Cum să scoți untul din școală

Publicat în Dilema Veche nr. 986 din 2 martie – 8 martie 2023
HCorches prel jpg

Deunăzi, la recomandarea cuiva drag, am urmărit filmul documentar Phil Stutz: instrumentele, pe Netflix. Nu-l știam de Phil Stutz, dar am aflat ulterior, cercetînd puțin Internetul, că este un psihiatru și terapeut destul de cunoscut. Documentarul m-a impresionat, nu doar prin facilitarea înțelegerii instrumentelor pe care le propune Phil Stutz ca strategii psihologice, ci și prin personalitatea și destinul acestui om. Charismatic într-o ipostază oarecum discretă, la 75 de ani cîți are în momentul filmării, acesta arată ca un om îmbătrînit frumos, cu un fizic agreabil, chiar atrăgător, purtînd cu eleganță o boală răvășitoare, Parkinson, de o sumă de ani. Tremuratul mîinilor sau oboseala care îl copleșește uneori au ceva seducător în ele, care emană, de fapt, dintr-o interioritate ajunsă la un grad de înțelegere și de acceptare a sinelui și a raporturilor cu lumea pe care puțini le avem, probabil.

Am ajuns la discuția despre acest documentar pornind de la una mai largă, vizînd tehnicile psihoterapeutice și evoluția lor, iar interlocutoarea mea îmi spunea că simte nevoia mai degrabă de terapii adjuvante, care să își asume instrumente concrete de identificare a nevoilor și de rezolvare a acestora. În principiu, cam asta propune și Phil Stutz, și este seducătoare scena în care povestește cum el le spune pacienților „Fă asta și îți garantez 100% că o să te simți mai bine!”. În fond, terapiile de acest tip nu exclud acumulările din istoria psihoterapiei, ci le integrează, fiind vorba, la urma urmei, despre o evoluție firească din punct de vedere științific a domeniului. Instrumentele, fie cognitiviste, cum le propune Phil Stutz, fie cele care merg la emoție, la nevoi, la reparentalizare, cum sînt, din cîte cunosc eu – din discuțiile cu Simona Tache mai ales –, cele cu care se ocupă și ST-ul (schema therapy), reprezintă, în fond, mijloacele de care ajunge să dispună subiectul în procesul său de evoluție. 

Ca să nu las lucrurile în ceață totală, cîteva concepte propuse de Phil Stutz sînt: forța vitală (imaginată ca o piramidă cu trei secțiuni, la bază fiind relația cu corpul – sport, dietă, somn, apoi relațiile cu ceilalți și la vîrf relația cu sinele, relații de care trebuie să te ocupi în procesul construcției/reconstrucției), partea X (autosabotorul, partea ta critică, antisocială, vocea care îți șoptește că este imposibil să faci ceva), șiragul de perle (acțiunile – reușite sau eșecuri – pe care le întreprinzi și care simbolizează mersul înainte), umbra (instantaneul din trecut generator de maximă anxietate, de umilință), tărîmul iluziilor (impresia că dacă ai ajunge la o împlinire a unei proiecții – de regulă asociată unei imposibilități, clasica parte X, ai depăși toate necazurile din viață), labirintul (blocarea într-un sentiment al echității cu care îți este datoare o persoană sau o situație din trecut), acceptarea radicală (Phil Stutz o explică prin expresia „a scoate untul din ceva”, adică a identifica o învățătură, ceva valoros în fiecare experiență, mai cu seamă în cele negative). Pentru blocajele succesive reprezentate de unele sau altele dintre concepte, el propune instrumente de depășire a lor, care să sprijine subiectul în drumul său pe o scară evolutivă. Cu alte cuvinte, nu doar înțelegerea unui mecanism al blocajelor, ci și punerea în funcțiune a unui proces de reparație și de depășire a lor. Nu acel știu și la ce-mi ajută că știu, ci știu și am ce să fac cu ceea ce știu.

La ce m-a dus cu gîndul acest documentar, fiindcă nu mi-am propus ca acest articol să fie o cronică a lui sau a cărții despre instrumentele propuse de Stutz? 

