Cum să lecuiești un fanatic?

Cum știți deja, cei care citiți articolele mele de o vreme, îmi place ca atunci cînd merg undeva, cînd vizitez un loc nou, să scriu ceva care să mă lege de experiența respectivă. Scriu acum dintr-un hotel din Bethlehem, pentru că mă aflu în Israel pentru cîteva zile. Și, chiar dacă aveam în minte ce voi scrie încă de acasă, ca idee generală, am amînat momentul scrierii efective pentru acum, cînd sînt deja în aceste locuri. Aseară am început articolul într-un hotel din Nazaret. Este abia a doua zi pe care o petrec aici, dar e suficient pentru a intra în atmosferă. Israelul este locul pe care trebuie să îl vizitezi o dată în viață, dar din păcate totul e transformat aici în comerț turistic religios agresiv. Dacă poți face abstracție de asta, te vei bucura, însă, de încărcătura spiritual-istorică a locurilor. 

Cum spuneam, aseară am fost cazat în Nazaret, iar astăzi sînt în Bethlehem – așadar, în două zile, am trecut din Israel în zona palestiniană, din zona evreiască în cea arabă. Mai mult sau mai puțin întîmplător, cu cîteva zile înainte de această excursie am recitit cărțulia Cum să lecuiești un fanatic a lui Amos Oz. Cartea asta, pe care am citit-o prima dată în Muntenegru, acum cîțiva ani, este o pledoarie extraordinară pentru valoarea umanului. Nu era cu totul lipsită de sens nici lectura ei în Muntenegru, date fiind conflictele din zona respectivă din urmă cu cîțiva ani. Cartea lui Oz este seducătoare prin claritatea argumentării și prin umanitatea ei. Îmi vine să spun că aș propune-o ca studiu obligatoriu în școală. Poate pe un fundal cu piesa celor de la Depeche Mode, așa cum mi-a sugerat Adrian Mureșan: „People are people, so why should it be / You and I should get along so awfully / So we’re different colours and we’re different creeds / And different people have different needs”.

Ca să ajungă la argumentele despre cum poți lecui un fanatic, Oz pornește, în mod firesc, de la a explica cum se naște și ce este un fanatic. Cum se naște un fanatic? Fanatismul începe acasă. Începe exact cu foarte răspîndita dorință fierbinte de a face o rudă iubită să se schimbe, pentru binele ei. Începe cu dorința fierbinte de a se sacrifica pentru un vecin adorat; începe cu nevoia de a-i spune propriei odrasle „Trebuie să ajungi ca mine, nu ca maică-ta”, sau „Trebuie să ajungi ca mine, nu ca taică-tău”, sau „Te rog să ajungi altfel decît părinții tăi”. Sau, între soți, „Trebuie să te schimbi, să gîndești ca mine, altfel căsnicia noastră se duce de rîpă”. Și ce este un fanatic? Nu este, așa cum s-ar putea crede, doar un fundamentalist sau un fanatic evident. Adesea este cel de alături de noi: fanatismul este aproape peste tot și formele lui mai calme, mai civilizate sînt în jurul nostru și poate că și în noi. Îi știu prea bine pe dușmanii fumatului, care te-ar arde de viu dacă ai aprinde o țigară în preajma lor! Îi știu prea bine pe vegetarienii care te-ar mînca de viu pentru că mănînci carne! etc. 

Ajuns în acest punct, formulez întrebarea: cum arată fanatismul în sistemul educațional? 

Ei bine, voi răspunde parțial, lăsînd alte răspunsuri deschise. Mai întîi, îl vezi pe fanatic, uneori, în ipostaza unui elev. Este cel care a venit din familie cu convingeri ferme că, spre exemplu, există o conspirație mondială împotriva românismului, că există o ocultă care ne vinde Occidentului sau că dacismul este la rădăcina umanității, iar noi trebuie să îi redăm strălucirea cosmică. Este cel care vine de acasă cu un spirit șovin, convins că ungurii sînt răul în sine, care trebuie stîrpit. Este cel care crede, pentru că așa a auzit în familie, că Putin duce un război drept împotriva nazismului și că ucrainenii sînt, de fapt, dușmanii noștri. După cum și NATO este, după cum și UE, de asemenea. 

Îl vezi pe fanatic în părinți, de asemenea. În părintele care vine la ușa sălii tale de clasă, așteptîndu-te cînd ieși de la ora cu copilul său, pentru a-ți reproșa că induci elevilor credințe diavolești, dacă, spre exemplu, ai discutat despre un personaj cu simbolistică diabolică sau ezoterică. Este cel care protestează împotriva discuțiilor despre sexualitate (fie în contextul unei opere literare, fie în contexte specifice activităților de dirigenție sau de altă natură, care permit astfel de deschideri), convins că astfel pervertești sufletele și mințile copiilor săi.

Îl vezi pe fanatic, uneori, alături de tine, în sala profesorală. Este colegul tău care te privește cu dispreț dacă fumezi, de exemplu. Sau care te privește cu dispreț dacă porți o geacă de piele. Sau care te privește cu dispreț dacă citești cu elevii tăi altceva decît Eminescu, Blaga și Arghezi (fără Florile de mucigai, desigur!). Este colegul care crede și el, exact ca părinții de mai sus, că poate te ocupi cu chestii diavolești sau că este nepermis să vorbești cu elevii despre sexualitate. Căci, nu-i așa, este și el și părinte.

Îl vezi, din păcate, uneori, pe fanatic și în directorul tău, în inspector sau poate chiar în vreo funcție mai de sus, cu putere de construcție a politicilor educaționale. Nu se deosebește prea mult nici el de părintele descris sau de colegul de cancelarie, decît prin puterea decizională pe care o are. 

Și ce poți face, atunci cînd te confrunți cu acest fanatic (aflat, cum spune Oz, uneori, în tine însuți)? Oz însuși conchide că este cam greu să îl vindeci. Fanatismul este aproape fără leac. Dar poți, totuși, să îl temperezi. Schimbînd cîteva replici cu Florin Iaru, el spunea că Oz a avut de luptat toată viața cu fanatismul și că e de mirare cum a putut rămîne, totuși, în picioare pînă la sfîrșit. Această rămînere în picioare îl face, în cele din urmă, mult mai mult decît un mare scriitor. Soluția lui nu este smulgerea din rădăcină a fanatismului din fanatic. Căci asta e imposibil, ar însemna să-i smulgi inima din piept, deci să-l suprimi. Soluția este să cazi la înțelegere cu el. Să îi dai ceva, să lași și tu ceva, pentru ca din asta cîștigul reciproc să fie mai mare pentru amîndoi. Adică, aș completa eu, pe linia lui Florin Iaru, să îl aduci înspre umanitatea lui. Vi-l aduceți aminte pe Luceafărul care-i cere Demiurgului să-l facă muritor. Iar Demiurgul îi spune că nu poate să-l facă să fie altceva decît ceea ce el este. Dar că poate să îl ajute să fie în alt fel ceea ce el este. Cam pe acest teritoriu se duce lupta cu un fanatic. Chiar și în sistemul educațional. Vă îmbrățișez, fără fanatism, de pe aceste tărîmuri sfinte și pline de fanatism. 

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.