Vina nu este
doar a școlii

M‑am codit, o vreme, pînă am decis să scriu și eu, pe acest subiect, cîteva opinii. Pînă cînd mi‑am dat seama că ar fi o lașitate să nu îl abordez deloc, cînd este subiectul zilei, despre care toată lumea își dă cu părerea. Testarea PISA. Ocazie cu care, în plus, mai ies la iveală și o serie de exemple pozitive despre alte sisteme de învățămînt, mult mai performante (desigur, cu investiții pe măsură...), care ni se prezintă asemeni unor vitrine perfect aranjate de un designer genial. 

Adevărul este că situația, în urma acestei testări, arată rău, prin prisma rezultatelor. Mai ales statistic vorbind. Pentru că, altfel, nu putem spune că toate școlile din România se află pe poziție codașă în raport cu țările care au aplicat testarea. Am auzit și am citit o sumedenie de opinii despre aceste rezultate. De la cele care încearcă să îndulcească răul, considerîndu‑l contextual sau nu chiar așa de relevant, pînă la cele care desființează sistemul, considerîndu‑l complet irelevant calitativ, putred, profund defect, alienat fără șanse de însănătoșire. 

Cel mai simplu este să arătăm cu degetul, noi, întreaga societate, spre profesori, mai întîi, respectiv spre întregul sistem educațional, apoi, ca instituție națională, cu politici educaționale și cu prevederi normative, inclusiv curriculare. Profesorii care nu sînt destul de pregătiți, de serioși, de performanți, dar care pretind salarii mari. Inclusiv politicieni s‑au exprimat în acest sens, condiționînd voalat viitoarele măriri de salarii, cîștigate prin negocieri în timpul grevei, de criterii de performanță viitoare, concept total disfuncțional, după părerea mea, într‑un sistem atît de complex cum este învățămîntul. Nu‑mi propun să apăr sistemul, deși tentația este să o fac. Sînt de acord cu cei care consideră că lucrurile nu arată foarte bine sau că ar trebui să arate mult mai bine. Dar vă propun și eu o perspectivă explicativă. Asta înainte de a sta să ne gîndim cu toții ce ar trebui să facem, pentru a ameliora situația aceasta.

Lucrurile stau așa cum stau pentru că așa le‑am dorit noi, ca societate. Din momentele în care am început să nu mai punem preț pe substanță, pe corectitudine, pe consistență și pe efort reale. Din momentul în care profesorul și‑a pierdut autoritatea și statutul social. Din momentul în care a devenit un obiect al presiunilor și disprețului părinților, ale societății. Presiuni pentru a da note mari, nejustificate – copilașii au nevoie de medii mari. Presiuni pentru a modifica note – să nu le stricăm media. Presiuni pentru a motiva absențe sau pentru a nu le pune. Deprecierea statutului și a prestigiului profesorului, prin intervenția autoritară a părinților, a dus, în timp, la o slăbire a vigorii sistemului și la o scădere a exigențelor. 

Nu școala contează, în fond, ci diploma pe care o ai, nu ceea ce ai învățat, ceea ce ai acumulat, ceea ce ai dobîndit, ci diploma. Și, uneori, nici măcar diploma. Ce le arată elevilor societatea, poate și părinții? Că nu contează, în fond, să înveți, ci să fii șmecher. Că banii se fac prin învîrteli. Școala trebuie să o termini doar de formă. În rest, contează doar pe cine cunoști, cum te învîrți politic, ce combinații faci. Modelele din jur, cele care iau lumina ochilor prin strălucire, sînt adesea lipsite de consistență educațională. De la sportivi care detestă școala, dar au cîștiguri fabuloase, de la politicieni care și‑au lat diplomele la vîrste înaintate și pe la școli obscure, dar conduc țara, de la oameni de afaceri care au dat tunuri în afaceri cu statul, pînă la părinții de alături, adesea, care ilustrează aceste tipologii sau poate altele, care mi‑au scăpat aici. 

Tu, profesorul adesea sărac la port, poate uneori și la duh, căci și ție ți‑a dat puțin școala, cum să‑i mai poți pretinde elevului, cu exigență, să participe activ și serios la propria formare? Ești un nimeni, o bonă plătită prea generos. Valorile – citiți între ghilimele, citiți nonvalori – pe care societatea le‑a scos în evidență atîția și atîția ani sînt printre motivele care au dus, de asemenea, la acest loc codaș în ierarhia PISA. 

Regret, dar nu programele școlare sînt proaste. Au minusuri, unele sînt depășite, pot fi și trebuie să fie actualizate. Dar pe fond, nu un curriculum inadecvat duce la astfel de rezultate. Ci o proastă gestiune a motivației. Motivația a scăzut la profesori, motivația a scăzut la elevi. De aici trebuie să începem, de la motivație. De la a arăta că școala chiar contează. Și de la a demonstra asta. De la a demonstra prin tot ce înseamnă rețeaua socială, de la politică la afaceri și la piața muncii, de la sport la cercetare, de la presă la cultură, că nu șmecheria face sens, ci școala, educația corectă, solidă, consistentă. 

Putem să o ducem mai departe așa, cu ipocrizia. Să spunem cît de prost pregătiți sînt profesorii (chiar dacă unii așa sînt) și că sînt prea mult plătiți în consecință. Că avem programe școlare proaste (chiar dacă unele au nevoie de revizuiri consistente). Dacă nu dăm din nou autoritate și autonomie școlii și profesorului, dacă nu construim în societate imaginea modelelor de caracter, care au cîștigat în viață prin efort, muncă și corectitudine, vom rămîne tot pe locuri codașe. 

Ne confruntăm cu o realitate dureroasă și nu putem să evităm să recunoaștem că rezultatele testării PISA reflectă, într‑adevăr, o situație precară în sistemul nostru de învățămînt. Este simplu să arătăm cu degetul către profesori și către sistemul educațional, dar adevărata cauză a acestei stări de fapt rezidă în schimbările adînci și negative din mentalitatea noastră colectivă. De la devalorizarea rolului profesorului la prevalența unor valori superficiale în detrimentul efortului autentic și al educației solide, societatea noastră a contribuit în mod semnificativ la declinul sistemului de învățămînt. Este nevoie să recîștigăm respectul pentru educație, să revitalizăm motivația atît a profesorilor, cît și a elevilor și să promovăm modele de succes bazate pe integritate și corectitudine. Dacă nu reușim să readucem la viață valorile autentice și motivația în educație, riscul de a rămîne codași în clasamentele PISA va persista. 

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.