Cum recîștigăm ceea ce am pierdut
Zilele acestea am un prieten care se află într-un ușor disconfort, o durere căreia trebuie să-i facă față. Partenera lui l-a părăsit. Prietenului meu îi vine greu să înțeleagă și să accepte, dar mai ales nu știe cum să acționeze. Nu mai știe mare lucru despre ea, își pune întrebări. Mă chestionează dacă nu ar trebui să o caute. Dacă nu ar trebui să încerce să inițieze un dialog cu ea. Poate, își spune el, ar mai fi vreo șansă, mai ales că, la despărțire, partenera lui îi arătase și ceva semne cum că nu este chiar sigură că face alegerea potrivită părăsindu-l. Părerea mea a fost mereu că nu este cazul să o caute. Ea l-a părăsit, tot ea trebuie să îl caute, în caz că mai vrea ceva. Dar nu ratează, oare, vreo șansă astfel? se întreabă el. Nu, i-am spus eu. Șansa ta este să îți concentrezi atenția pe tine. Să faci sport, să te odihnești, să citești, să dormi bine, să te bucuri de prieteni, de o plimbare, de un film. Să faci lucruri pozitive. Să acționezi în direcția scopurilor tale de viață. Dar cum poate fi aceasta o șansă de recîștigare a ei, dacă nu face nimic înspre ea? Ce garanții are că, procedînd astfel, ea va reveni înspre el? Nu are nici o garanție, așa este, i-am confirmat. Dar îi garantez că își dă sieși o șansă astfel, una uriașă, de a nu se pierde. Iar poate părea că scriu în afara subiectului școlii și educației. Dar nu este așa.
Similar cu situația în care cineva este părăsit, școala poate simți adesea că este lăsată în urmă. De cîte ori nu ați auzit melancolica exprimare a nostalgiei după un învățămînt din trecut, care aparent ar fi fost idilic? Cu toate acestea, răspunsul nu este să alergăm disperați în urmărirea a ceea ce am pierdut, ci să ne concentrăm pe îmbunătățirea noastră internă.
În această analogie, despărțirea devine metafora pentru schimbarea și provocările constante cu care se confruntă sistemul nostru de învățămînt. Mulți dintre noi pot fi tentați să încerce să „recîștige” modele educaționale ale trecutului, să se agațe de tradiție în fața schimbărilor radicale. Dar așa cum prietenul meu a aflat, acest lucru nu este soluția.
Soluția este, de fapt, concentrarea pe propria îmbunătățire. Să analizăm ce funcționează în educație și să cultivăm acele aspecte. Să investim în resurse pentru a ne dezvolta elevii într-un mod holistic, să îi pregătim pentru provocările unui viitor incert și să le dezvoltăm competențele sociale și emoționale, gîndirea critică și creativă.
În același timp, sistemul nostru de învățămînt trebuie să se adapteze la noile tehnologii și să adopte metode inovatoare de predare și de evaluare. Dacă nu avem garanția că vechile metode vor aduce înapoi succesul nostru, avem în schimb garanția că, prin adaptare și îmbunătățire continuă, putem evolua și ne putem regăsi pe noi înșine, ca sistem educațional.
Care sînt nevoile și aspirațiile elevilor noștri și cum să construim un mediu educațional care îi pregătește pentru lumea reală? Prin inovare și adaptabilitate putem să creăm propriile noastre șanse de reușită, indiferent de schimbările și provocările pe care le întîmpinăm. Prin această abordare vom crea nu doar un sistem educațional mai bun, ci și adulți mai înțelegători, mai empatici și mai bine pregătiți pentru viitorul incert care îi așteaptă.
În fața durerii și incertitudinii prietenului meu, mă gîndesc la sistemul nostru de învățămînt care, în multe privințe, se confruntă cu aceleași provocări. La fel cum el se întreabă cum să-și recîștige relația, școala se confruntă cu dileme despre cum își poate îmbunătăți calitatea și relevanța. Cunoașteți imaginea: înainte, școala era mai serioasă; înainte, școala se bucura de respect; înainte, profesorii erau mai pregătiți; înainte, părinții erau mai implicați; înainte, elevii erau mai serioși; înainte se făcea, domnule, carte; înainte, totul era perfect.
Despărțirea, în orice context, aduce cu sine un amalgam de emoții – durere, confuzie și, deseori, dorința de a recîștiga ceea ce am pierdut. Cu toate acestea, lecția importantă pe care o învățăm din ambele situații este că recuperarea nu vine prin presiunea asupra celuilalt, ci printr-un proces de autodescoperire și dezvoltare personală.
În contextul școlii și al educației, aceasta înseamnă că, în ciuda schimbărilor și provocărilor, putem recîștiga relevanța și excelența printr-o abordare concentrată pe propriul progres și pe nevoile elevilor noștri. Există modalități pentru a face acest lucru. Mă gîndesc, simplu, la reevaluarea curriculum-ului școlar, de exemplu, prin integrarea subiectelor relevante pentru secolul XXI, precum tehnologia informației, gîndirea critică și abilitățile sociale, educația media. Integrate, nu ca discipline distincte. Putem oferi elevilor un mediu educațional mai cuprinzător, care să-i pregătească pentru lumea modernă.
Mă gîndesc și la implicarea în voluntariat și în proiecte comunitare. Dialoguri cu societatea care cred că ar avea un impact enorm, pozitiv, în oglindirea reciprocă. Aceste experiențe nu doar că ar aduce servicii comunității, dar ar oferi și elevilor o perspectivă mai largă asupra lumii și ar dezvolta empatia și solidaritatea. Prin astfel de activități, elevii pot învăța valori precum responsabilitatea socială și colaborarea.
Mă gîndesc și la motivația profesională a cadrelor didactice. Profesorii motivați, pasionați de predare și de învățare, pot inspira și influența pozitiv viața elevilor. Investiția în dezvoltarea profesională continuă și în recunoașterea eforturilor lor poate crea un mediu educațional în care excelența și inovația devin norma, nu excepția.
Mai mult decît atît, cultivarea unei atmosfere de încredere și de respect între profesori, elevi și părinți. O comunicare deschisă și transparentă poate contribui la formarea unei comunități educaționale puternice și susținătoare, în care fiecare individ se simte valorizat și încurajat să își dezvolte potențialul.
Practici și atitudini pozitive. Ele pot face școala un loc în care elevii nu doar învață materii academice, ci și dezvoltă abilități esențiale pentru viața de zi cu zi. În timp ce așteptăm ca schimbările să vină în sistem, putem acționa la nivel individual și comunitar pentru a redobîndi încrederea și excelența. Prin această abordare, nu doar că vom recîștiga ceea ce am putut fi tentați să considerăm pierdut, dar vom crea și un mediu educațional mai bun pentru toți cei implicați.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.
