Undercover agent

Am încheiat în acest week-end livrarea cursului de infuzare a educației media în curriculum-ul disciplinei de limba și literatura română pentru a cincea generație de cursanți. Pentru cine nu știe despre ce este vorba, reiau pe scurt. Un curs acreditat, livrat în parteneriat de Ministerul Educației și Centrul pentru Jurnalism Independent, prin care încercăm să abilităm profesorii de limba și literatura română să remixeze (cum spune prietena și partenera mea de training Monica Halaszi) textele literare predate în liceu, prin identificarea unor inserții interpretative care să permită abordarea conceptelor de educație media. Altfel spus, fără abatere de la programa școlară a disciplinei, profesorii să poată discuta cu elevii aceste concepte și să le facă comprehensibile. Iar elevii să aibă, în consecință, o atitudine responsabilă și interogativ-critică atît față de consumul de media, cît și față de producerea de conținut în diverse contexte, cu precădere pe rețelele de socializare. Desigur, vorbim despre multe deschideri, începînd de la drepturile omului pînă la libertatea de exprimare, limitele acesteia, manipulare, propagandă, deconstrucție de mesaj media, actorii implicați etc.

Este cel mai drag curs pe care l-am livrat în ultimii ani și poate dintotdeauna, pentru că este excelent conceput, foarte atrăgător și foarte provocator pentru un profesor de limba și literatura română, prin deschiderile pe care le propune, prin apropierea de realități arzătoare, cotidiene, care fac parte cu adevărat din universul elevilor și al nostru, al tuturor. 

Ce este însă mai ales emoționant atunci cînd țin astfel de cursuri este să descopăr de fiecare dată, dar absolut de fiecare dată grupuri de profesori, în procent de peste 90% sau chiar de 100%, cu o pasiune pentru meseria lor care te energizează. Și nu mă refer doar la acest curs de educație media, ci la toate pe care le-am ținut de-a lungul timpului. Și nu este vorba doar despre profesori aleși pe sprînceană, ci de lungi liste de așteptare, în general. Toți oamenii aceștia sînt niște entuziaști ai meseriei lor, căutători de surse noi, de resurse inovatoare, de strategii actuale. 

Grupa cu care am lucrat acum avea profesori din Sibiu, București, Timiș,  Maramureș, Bistrița-Năsăud, Călărași, Prahova, Alba, Cluj, Arad, Galați, acoperind deci o arie largă, iar colegele care au mai ținut cursul simultan (trei grupe am format acum) au acoperit celelalte județe. Profesori din mediul urban, este adevărat, pentru că se adresează celor care predau la liceu, dar din tot felul de orașe ale acestor județe, din licee teoretice, tehnologice sau vocaționale. Nu vorbim, așadar, despre un entuziasm al unor așa-zise elite, profesori din mari orașe doar și din licee de top. Dar profesioniști care iubesc ceea ce fac.

De ce aduc discuția spre această energie, spre acest entuziasm, spre acest interes pe care îl descopăr cam de fiecare dată? Este lesne de înțeles de ce, mai ales în contextul actual, al grevei profesorilor, aceste ființe inutile după unii, incompetente, care nu muncesc destul, lenevesc mult și au rezultate îndoielnice. Și participă la cursuri de formare în week-end-uri, simultan cu greva pe care o fac pentru dreptul la demnitatea lor și la o viață decentă. Pentru că această discuție nesfîrșită, care de fapt nici nu este discuție, ci o diatribă a unei părți a societății și a presei la adresa categoriei profesionale pe care o reprezint, mă revoltă. 

Nu este vorba doar despre colegii pe care îi întîlnesc la aceste cursuri, pentru că natura responsabilităților mele și a preocupărilor mele mă pune în contact cu o arie foarte largă de profesori. Procentual, sînt sub 10-15% cei pe care i-am întîlnit și care sînt încadrabili în grila de interpretare pe care diatriba amintită le-o aplică. Eu nu știu unde sînt acești incompetenți absoluți, unde sînt profesorii aceia care predau cu note de 2 și 3 și chiar 5 la examenul de titularizare. Vor fi fiind, probabil sînt, dar ei reprezintă, totuși, o minoritate. Și sînt prezenți mai ales acolo unde chiar nu mai vrea nimeni să meargă să predea. Ghiciți de ce? 

Există, sigur, și blazare, există, desigur, și dezinteres sau lehamite, dar nu reprezintă, procentual, un eșantiona dominant. Și atît cît el există, nu înțeleg de ce ne mirăm că există, cînd breasla a ajuns să fie atît de disprețuită și de umilită în discursuri și în tratamentul social și financiar. Sînt un om care, dacă n-aș fi ajuns, măcar cu timpul, să prefer calea păcii, aș folosi aici un citat din William Blake, pe care l-am descoperit recent în romanul Poartă-ți plugul peste oasele morților, al Olgăi Tokarczuk: „Tigrii Mîniei sînt mai înțelepți decît armăsarii Educației“. Dar n-o să-l folosesc, nu cu gînd instigator. Ci mă voi întoarce la cuvintele păcii. Dar cu adresarea directă a solicitării dreptății și a restituirii valorii reale a profesorului în societate. În primul rînd prin salarizare corespunzătoare. Este mai mult decît revoltător că profesorul în această societate este un cerșetor, în loc să fie un rege. Și că regi sînt, adesea, niște golani, niște agramați, niște hoți, în fond niște barbari. Cum este posibil și cît mai trebuie să îndurăm asta? Pînă cînd ne vom scufunda total ca țară? Cei ce au puterea trebuie să aibă atîta dram de patriotism în ei încît să înțeleagă complexitatea acestei realități. Dincolo de vorbe, dincolo de impresii, dincolo de calcule politice. 

Aceștia, profesorii care sînt neproductivi în termeni de bunuri materiale și în rezultate financiare, sînt, în fapt, în marea lor majoritate, agenți sub acoperire (ca să mă abat, uf, puțin, și spre trista dispariție a Tinei Turner, cu al ei Undercover agent for the blues) ai sănătății acestei țări, ai umanității, ai binelui și ai frumosului. Nu ei, nu ei sînt responsabilii reali ai procentelor mari de analfabetism funcțional. Ci alți factori, începînd cu cei ce țin de politicile educaționale, dar și de modul în care s-a desenat în ultimii 30 de ani stratificarea mentalului, a valorilor și a păturilor sociale. Redați-le profesorilor demnitatea, pînă cînd nu va fi prea tîrziu, pentru că ei sînt și cei responsabili pentru o atenuarea dezechilibrului acestei societăți! 

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.