Mi s-a părut că identific o similaritate între evoluția paradigmelor educaționale, pedagogice, respectiv a celor de tip psihoterapeutic. Cel puțin la nivel general, cît poate pricepe un novice ca mine în privința celor din urmă. Generațiile anterioare mie și generația mea inclusiv au fost supuse unor viziuni educaționale aflate mai mult sub semnul acelui „știu și la ce-mi ajută că știu”. Cel puțin în primele etape ale formării, pînă pe la terminarea liceului. Paradigmele mai recente, cele centrate pe formarea de competențe, respectiv paradigma educațională a dezvoltării personale, sub umbrela căreia se situează actualele viziuni educaționale și o parte dintre programele școlare, fac pasul spre acel „știu și știu la ce-mi ajută ceea ce știu”. 

Revin, aici, la o preocupare a mea, pe care o tot întorc pe toate părțile de ceva vreme. Nevoia ca școala, prin toate disciplinele sale de studiu, dar în mod special prin cele din domeniile umaniste, să „scoată untul” din conținuturile sale formale, adică să le ducă la un nivel al interpretării care să sprijine dezvoltarea personală. Spre exemplu, în domeniul literaturii, să se folosească de textul literar nu doar pentru a construi un muzeu estetic, ci și pentru a forma și a dezvolta mecanisme, instrumente de situare în viață cît mai sănătoase. Am mai exemplificat și o fac din nou, acum pe scurt. De pildă, pentru a nu-l citi pe Bacovia doar ca pe un stimulator de angoase, care să alimenteze un fond de anxietate, pe care îl poate avea un elev și mai cu seamă un adolescent, ci pentru a înțelege că acolo, în expresia aceasta a anxietății, se ascunde (oricît de fascinantă ar fi estetic) o tentație a patologicului care poate fi evitată în viața reală, poate fi îmblînzită, poate fi vindecată. Sau că în luciditatea analitică a intelectualului Gheorghidiu se ascunde o obsesivitate tot patologică, autodistructivă, care nu are de-a face cu iubirea. Și așa mai departe. Cumva am și convingerea că o astfel de lectură a literaturii ar duce la formarea unei mase mai mari de cititori.

În fine, firește că în anii de școală, prin obiectele de studiu, poți oferi doar instrumente parțiale, incomplete, căci, la urma urmei, întreaga viață este un proces evolutiv, dar este important ca acest proces să înceapă cît mai devreme și să fie coordonat de cineva (corpul profesoral și, la nivel conceptual, documente curriculare). Și închei susținînd asta chiar printr-o altă imagine, de ansamblu, a existenței lui Phil Stutz, care, în ciuda aurei sale charismatice și echilibrate, mărturisește spre final că încă se luptă cu sine în efortul de a face să funcționeze cea mai importantă relație din viața sa, care durează de 40 de ani. Și asta la 75 de ani, ducînd și povara unui Parkinson. 

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.

