cuvinte nepotrivite

Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.

În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.

Asemenea cuvinte rezistă uneori mai bine, dar pot fi ușor abandonate și înlocuite, odată cu schimbarea modei lingvistice.

Aceste transformări se regăsesc în multe alte împrumuturi din franceză.

În prezent, sensul dominant al formei piețar este „persoană care vinde în piață”.

„Groapa” lui Eugen Barbu (din 1957) a fost cel mai cunoscut text amplu care în care erau folosite intens argotismele.

A se sona a fost refăcut în română, pornind de la sonat, după modelul unor verbe cu sens similar: a se țicni, a se scrînti.

Scenariile inutilității agreabile (deși condamnate social) seamănă: e suficient să aruncăm în apă obiecte și să ascultăm sunetul scufundării lor.

Picnicul de la 1840 era altceva decît revelionul de azi, și totuși nu atît de diferit pe cît am putea crede.

Spre sfîrșitul secolului, era deja consolidată asocierea numelui cu o figură legendară, ca în „Moș Crăciun“, poezie de Carol Scrob

În spațiul francez, denumirea Chantecler, asociată adesea imaginii unui cocoș, a fost atribuită, în timp, unor reviste, unei edituri, unor mărci diverse.

Rămîne să mai vorbim, desigur, despre sensurile alunecoase și imprevizibile generate de larga circulație a cuvîntului efemer.

Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.

Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.

O simplă substituție de sufix produce efecte stilistice majore.

Nu greșesc deci ultimele ediții ale Dicționarului explicativ (DEX), care includ și sensul lărgit al cuvîntului: „mașină de gătit sau reșou care folosește curent electric”.

Cazul femininelor formate de la pieton arată că nu atît prejudecățile încetinesc „feminizarea”, cît pur și simplu obișnuințele uzului și conotațiile stilistice care li se asociază.

În discuția despre anglicismele din română se aduce adesea argumentul atitudinii normative a instituțiilor din Franța;

Cuvîntul e interesant pentru că intră în seria germanismelor tehnice (șurub, șaibă etc.) care au ajuns să capete conotații glumețe și sensuri figurate.

Substantivul colectiv „flotă” se folosește însă în română și pentru a denumi alte mijloace de transport decît navele și aeronavele.

„Maică-mea era mare farmazoană”

Observăm, oricum, că și acestea confirmă rapida integrare a anglicismelor în tiparele creativității populare.

„Se duc să petreacă sau să se rupă pe «droage»?“

Vorbitorii care o folosesc ca atare, cu substantivul neînsoțit de vreun adjectiv, deci fără specificarea unei etnii anume, se referă aproape în exclusivitate la romi.

E interesant să descoperim cît de timpuriu a fost preluat anglicismul și ce răspîndire rapidă a avut.

Seria echivalentelor lui caro cuprinde modernul romb, simplă descriere a formei simbolului, dar și destul de misteriosul tobă (și în varianta dobă).

Dintre multele denumiri existente, unele sînt deja arhaisme, altele tind să marcheze diferența dintre jucătorii cu experiență și începători.

Construcțiile sînt expresive prin concretețea pe care o evocă termenul cîrcă, creînd reprezentări imposibile vizual, deci comice.

Anglicismul random, tot mai des întîlnit în uzul actual, nu a fost (încă) înregistrat de dicționarele noastre.

Mai dese decît în trecut sînt informațiile privind apropierea de parcuri, cele referitoare la „spații verzi generoase”, „buna calitate a aerului”.

Extinderile semantice sînt uneori acceptabile, mai ales atunci cînd acoperă un gol.

Conotații negative destul de stabile au cuvintele țînc, plod, odraslă.

O ultimă mirare: ceea ce este de la sine înțeles în învățarea limbilor străine (deprinderea sensurilor proprii ale cuvintelor și ale expresiilor) pare să devină superfluu în cazul propriei limbi, în care aproximarea dictează.

Mai multe substantive împrumutate în perioada modernă au ezitat între adaptarea lor ca neutre sau ca feminine.

Expresia a-i lăsa gura apă (după ceva) nu ar avea nevoie de explicații, pentru că descrie destul de clar o stare în care salivarea abundentă este indiciul poftei de a mînca.

În registrul colocvial-argotic, cineva e îndemnat să plece prin expresii ca mînă măgarul!, plimbă ursul!, mergi cu capra la raze! etc.

Produsul a devenit un reper, denumirea sa căpătînd sens prototipic și generic.

Bobul din domeniul coafurii feminine merită să intre în dicționare, alături de omonimele sale mai vechi și mai noi.

În perioada comunistă, formula latinească s-a folosit mai puțin.

Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?

E posibil ca de la asemenea metafore glumețe să se fi extins folosirea lui paletă, atît cu sensul mai general „prost”.

Ideea „degradării limbii” prin femei nu era nouă.

Expresia coltuc de la Babic a dispărut de mult din uz, dar a rămas consemnată în pagini de evocări istorice.

Astăzi, babicul pare mai cunoscut decît ghiudenul

Un detaliu interesant al articolului publicat în perioada comunistă este absența totală a indicațiilor privind sursa împrumuturilor.

Termenul a fost împrumutat din franceză, în secolul al XIX-lea.

La un moment dat, metafora de autocaracterizare trebuie să fi fost preluată ironic de către vorbitorii din afara mediului de origine; s-a inversat, astfel, ca și în cazul lui șmecher, valoarea apreciativă a termenului.

Nu era atît de cunocut încît să exprime fără ambiguități noua idee, dar sensul i-a fost aproximat din context, din relația cu termenul complementar.

Expresia beat criță este foarte răspîndită azi, în registrul colocvial; alte construcții în care intră cuvîntul criță cu sensul său propriu sau cu înțelesuri figurate au devenit însă extrem de rare.

Circulă în ultima vreme, în articole jurnalistice și în postări care le preiau conținutul și formulările, o explicație fantezistă pentru originea expresiei beat criță.

Cuvîntul zgubilitic nu s-a răspîndit prea mult, dar își păstrează expresivitatea prin felul în care pare să parodieze o terminologie medicală (psihiatrică), prin contrastul comic între simbolismul lipsit de eufonie al primei sale părți și terminația savantă.

Sporadic, formele argotice apar în texte literare din epocă: „avînd întîlnire cu o femeie «giorno»” (Mihail Grămescu, în Viața Românească, mai 1982); „Așa!... Giorno!”

E interesant să constatăm cît de repede a intrat în limba română cuvîntul jazz, într-o perioadă de conectare culturală intensă cu lumea occidentală.

„Să o ții ascunsă în interiorul palmei chiar dacă ea este aprinsă!”; „Adică să o ții ascunsă în palmă!

Poate că a acționat pur și simplu analogia cu alte derivate în -abil, poate că s-a stabilit o legătură subterană cu derivatul ștergar.

Una e să mimezi cuvîntul pinguin, alta e să înlesnești ghicirea unor cuvinte ca destoinic sau adică, de fapt sau păi.

În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.

Descoperisem mai întîi un film grecesc din 1980, cu titlul în original Paranghelia, în care conflictul era declanșat de comandarea (= paranghelia) de către protagonist a unei muzici anume, într-un local.

Mai vechiul rablă a devenit termen oficial, inclus în programe guvernamentale; pentru a-l înlocui, vorbitorii recurg la metafore peiorative din domeniul culinar și al gospodăriei: cazan, tigaie, coteț.

Sorcovitul era specific Munteniei, de unde s-a răspîndit apoi în restul țării.