prof viața mea

Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?

Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.

Am vorbit cu mai mulți profesori despre cum se desfășoară procesul.

Lîngă laptop sînt două cărțoaie, un Gabor Maté și un Ian McEwan.

Poate că reușim, cumva, să diminuăm acest fenomen.

Este pe val, din nou, zilele acestea, problematica meditațiilor.

Ba chiar, la o privire mai atentă, ar putea să pară că susține, că instigă la așa ceva: la ură, la discriminare.

Trei scene pentru un început de an.

Poate de aici – sau și de aici – ar trebui să începem efortul de reconstrucție a unui sistem șubred și fragil.

Garantez că cei buni îi vor tria, pas cu pas, pe cei slabi, dacă aceste condiții vor fi îndeplinite.

Adevărul este că situația, în urma acestei testări, arată rău, prin prisma rezultatelor. Mai ales statistic vorbind.

Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.

Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.

Cu alte cuvinte, se victimizează, justificîndu‑și alegerile, de care nu ar fi, astfel, responsabil.

Dacă nu cumva ne dorim, de fapt, niște roboți, niște ființe blocate în scheme de gîndire deloc flexibile.

Prin adoptarea acestui model, România se aliniază cu practici educaționale internaționale.

Asta face, în fond, literatura, cu care jurnalismul de opinie are legături de rudenie, și prin asta își asumă și revendică un rol educațional: construiește lumi.

Prietena mea mi-a spus, cumva cu amar, dar și cu determinare: oamenii inteligenți sînt greu de manageriat.

În timp ce așteptăm ca schimbările să vină în sistem, putem acționa la nivel individual și comunitar pentru a redobîndi încrederea.

Traumele trecutului nu pot fi șterse, dar ele pot deveni lecții constructive pentru viitor.

Părinții și profesorii, care sînt cele mai apropiate modele pe care copiii le pot avea.

Pentru a contribui la construirea unui viitor mai bun și mai inovator. Dar vrem asta oare?

Într-o lume plină de dureri și de suferințe, școala poate fi un sanctuar.

Școlile nu ar trebui să mai fie doar locuri cu săli de clase în care se predau niște conținuturi pentru a se obține cunoștințe academice.

Școala nu poate face totul.

Despre oglinda nuanțat îndreptată spre vinovatul faptic și despre celălalt eveniment, în episodul următor.

Doar educația este cea care permite repudierea și sancționarea.

Cenzura este o soluție pe care nu trebuie să ne-o dorim. Autocenzura, însă, este o soluție.

Modele însă pot tara destine. Și, dacă vreți, puteți citi cu accentul mutat subiectul enunțului anterior.

La fel ca în viețile noastre personale, și în învățămîntul românesc se poate învăța o lecție a umilinței.

Ruptura dintre cele două, rana se poate vindeca doar cu o conexiune emoțională autentică.

Ani sau zeci de ani în care s-a manifestat doar respingere, critică agresivă, contestare, dispreț.

Un copil trebuie să deprindă pas cu pas reguli ale societății în care va trăi ca adult.

S-a încheiat greva pe care am susținut-o, așadar, scriind despre nevoia de restabilire a demnității.

Mai mulți pași pe cîmpul înverzit și mai puține ghivece.

Charlie este un profesor dedicat, căruia viața nu i-a permis multe victorii, nu i-a adus prea multe satisfacții.

Dacă vrem sănătate și calitate, de aici trebuie să începem. De la bani, această chestiune măruntă.

Redați-le profesorilor demnitatea.

Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.

Pare că și-ar putea lua zborul în orice clipă, că s-ar putea înălța de la pămînt, așa firavă cum e și plină de emoție.

Dar mă declar, pe persoană fizică, puțin stupefiat și puțin indignat de perspectiva reductivă.

Nu școala este cea care nu face nimic.

Te uiți la ea și vezi, este adevărat, semnele oboselii pe chip și pe întreaga ținută.

Pentru că meseriile care au la bază formații educaționale umaniste sînt depreciate și prost plătite.

Dar, în același timp, autoritatea școlii și a cadrului didactic, care a suferit, în ultimii 30 de ani, mult, trebuie reabilitată.

Dar nu doar de la lege trebuie să așteptăm întotdeauna rezolvări.

Dar dincolo de negare, dacă nu apare și acceptarea, efectele pe termen lung sînt devastatoare.

Presiune care, în unele cazuri, se transformă în adevărate forme de bullying, fără doar și poate.

Cînd Selly avea vîrsta ta, avea în cont mai mulți bani decît valorează tot ce familia ta a adunat de-a lungul timpului.

Le transmit, din experiența personală, că vor simți îmbunătățiri semnificative ale vieții lor, pe toate planurile!

Cumva am și convingerea că o astfel de lectură a literaturii ar duce la formarea unei mase mai mari de cititori.

În fond, o inspecție ar trebui să fie doar ocazia pentru ca această prestație să fie îmbunătățită de pe urma unor sfaturi și a unor îndrumări.

Și ce poți face, atunci cînd te confrunți cu acest fanatic (aflat, cum spune Oz, uneori, în tine însuți)?

O altă problemă o reprezintă cea a meditațiilor date elevilor din propriile clase.

Se știe cît de puțin stagiu pedagogic se face la orice facultate, pentru a se obține calificarea de profesare în învățămînt.

De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.

Mircea Cărtărescu, în cîteva fraze, a spus, așadar, niște adevăruri tranșante și care trebuie rostite de o voce cu autoritatea lui.

Săracul, orbul, ologul nu sînt cei cu haine murdare, în zdrențe sau cu dizabilități fizice. Sînt cei care au lipsa în întîmpinarea căreia tu poți veni cu oferta ta.

Revenind la o imagine utopică, poate va veni momentul cînd, în școală, vom preda valorile universalului, într-o lume a globalizării fără granițe statale.