index jpeg 5 webp
Gustul banului
Gustul banilor poate să se refere și la un „amărît” care, cine știe cum, găsește un post sigur și bine plătit la stat, un post pe care pregătirea și experiența sa nu i-ar fi permis, în mod normal, să îl ocupe.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Nucleara
Este urmăritul penal capabil să treacă dincolo de faza încordării mușchilor și să folosească arme nucleare?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Alexandru Dragomir despre politica (noastră)
Din păcate, puțini știu cine a fost Alexandru Dragomir.
Frica lui Putin jpeg
Filosofie, feminitate, autenticitate
Aşa se explică, pesemne, de ce în filosofie s-a menținut „privilegiul” masculin, chiar şi în vremurile mai noi, de după emanciparea femeii.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Activistul european și moartea unei pasiuni
Articolul meu vrea să atragă atenția: cu excesele activismului și propagandei, UE poate pierde treimea de mijloc.
index jpeg 5 webp
Spaghete în copaci
Propun să rămînem la rețeta lui Fellini. Plus paharul cu vin.
Iconofobie jpeg
Diplomație
Se reia, observ, o dezbatere politologică mai veche.
„Cu bule“ jpeg
Format letric
Nu era atît de cunocut încît să exprime fără ambiguități noua idee, dar sensul i-a fost aproximat din context, din relația cu termenul complementar.
HCorches prel jpg
Vremuri ale fricii
Dar dincolo de negare, dacă nu apare și acceptarea, efectele pe termen lung sînt devastatoare.
p 7 Chatbot WC jpg
Idioția artificială
Ar trebui oare programată inteligența artificială (IA) să răspundă la același nivel cu întrebările care i se pun?
IMG 8779 jpeg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Alt bîlci?
Cum ar fi să construiești un Disneyland și un Tesco la Londra, în Hyde Park?
O mare invenție – contractul social jpeg
Adevărul, premisa dreptății
Această limită este și mai evidentă dacă se înțelege că nici un proces judiciar nu se confundă cu Judecata de Apoi.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Sürdürülebilirlik
A crede înseamnă a paria pe o inevidență, a „credita” un „posibil”, dincolo de exigențele stabile ale „realului”.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pensiile francezilor
Dar vigoarea protestelor, dincolo de faptul că e vorba despre o tradiție franceză adesea desconsiderată și subiect de glume, mai arată ceva.
Frica lui Putin jpeg
Inamicii diversității
Privite în ansamblu, aceste cerințe ale cultelor, care s-au așezat, din păcate și spre detrimentul lor, cred, la remorca BOR, nu vor încuraja deloc predarea Religiei într-un spirit tolerant
AFumurescu prel jpg
Păstori, tătuci și influenseri (I)
Așa apar „tătucii” aleși democratic. Nimic nou sub soare.
index jpeg 5 webp
Un veac de Time
Scopul principal pe care cei doi și l-au propus a fost să furnizeze cît mai eficient știri cititorilor, chiar și celor mai ocupați dintre aceștia, care nu prea au timp de citit – de unde și denumirea Time.
Iconofobie jpeg
Rațiune și simțire
Se demontează aici un mit care a făcut carieră în secolul XX, mitul naturii prezumtiv candide a creaţionistului.
„Cu bule“ jpeg
Beat criță
Expresia beat criță este foarte răspîndită azi, în registrul colocvial; alte construcții în care intră cuvîntul criță cu sensul său propriu sau cu înțelesuri figurate au devenit însă extrem de rare.
HCorches prel jpg
Încă un Minister al Educației
Presiune care, în unele cazuri, se transformă în adevărate forme de bullying, fără doar și poate.
IMG 8779 jpeg
În cazul Hagi, tatăl şi fiul, să fii copilul unui mare fotbalist e binecuvîntare sau blestem?
Tot ce vine de la el nu poate fi decît excepţional. Hagi spune „eu sînt Ianis şi Ianis e Hagi”.
p 7 Curba Laffer WC jpg
Ultima redută a globalizării
Dar geopolitica nu e singurul motiv pentru eșecul celui de-al doilea val al globalizării.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cîte divizii are CPI?
Așadar, noua acuzație că președintele ar fi comis ceva contra copiilor, fie ei și din Ucraina, ar putea avea un ecou special în Rusia.

Adevarul.ro

image
O familie de români s-a mutat, după 17 ani, din Elveția într-un sat de lângă Urziceni: „Una dintre cele mai bune decizii”
Mulți români care se întorc din străinătatea aleg să-și facă un rost în România, dar la oraș, cu la țară, unde au parte de o viață mai liniștită.
image
Cea mai temută infractoare care a terorizat Spania e româncă. O armată de interlopi o asculta orbește
Tenace, ambițioasă și extrem inteligentă, dar nu în ultimul rând de o frumusețe răpitoare, ea a reușit să câștige toate războaiele cu bandele rivale.
image
Nou scandal sexual în universitate. „Profesorul de 67 de ani i-a propus să devină iubita lui. Să facă sex în fața unei minore“
Elaborarea unor Coduri de etică stricte privind hărțuirea sexuală în universitățile din România devine o prioritate, în contextul numărului din ce în ce mai crescut de astfel de cazuri care apar în spațiul public. Ultimul scandal de acest tip provine din Cluj-Napoca.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.