Dacă asculți toate părțile implicate în cazul Simonei Halep, inclusiv pe ea însăși, constați că toți ar avea dreptate. Cum vine asta?

Vine ca la orice tribunal. Instanța spune că ești vinovat și tu spui că nu. Simplu. Fiecare cu adevărul lui. Important e de ce parte a ciocănelului te afli. Care cînd face „poc!”, toată lumea ta se destramă. Se crapă pînă la prăsele. Poți urla în toate zările că ești nevinovat, „poc”-ul rămîne. Pînă la sfîrșitul vremurilor. Sigur că noi am vrea să știm adevărul adevărat. Adevărul poate fi reconstituit precum Hänsel și Gretel au regăsit drumul înapoi către casă. După firimituri. După lucruri mici, seci, fade. Date, măsurători, analize. Cîți dintre cei care au susținut-o sau au demolat-o pe Halep după pedeapsa inițială de patru ani suspendare au citit pagină cu pagină motivarea sentinței? Cîți au stat cu picioarele în apă rece pentru a descifra textul, deloc prietenos cu cititorul de Insta și admiratorul tiktokist? Și atunci e simplu de înțeles de ce nu pricepem nimic. Sau de ce mulți o consideră o Ioana d’Arc a tenisului, iar alții o trișoară dovedită. Mantra cea mai auzită e aceea că „n-a fost vina ei”. Asta înseamnă că majoritatea a trecut totuși de întrebarea „Există sau nu o vină?”. Există. Dar nu e a ei, zic fanii „necondiționați” ai Simonei. Adică a luat un supliment dat de echipa lui Mouratoglou despre care nimeni, inclusiv ea, nu știa că e contaminat. Destui își liniștesc conștiința așa. N-a știut, n-a văzut, n-a vrut. Numai că, din perspectiva instanțelor tenisului, aceasta e o pistă falsă. Specialiștii acuzării spun că, dacă ar fi fost să ia substanța incriminată din acea pudră, ar fi trebuit să-și introducă în corp, de fapt, nu doar o cantitate mică (așa cum ea a declarat), ci de la cîteva cutii la cîteva vagoane! Asta e problema. E un vîrtej fals în spațiul românesc, acela al unei unice doze „otrăvite”, dar nu contează. Se glosează voios, fără nici o grijă pentru realitatea și gravitatea situației. Apoi mai e și pașaportul biologic. Și în cazul ăsta, acuzațiile sînt grave. Cele două capete de acuzare sînt etalate pe parcursul celor aproape două sute de pagini. Citindu-le, ai senzația unei coborîri în infern. Din infern, însă, te poți întoarce. Euridice era să reușească. La fel ca și în cazul ei, adevărul ține de zei. Care fac un pact cu tine. Și nu mai acceptă nici măcar o privire înapoi.