cuvinte nepotrivite

„Se duc să petreacă sau să se rupă pe «droage»?“

Vorbitorii care o folosesc ca atare, cu substantivul neînsoțit de vreun adjectiv, deci fără specificarea unei etnii anume, se referă aproape în exclusivitate la romi.

E interesant să descoperim cît de timpuriu a fost preluat anglicismul și ce răspîndire rapidă a avut.

Seria echivalentelor lui caro cuprinde modernul romb, simplă descriere a formei simbolului, dar și destul de misteriosul tobă (și în varianta dobă).

Dintre multele denumiri existente, unele sînt deja arhaisme, altele tind să marcheze diferența dintre jucătorii cu experiență și începători.

Construcțiile sînt expresive prin concretețea pe care o evocă termenul cîrcă, creînd reprezentări imposibile vizual, deci comice.

Anglicismul random, tot mai des întîlnit în uzul actual, nu a fost (încă) înregistrat de dicționarele noastre.

Mai dese decît în trecut sînt informațiile privind apropierea de parcuri, cele referitoare la „spații verzi generoase”, „buna calitate a aerului”.

Extinderile semantice sînt uneori acceptabile, mai ales atunci cînd acoperă un gol.

Conotații negative destul de stabile au cuvintele țînc, plod, odraslă.

O ultimă mirare: ceea ce este de la sine înțeles în învățarea limbilor străine (deprinderea sensurilor proprii ale cuvintelor și ale expresiilor) pare să devină superfluu în cazul propriei limbi, în care aproximarea dictează.

Mai multe substantive împrumutate în perioada modernă au ezitat între adaptarea lor ca neutre sau ca feminine.

Expresia a-i lăsa gura apă (după ceva) nu ar avea nevoie de explicații, pentru că descrie destul de clar o stare în care salivarea abundentă este indiciul poftei de a mînca.

În registrul colocvial-argotic, cineva e îndemnat să plece prin expresii ca mînă măgarul!, plimbă ursul!, mergi cu capra la raze! etc.

Produsul a devenit un reper, denumirea sa căpătînd sens prototipic și generic.

Bobul din domeniul coafurii feminine merită să intre în dicționare, alături de omonimele sale mai vechi și mai noi.

În perioada comunistă, formula latinească s-a folosit mai puțin.

Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?

E posibil ca de la asemenea metafore glumețe să se fi extins folosirea lui paletă, atît cu sensul mai general „prost”.

Ideea „degradării limbii” prin femei nu era nouă.

Expresia coltuc de la Babic a dispărut de mult din uz, dar a rămas consemnată în pagini de evocări istorice.

Astăzi, babicul pare mai cunoscut decît ghiudenul

Un detaliu interesant al articolului publicat în perioada comunistă este absența totală a indicațiilor privind sursa împrumuturilor.

Termenul a fost împrumutat din franceză, în secolul al XIX-lea.

La un moment dat, metafora de autocaracterizare trebuie să fi fost preluată ironic de către vorbitorii din afara mediului de origine; s-a inversat, astfel, ca și în cazul lui șmecher, valoarea apreciativă a termenului.

Nu era atît de cunocut încît să exprime fără ambiguități noua idee, dar sensul i-a fost aproximat din context, din relația cu termenul complementar.

Expresia beat criță este foarte răspîndită azi, în registrul colocvial; alte construcții în care intră cuvîntul criță cu sensul său propriu sau cu înțelesuri figurate au devenit însă extrem de rare.

Circulă în ultima vreme, în articole jurnalistice și în postări care le preiau conținutul și formulările, o explicație fantezistă pentru originea expresiei beat criță.

Cuvîntul zgubilitic nu s-a răspîndit prea mult, dar își păstrează expresivitatea prin felul în care pare să parodieze o terminologie medicală (psihiatrică), prin contrastul comic între simbolismul lipsit de eufonie al primei sale părți și terminația savantă.

Sporadic, formele argotice apar în texte literare din epocă: „avînd întîlnire cu o femeie «giorno»” (Mihail Grămescu, în Viața Românească, mai 1982); „Așa!... Giorno!”

E interesant să constatăm cît de repede a intrat în limba română cuvîntul jazz, într-o perioadă de conectare culturală intensă cu lumea occidentală.

„Să o ții ascunsă în interiorul palmei chiar dacă ea este aprinsă!”; „Adică să o ții ascunsă în palmă!

