peter Shaffer, care este vizibil inspirată de piesa Mozart și Salieri, scrisă de Aleksandr Pușkin în 1830. Subiectul, în mare parte o ficțiune cu personaje reale, a trecut așadar prin mîna unor creatori din vremuri diferite care au vrut să spună cu ea lucruri diferite, chiar dacă povestea, în linia ei epică, a rămas cam aceeași. Dacă la Pușkin e vorba despre invidia care-l consumă pe unul inferior atît de tare încît îl face să devină ucigașul celui ce-i este superior, la Shaffer accentul cade pe altceva. 

În piesa lui Shaffer, Salieri este omul dotat cu un talent să-i zicem obișnuit (dacă acceptăm că talentul admite grade de comparație), care face tot ce trebuie ca să ajungă pe culmile succesului. E ambițios, harnic, cu totul dăruit pasiunii sale pentru compoziție și inteligent. E un om de bun gust, disciplinat, atent. Înțelege că în domeniul lui nu poți ajunge la apogeu decît dacă te ajută Dumnezeu – fie doar și cu banala inspirație. Așa că face tot ce trebuie făcut ca să fie plăcut lui Dumnezeu: se roagă, îl cîntă și-l slăvește, trăiește după cum recomandă Biserica. Și cînd era pe acest drum ascendent bucurîndu-se de roadele succesului său construit, să zic așa, ca la carte,  apare, cum am zice azi, „lebăda neagră”: adică un geniu. Care se dovedește a fi o ființă amorală, iresponsabilă, un chefliu adesea vulgar, dar geniu. El, lucrătorul, omul efortului riguros și continuu, întîlnește pe drumul spre vîrf un om din care muzica de cea mai rafinată calitate, muzica dumnezeiască însăși, curge natural. Atît de natural, încît cineva inteligent la Salieri nu poate să nu vadă că omul acesta e însuși instrumentul lui Dumnezeu. Asta îl tulbură pe Salieri, îl pune pe picior de inimiciție cu Dumnezeu și cu această creatură a Lui, care nu doar că nu merită imensul dar al genialității, dar nici nu pare conștient de anvergura calităților sale. Salieri sfîrșește prin a ucide „creatura” după un complot pervers. La finalul vieții sale, Salieri vede că posteritatea aparține „creaturii” și nu lui, se recunoaște învins și pozează, grandios, flamboaiant în propria-i ratare, într-un fel de Christ al mediocrilor – se vede pe sine ducînd păcatul tuturor mediocrilor, căci mediocritatea, în ochii unui ambițios ca el, este un păcat. 

În filmul lui Forman, accentul este din nou schimbat. Mai precis, filmul ia povestea din piesă, rămasă pe scenă ca orice piesă de teatru, și ne-o aruncă în brațe nouă, spectatorilor. Salieri ipostaziază în continuare condiția umană a mediocrității, dar în film este pregnant vorba despre tine și despre mine, despre noi, cei care vedem filmul. Forman construiește un discurs cinematografic în care simți clar că ești scos la tablă și luat la întrebări. Și n-ai încotro, recunoști că semeni cu Salieri deși îl admiri pe Mozart. Admiri personajul care îți este străin și inaccesibil cu aceeași intensitate cu care simți solidaritatea cu personajul care nu-ți place. Filmul lui Forman face un pas decisiv spre tine, spectatorule. Fii sincer, care este personajul cu care te simți asemenea? E Salieri! Oricît l-ai admira, oricît l-ai iubi, știi că stelarul Mozart e intangibil. Tu ești Salieri!

Sigur că frămîntările lui Salieri (personajul din film, nu neapărat personajul real, compozitorul de mare succes de la curtea Împăratului Iosif al II-lea) pot fi socotite exagerate în lumea de azi. Acum, oamenii sînt învățați să nu mai aibă ambiții mari, ci doar ambiții confortabile, să nu se pună în competiție cu nimeni, să „fie cea mai bună versiune a lor înșiși“ etc. Sînt învățați că eroismul e banal și la îndemîna oricui, că noblețea e atît de răspîndită încît nu poți fi sigur că există, că mai important decît să faci un monument unui geniu este să faci o adunătură de idioți să termine liceul. Și, religios vorbind, pentru oricine este cît de cît familiarizat cu viziunea creștină asupra lumii, modul în care pune Salieri problema relației lui cu Dumnezeu este profund defect. Cu Dumnezeu nu faci tîrguri de genul „eu îți dau supunere și rugăciune, că asta vrei, dar dă-mi și Tu ce vreau eu, adică geniu” și nici nu ți-L arondezi într-un fel de contract privat, sinalagmatic. Dar poate că cea mai mare greșeală a lui Salieri pentru un ochi contemporan este că s-a comparat cu Mozart, deși i-a recunoscut geniul de la bun început. Raportat la Mozart, nu există decît mediocritate pe lumea asta. Este bine, deci, să ne raportăm la Mozart ca să aflăm adevărata noastră calitate? 

Merită, totuși, să nu uităm că Salieri (personajul real) nu a fost deloc un mediocru, cel puțin nu în sensul de azi al cuvîntului. De asemenea, merită să nu uităm că trama otrăvirii lui Mozart după ce Salieri îi fură Requiem-ul, ca-n povestea spusă, unul după altul, de Pușkin, Shaffer și Forman, nu are nici un temei istoric. Dar chiar și așa, Amadeus rămîne una dintre cele mai puternice povești despre mediocritate. Despre deznădejdea și furia care pot cuprinde pe oricine știe că este foarte bun, dar devine mediocru în clipa în care intră în cameră geniul.

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

nicusor dan png
Prețul gigacaloriei în București, neschimbat în această iarnă. Nicușor Dan: „Vom păstra aceşti 350 de lei“. Ce spune edilul despre investiții
În București, costul gigacaloriei rămâne neschimbat. Cetățenii vor plăti prețul cei mai mic din România, a anunțat primarul Capitalei, Nicușor Dan. În același timp, municipalitatea a tăiat din investiţii din cauza lipsei banilor.
printul william
Prințul William, omagiu emoționant pentru „regretata sa bunică”, la summitul United for Wildlife Global
William, prinț de Wales, moștenitorul coroanei britanice a vorbit, marţi, despre „mult regretata sa bunică” Regina Elisabeta, în timp ce a cerut măsuri pentru a combate comerţul ilegal cu animale sălbatice.
Taylor Rene Parker jpg
O femeie și-a omorât prietena pentru a-i fura fătul nenăscut. Planul șocant al criminalei
O femeie din Texas a fost condamnată luni pentru omor calificat, după ce și-a ucis prietena însărcinată pentru a-i lua copilul nenăscut.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.