Este multă tristețe în sufletul lor

Este multă tristețe în sufletul lui Matei. Este tristețe pentru că vine dimineața la școală cu haine care-i trădează statutul, iar cînd intră în clasă îl orbesc ținutele elevilor săi. Hainele lor de firmă, încălțămintea scumpă, care-l fac să se simtă stînjenit. Nu toți elevii lui sînt așa, unii sînt copii cu părinți cu posibilități modeste, asemeni lui, și se gîndește la Cătălin, fiul său, căruia trebuie să-i cumpere haine noi, de primăvară și de vară, încălțăminte nouă, căci i-au rămas mici cele vechi. Nu-și permite Tommy Hilfiger, nu-și permite Massimo Dutty, nu-și permite nici măcar niște adidași Adidas. Vor căuta, poate vor găsi niște reduceri, ar vrea să nu-l simtă măcar pe el stînjenit, cînd merge la școală, printre colegii lui de clasa a XI-a. Încearcă să-și vină în fire și să se motiveze pentru ore. Haine noi, în care să se simtă bine cu el – un gînd care mai poate să aștepte. Să nu lase frămîntările astea să-i afecteze energia, să fie măcar puțin entuziast în fața elevilor săi. Dar nu-i este ușor. Drămuitul acesta al banilor îl dizolvă an de an, îi stinge în priviri sclipirea și în gesturi vigoarea. 

Este multă tristețe în sufletul Andreei. Este tristețe pentru că, deși are deja gradul didactic II, trăiește greu, de azi pe mîine. Locuiește cu chirie, alături de prietenul ei, care este tot profesor. S-au cunoscut în facultate. El face naveta într-un sat, ea a prins loc în oraș. Amîndoi au avut note mari, peste 8,50, dar nu au prins locuri titularizabile. Sînt cîțiva ani de cînd tot dau examene. Părinții le sînt bătrîni și abia se descurcă ei din pensie, nu-i pot ajuta. În curînd vor trebui ei să-i ajute, poate, iar asta pare de neconceput cu actualele lor salarii. Nu-și permit ieșiri în oraș, cu prieteni care au alt statut social și financiar, nu-și permit să invite prieteni la ei, care au alt statut social și financiar, rarele lor ieșiri sînt sărăcăcioase, eventual tot cu colegi profesori, pe la terase cît mai ieftine. Despre restaurante nu poate fi vorba. Chiria, cheltuielile, abonamentele obligatorii la telefoane, la mijloace de transport, la Internet, apoi mîncarea, le cam epuizează resursele. Dar altele sînt tristeți și mai mari. Andreea ar vrea să-și cumpere cărți, are nevoie de ele, este profesoară de română și ar vrea să poată fi la curent cu literatura actuală. Dar cărțile costă mult, iar ea abia dacă îndrăznește să-și cumpere una-două pe lună. Apoi, Andreea mai simte ceva: simte cum relația cu prietenul ei se erodează, pentru că sînt copleșiți de aceste dificultăți ale traiului zilnic. Se uită la cîte o colegă, căsătorită cu vreun om de afaceri sau oricum mai bine așezat financiar, și uneori tînjește. Tînjește la haine mai frumoase, la cărți mai multe, la vacanțe relaxante în locuri inaccesibile lor. Își iubește prietenul, dar...

Este multă tristețe în sufletul lui Radu. Este tristețe pentru că, deși are deja gradul didactic II, se simte încapsulat într-o zonă a supraviețuirii. Locuiește cu chirie, alături de prietena lui, Andreea, care este tot profesoară. El face naveta la țară și pe drum îl copleșesc toate frustrările. El ar vrea să se căsătorească. Dar nu îndrăznește să-i propună. Ce să-i propună? Ce viitor pot avea? Dinspre părinți nu pot aștepta ajutor, sînt bătrîni, bolnavi și săraci și ei, cu pensii mici. El și Andreea nu-și permit un apartament al lor, cumpărat chiar și cu credit. Nimeni nu le dă suma necesară, la salariile lor. El își dorește și copii, dar perspectivele sînt tot mai îndepărtate. Încearcă să mai facă un ban în plus, dînd meditații. Este profesor de matematică și mai găsește clienți. Dar cu aceste resurse suplimentare, abia dacă poate să îndulcească puțin ariditatea vieții lor. Ar vrea să o poată vedea mai des fericită pe Andreea, să li se oprească programul de muncă măcar uneori înainte de căderea serii, să o poată scoate la spectacole, la restaurant uneori, în vacanțe, așa cum vede că fac alți foști prieteni, care au ales alte meserii decît cea de profesor. Ar vrea să își permită să facă mai mult sport, să aibă bani pentru mers la sală și după-amieze în care să poată ajunge acolo, dar trebuie să se mulțumească doar cu cîte puțin, în zile de week-end cîte o alergare sau cîte o ieșire cu Andreea, cu bicicletele. Se simte iubit de ea, dar simte și cum, încet-încet, lipsurile duc la înstrăinare. Se teme să nu o piardă. 

Andreea și Radu încearcă, amîndoi, să se motiveze, atunci cînd ajung la școală, să își injecteze voință și energie, să zîmbească și să își primească elevii cu strategii cît mai atrăgătoare. Și unul, și altul au cîte un Matei coleg. Radu se teme că va ajunge ca Matei: cu o căsnicie frîntă, chinuindu-se să-și ajute copilul, fără resurse pentru a-și mai reface viața. Andreea se teme că Radu ar putea ajunge ca Matei: un bărbat fără resurse ca să-și ridice familia, care s-a abandonat pe sine în lupta pentru a mai putea să-și sprijine măcar copilul. Și amîndoi, atît Radu, cît și Andreea, admiră, totuși, la Matei devotamentul față de profesia sa și față de elevi. 

Atît Matei, cît și Radu și Andreea se întorc spre case. Este vineri și luni va începe o grevă. Peste tot, în autobuz, pe stradă, pe rețelele sociale, se lovesc de reproșuri. Părinții, societatea în general, aruncă spre profesori cu hate. Sînt leneși, muncesc puțin, nu au performanțe, analfabetismul este în creștere. Nu produc. Sînt susținuți de cei care produc. Ce salarii mai mari vor? Privesc descurajați în jur, în mijlocul haitei. O haită flămîndă, plină de ură. Din cînd în cînd, pe cîte un membru al haitei îl întîlnesc și la școală, sub haina vreunui părinte: disprețuitor, acuzator, revendicativ, deloc conștient de eforturile lor, deloc preocupat de ce ar trebui să facă el pentru propriul copil, deloc conștient de ceea ce este deja copilul lui și de eforturile pe care ei, Matei, Radu și Andreea, le depun pentru a-l schimba.

Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze. Andreea, Radu și Matei au decis să intre de luni în grevă. Pentru că vor o viață decentă, fără grija zilei de mîine, cu resurse pentru grija de sine, fizică, emoțională și intelectuală. Ca să-și poată face cît mai bine, apoi, meseria pe care au ales-o. Și ca să simtă că sînt respectați pentru că o fac.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.