Poate că a acționat pur și simplu analogia cu alte derivate în -abil, poate că s-a stabilit o legătură subterană cu derivatul ștergar.

Una e să mimezi cuvîntul pinguin, alta e să înlesnești ghicirea unor cuvinte ca destoinic sau adică, de fapt sau păi.

În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.

Descoperisem mai întîi un film grecesc din 1980, cu titlul în original Paranghelia, în care conflictul era declanșat de comandarea (= paranghelia) de către protagonist a unei muzici anume, într-un local.

Mai vechiul rablă a devenit termen oficial, inclus în programe guvernamentale; pentru a-l înlocui, vorbitorii recurg la metafore peiorative din domeniul culinar și al gospodăriei: cazan, tigaie, coteț.

Sorcovitul era specific Munteniei, de unde s-a răspîndit apoi în restul țării.

Cea mai veche atestare a cuvîntului sarma – consemnată ca atare în dic­țio­narele academice – Dicționarul limbii române (DLR) și Micul dicționar academic (MDA) – este de la începutul secolului al XIX-lea.

Explicația etimologică dată de majoritatea dicționarelor (și, într-o recenzie, de Iorgu Iordan) invocă sursa onomatopeică: imitarea zgomotului produs de o lovitură cu palma (leap, leop, leapa, hleapș etc.).

Un cuvînt care denumește, în sensul său concret, un recipient greu, folosit pentru zdrobire, ajunge astfel să exprime eliberarea din constrîngerile jocului.

Popularitatea expresiei se reflectă în extinderea tiparului la alte ocupații.

Originea cuvîntului nu a fost lămurită, deocamdată.

Expresia a lua atitudine a fost una extrem de frecventă în limba de lemn din perioada comunistă

De fapt, e foarte probabil ca termenul sîrmă să se fi păstrat pur și simplu în uz, după ce fusese curent folosit în mai vechile referiri neutre la telefonie

Proiectat pe nisipurile mișcătoare ale variațiilor istorice de formă și de sens, împrumutul semantic actual (romanță – „poveste de dragoste”) nu mai pare atît de neobișnuit.

Domnii de la acea gazetă care vorbeau și scriau făcutărăși mâncatără aveau mutra ca să-și bată joc de moldovenismele noastre!

Opiniile față de fenomen – ironizat ca mostră de agramatism muntenesc (și, evident, bucureștean) – merită o discuție separată.

Metafora bulei a trecut cu ușurință dintr-o limbă în alta, răspîndindu-se la fel de repede ca aderarea la rețelele de socializare.

Cuvîntul bulevardist putea fi format foarte ușor în română, de la bulevard, deja împrumutat din franceză (din boulevard) la jumătatea secolului al XIX-lea.

Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.

Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.

Anunțurile de acum un secol erau mult mai generoase în enumerarea calităților necesare îndeplinirii oricărei meserii, majoritatea privind sîrguința, curățenia și seriozitatea: harnic, vrednic, destoinic, muncitor, curat, liniștit, serios, nevicios, fără vicii.

Cele mai multe anunțuri vizează îndeletniciri tipice pentru femei, ocupații de tip subordonat a căror denumire a variat destul de mult de-a lungul timpului, urmînd modele vremii și reflectînd în general tendințele eufemistice, de „înnobilare” a unor poziții care puteau fi simțite ca umilitoare.

În registrul colocvial și în unele jargoane profesionale ale românei actuale, substantivul feminin servită – provenit din participiul adjectival al verbului a servi – a căpătat mai multe sensuri, încă neînregistrate de dicționarele noastre generale.

Numele personajului este destul de atipic, pentru că nu intră într-o serie de derivare productivă: pare rezultatul unei contaminări sau al unei creații ad-hoc de la adjectivul sau de la substantivul greu.

Echivalența parțială dintre dulce și bun devine echivalență totală în anumite construcții, de exemplu în sintagma frați dulci(sau buni), adică frați avînd ambii părinți în comun, în opoziție cu frații vitregi.

Probabil că la răspîndirea formulei de salut au contribuit, în anii de după al Doilea Război Mondial, muzica și filmele.

Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.

„A face teoria chibritului” e una dintre expresiile colocviale și umoristice cunoscute de toată lumea, dar pe care dicționarele noastre nu le-au înregistrat.