Cum manageriem inteligența?
O prietenă a ajuns directoare într-o școală cu potențial mare. De fapt, nu directoare plină, ci adjunctă. Dacă directoarea plină este una cu stil de conducere autoritar și tradiționalist, mai rigidă, concentrată pe dimensiunea administrativă, iar în privința celei educaționale mai lipsită de viziune, prietena mea este mult mai deschisă experienței noului, mai creativă, cu viziune educațională, fără a fi, desigur, nici lipsită de abilități administrative. Odată cu apariția ei în școală, s-a creat, relativ explicit, un fenomen de polarizare. Profesorii au migrat în mare parte înspre ea, pe care o simt mai deschisă negocierilor, argumentelor, o simt mai flexibilă, confundînd, mă refer la profesori, uneori, flexibilitatea cu relaxarea, cu lipsa de exigență.
Astfel, profesorii s-au simțit mai confortabil să înceapă să meargă la ea pentru a i se plînge de una sau de alta, pentru a deschide fronturi de negociere pentru diverse nevoi, uneori justificate, alteori nu. Toate bune și frumoase, pentru că și prietena mea își dorea să creeze o atmosferă mai dinamică, lipsită de sentimentul rigidității sau al terorii. Dar, în același timp, își dorea și să mențină sentimentul de ordine, să reușească să pună puțin echilibru acolo unde nu exista sau să provoace comunitatea școlară la dezvoltarea unor proiecte noi, care presupun, desigur, implicare, muncă, efort colectiv și individual.
Dacă, spre exemplu, a temperat zelul directoarei de a merge în inspecții încă din a doua săptămînă de școală, fapt care, desigur, a fost pe placul profesorilor, cînd le-a explicat de ce testele inițiale date de aceștia elevilor nu sînt corect construite și cînd le-a cerut să nu le treacă în catalog ca note, pentru că nu este normal să fie notați pentru cît au uitat peste vară, altul fiind scopul testelor inițiale, respectiv de evaluare predictivă, profesorii n-au mai fost încîntați, au protestat, s-au arătat nemulțumiți.
Prietena mea mi-a spus, cumva cu amar, dar și cu determinare: oamenii inteligenți sînt greu de manageriat.
Într-adevăr, gestionarea unei comunități școlare în care profesorii sînt inteligenți poate fi o provocare semnificativă. Inteligența aduce cu ea o dorință naturală de a analiza, de a critica și de a căuta nod în papură. Aceasta poate crea rezistență la schimbare, deoarece profesorii inteligenți pot fi mai critici și mai reticenți în fața noilor idei sau practici. În cazul prietenei mele, va trebui să navigheze cu pricepere între dorința de a stimula creativitatea și de a menține un standard ridicat de performanță în școală.
Inteligența poate fi, de asemenea, o frînă în acceptarea nevoii de schimbare. Profesorii inteligenți pot fi atașați de metodele lor de predare și pot fi reticenți în a le schimba în favoarea unor abordări inovatoare. Aceasta nu înseamnă că acești profesori nu sînt deschiși la îmbunătățiri, ci doar că procesul de schimbare poate fi mai dificil și mai complex atunci cînd avem de-a face cu minți analitice și critice.
Cu toate acestea, deși gestionarea unei astfel de comunități școlare poate fi provocatoare, este preferabil, fără îndoială, să ai de-a face cu un colectiv de profesori inteligenți. Inteligența aduce cu ea idei proaspete, inovație și o abordare critică, premise esențiale pentru progresul și dezvoltarea școlii. Prietena mea, cu toate dificultățile întîmpinate, a înțeles că această polarizare în comunitatea școlară a apărut tocmai pentru că profesorii simt că pot fi ascultați, că ideile lor contează și că schimbările sînt posibile.
Profesorii inteligenți pot fi motivați să participe activ la proiecte și inițiative educaționale noi. Pot aduce cu ei expertiză și viziune, contribuind la crearea unui mediu educațional mai bogat și mai complex. Este important ca această inteligență să fie ghidată și îndrumată către direcții constructive, să fie folosită pentru a aduce îmbunătățiri semnificative în procesul de învățare al elevilor.
Cu timpul, prietena va reuși să gestioneze această comunitate școlară inteligentă cu pricepere și înțelepciune. Căci este, și ea, inteligentă, pricepută și înțeleaptă. Va crea un mediu în care inteligența să poată fi valorizată și folosită pentru a aduce schimbări pozitive. Desigur, acest lucru implică multă negociere, comunicare deschisă, energie și răbdare. Cu toate acestea, rezultatele pot fi remarcabile.
Educația se bazează pe inteligență și pe inovație. Gestionarea profesorilor inteligenți poate fi provocatoare, poate uneori îți vine să renunți în fața rezistenței lor, a împotrivirilor acestora, a rezervelor pe care le secretă. Dar tot inteligența lor este și esențială pentru progresul educației. Prin abordarea adecvată, inteligența devine o resursă vitală, aducînd cu ea nu doar complexitate, ci și oportunități nesfîrșite pentru îmbunătățirea sistemului de învățămînt și, implicit, a vieților elevilor. Este un echilibru subtil, greu de manageriat, dar necesar, între încurajarea ideilor noi și menținerea unui standard înalt de performanță. Astfel, gestionarea unei comunități școlare cu profesori inteligenți este, într-adevăr, o provocare, dar una care merită cu siguranță tot efortul. Un director care să-i provoace pe profesorii inteligenți nu prin tehnicitatea sa administrativă perfect calibrată, ci unul care să-i provoace tocmai prin interogarea inteligenței lor creative, didactice, este unul care va cîștiga mai mult respect, cînd misiunea sa va începe să dea rezultate.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.
