Bobul, la modă
Dicționarele noastre înregistrează mai multe omonime cu forma bob: cuvinte cu origini și sensuri distincte, parțial diferențiate prin genul gramatical și prin formele lor de plural. Substantivul neutru și cel masculin, ambele cu sensul „sămînță, grăunte”, cu pluralul boabe și bobi, precum și numele masculin al unei plante leguminoase provin din slava veche; substantivele neutre cu sensul „instalație pentru ridicarea materialelor de construcție” și „tip de sanie folosit în întreceri sportive”, ambele cu pluralul boburi, sînt de origine engleză, provenind din bob(sleigh), respectiv din bob(conform Dicționarului etimologic al limbii române, DELR, vol. 1). Există însă și un alt bob, pe care dicționarele l-au omis pînă de curînd, poate pentru că aparține unui domeniu considerat ca marginal și efemer: al modei, mai exact al tipurilor de aranjare a părului. Ca termen denumind un tip de tunsoare și coafură feminină, bob nu a fost înregistrat de dicționarele generale; a fost însă semnalat, în 2013, de a treia ediție a Dicționarului de cuvinte recente, În acest volum (în care autoarei edițiilor precedente, Florica Dimitrescu, i s-au alăturat, sub coordonarea sa, Alexandru Ciolan și Coman Lupu), găsim, ilustrate prin mai multe citate din presă, începînd din 2007, sintagmele coafură bob și tunsoare bob, explicate ca preluări din engl. bob cut, fr. coiffure bob. În ultimele decenii, termenul a apărut destul de frecvent în presă, nu doar în sintagmele menționate, ci și în alte construcții similare – „stilul bob este ușor de întreținut” (Flacăra Iașului, 19.05.2007) – și chiar ca substantiv folosit autonom: „Bobul, la modă și în 2009” (Gazeta de Sud, 20.11.2008); „formele «bobului 2013» au linii sau contururi mai pline” (Magazin, 16.05.2013); „tendințele de tunsori vin și pleacă în fiecare sezon, dar bobul rămîne un element de bază în materie de hairstyle” (catena.ro) etc.
De fapt, acest bob nu este un cuvînt tocmai recent; el apărea deja în presa românească în anii în care anglicismul tocmai devenise un cuvînt la modă în spațiul occidental. În primii ani ai perioadei interbelice, tipul de tunsoare și cuvintele care îl desemnau deveniseră un simbol al modernizării și al independenței feminine. În Rampa din 2 martie 1925, articolul intitulat „Păr lung sau scurt?“ folosea și explica termenul, prezentînd o anchetă din lumea filmului, realizată de revista americană Photoplay: „părul scurt «bob», cum numesc americanii acest nou gen de coafură, prezintă mari avantagii higienice practice și estetice”. Articolul cuprindea destule considerații bazate pe stereotipurile epocii și care azi ne par iritante sau doar amuzante: „s-a constatat însă că profesoarele universitare, căci în America există astfel de specimene, s-au pronunțat toate pentru părul scurt, în ciuda convingerii profesorului A.A. Roback, psihologul Universității Harvard, care declară, bazîndu-se pe experiențe indiscutabile, că o fată cu părul tuns nu mai este sigură, urăște disciplina, lucrările impuse, nu are răbdare, nu se sinchisește de probleme intelectuale complicate și nu se preocupă de o chestiune decît în măsura interesului ei practic”. E foarte posibil ca articolul evocat în text să nu fi fost tradus direct din engleză, pentru că tipurile de tunsori bob apar cu denumiri franceze: „Trebuie să știți însă că și coafura bob are o infinitate de variante. Astfel este bob ondulée, pe care-l purta Gloria Swanson, bob enfantin, pe care-l poartă acum; bob jeune fille, coafura favorită a Helenei Chadwick, bob hollandais, purtat de Colleen More. Mai există încă și bob Marcel à l’ondulation humide, bob français à raie sur le côté, bob flapper, bob français à raie centrale și încă foarte multe alte varietăți pe care desigur le cunosc mai bine drăguțele cititoare”. Aceeași revistă revine asupra cuvîntului: „părul scurt à la garçonne, cum spun francezii, sau bob, cum numesc americanii acest nou gen de coafuri” (Rampa, 16.05.1926).
Cuvîntul englezesc are o etimologie incertă și un sens destul de general („o coafură scurtă, cu părul tăiat uniform de jur împrejur”, în Concise Oxford Dictionary); pentru realizarea sa în numeroase subtipuri (cu lungimea la nivelul urechii sau al bărbiei, cu sau fără breton, cu părul ondulat sau drept etc.) se folosesc sintagme specializate. Se pare însă că în română omonimia dintre vechiul împrumut slav și noul anglicism a influențat sensul celui din urmă, producînd în uz o anumită restrîngere semantică, specializînd termenul bob pentru unele dintre variantele tunsorii, care chiar amintesc de forma ovală, rotunjită, a bobului-sămînță. O dovadă a acestei apropieri (manifestate ca tip de etimologie populară, de motivare a unui cuvînt prin legarea lui de altul mai cunoscut, mai familiar) e formula bob de orez, în care anglicismul opac primește o complinire cu valoare metaforică: „acum sînt tunsă bob de orez” (lucrudemana.com); „Lori a suportat o schimbare de look, provizorie, testînd, cu ajutorul unei peruci, cum o prinde coafura bob de orez, tunsă scurt şi cu bretonul obligatoriu” (perfecte.ro). Se pare că profesioniștii ironizează formula; cererea unei cliente – „Vreau tunsoarea bob de orez” – e trecută, pe un site, în categoria „expresii amuzante întîlnite în salonul nostru”.
Bobul din domeniul coafurii feminine merită să intre în dicționare, alături de omonimele sale mai vechi și mai noi. Primele sale atestări ne arată, încă o dată, cum se producea sincronizarea lexicală prin împrumuturi în perioada interbelică și ne sugerează cît de puternică ar fi putut deveni, cu aproape o jumătate de secol mai devreme, influența limbii engleze în domeniile modei, sportului și divertismentului, dacă nu ar fi fost deliberat stăvilită în deceniile regimului comunist, din motive ideologice și politice.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
