Fiii cei mari ai craiului

Două evenimente mi-au atras atenția zilele acestea, care, aparent, nu au mare legătură cu educația. Dar la o privire nici nu chiar așa de atentă, totuși au. Astăzi, scriu despre primul dintre ele. Astfel, în localitatea 2 Mai, de unde scriu acest articol, aflat în vacanță cu fiul meu, chiar în prima noastră dimineață petrecută aici a avut loc tragicul și monstruosul accident în care au murit doi tineri, o fată și un băiat, de 20, respectiv 21 de ani. Vinovatul, un tînăr de 19 ani, se afla sub influența a trei droguri de mare risc și conducea o mașină de fițe, de colecție, la ora 5 dimineața, după ce, conform surselor unui trust de presă, fusese cîteva ore într-un post de poliție, unde fusese dus ca urmare a unei reclamații că ar conduce șerpuit. Totuși, se pare că nu a fost testat pentru consumul de droguri, a fost eliberat și cîteva zeci de minute mai tîrziu a pierdut controlul volanului, devenind un ucigaș. 

Desigur, nu și-a propus să ucidă. Desigur, pe de altă parte, fusese conștient, în momentul în care luase drogurile, că dacă urcă la volan nu mai este capabil de control, deci că poate provoca o tragedie. Desigur, poate atunci nu-și propusese să urce la volan, dar apoi, cu mintea încețoșată, nu mai evaluase riscurile, iar încrederea în sine și în soartă devenise mai puternică decît rațiunea. A fost înșelat și de sine, și de soartă.

Am citit zeci sau sute de comentarii despre situație. Multe dintre acestea acuză părinții, în egală măsură sau chiar mai agresiv decît pe vinovatul faptic. Faptul că la cîteva luni de la obținerea permisului primise pe mînă o mașină extravagantă și puternică, faptul că avea la dispoziție bani pentru droguri și, în esență, faptul că nu îi dăduseră o educație eficientă, corectă. Acuzele se extind, apoi, asupra faptului că acești părinți sînt oameni bogați, că aparțin unei clase privilegiate, respectiv că fiul a fost un răsfățat. O beizadea. Se pare, conform acelorași surse ale trustului de presă amintit, că părinții știau despre dependența acestuia de droguri, că tatăl chiar încercase o formă de tratare a dependenței lui în Olanda, nereușită, respectiv că în seara dinaintea accidentului fusese oprit la un control de rutină și se afla în mașină cu tatăl său. Mai mult, în anul 2022 a mai fost urmărit penal pentru consum de droguri. A scăpat. 

Este greu de clarificat problematica vinovăției părinților. În cîteva rînduri, aș vrea să pun oglinda oarecum nuanțat și asupra lui, fără a-i găsi vreo urmă de scuză. Dacă ar fi să privim aseptic lucrurile, nu este condamnabil faptul că părinții sînt bogați. Faptul că bogăția lor este sau nu obținută legal e o altă discuție, nu avem date. Faptul că părinții încercaseră să-l ajute să se lase de droguri se pare că este, de asemenea, o realitate. Iar în prima etapă, am fost tentat să spun că nu este deloc corect să-i acuzăm pentru fapta copilului lor. 

În basmul Povestea lui Harap-Alb al lui Ion Creangă, craiul care are trei copii este un om bogat. Stăpînește peste o împărăție. Cînd fratele său, Împăratul Verde, îi cere să-l trimită pe cel mai vrednic fiu al său pentru a-i urma la împărăție, craiul își cheamă copiii și le spune exact asta: care dintre voi se simte vrednic să conducă o împărăție are din partea mea binecuvîntarea să se ducă. Nu alege el, spunînd „Du-te tu, ești vrednic!”. Primul, cel mare, se crede îndreptățit, tocmai prin vîrstă, să se ducă, iar tatăl îl lasă. Apoi îl testează, iar cînd acesta se întoarce spăsit acasă, îi spune, citez din amintire: „Bine, dragul meu, rămîi la casa mea, că ai ce mînca“. Este greu de crezut că tatăl nu știa, după ce îl crescuse, că fiul nu era „vrednic”. Al doilea fiu pățește la fel. Tatăl îl primește acasă și pe acesta. Ce vreau să subliniez este că îi ține pe mîncare și acoperiș deasupra capului. El este bogat, ei sînt copiii lui. E datoria părintească. Dar nu le facilitează mărirea și le taie din făloșenie, ca să folosesc un termen oarecum din context. Pe cel de-al treilea îl conduce cu spirit pedagogic spre descoperirea propriei capacități. Îl persuadează, are un dialog paideic cu el, apoi îl lasă să meargă, avertizîndu-l că are de înfruntat primejdii. Dar are încredere că poate reuși. De aceea îi și spune, parafrazez iar din memorie: „Dacă nu reușești, nu ai ce căuta la casa mea!”. Cum așa? Pe primii îi primește, iar pe al treilea nu? Da, pentru că un părinte își cunoaște copiii pe care i-a crescut. Știe că unii au un potențial pe care alții nu îl au. Pe primii îi primește, pentru că sînt lipsiți de alt potențial, dar al treilea are potențialul necesar, pe care nu are voie să-l risipească. Nu fără a pierde și protecția tatălui influent și bogat. 

Ce vreau să spun, unde fac contactul cu tragedia din 2 Mai? Este destul de evident. Avem de-a face cu un părinte care știa ce copil are. Poate i-a spus să nu mai ia droguri. Poate a încercat să-l ajute să scape de dependență prin tratamente. Dar nu l-a oprit de la mărire, de la făloșenia nejustificată prin propriul efort, prin propria muncă, singurele care te fac să prețuiești ce ai, ce stăpînești. Aici este vorba despre educația de calitate. Dar, ca să extind problematica, așa cum am văzut că a scris și Vasile Ernu, problema are și alte ramificații. Avem de-a face cu o societate în care cei bogați sînt atît de departe de cei săraci și atît de lipsiți și ei de o tradiție a statutului, încît ostentația devine predominantă în fața modestiei, a smereniei și a empatiei. A fi bogat, la noi, vine cu „obligația” de a disprețui restul oamenilor. Și îi face pe acești copii să simtă doar nevoia de a se fuduli cu ea, deși nu au dobîndit-o ei, în loc să fie părtași, parte în parte și prin efort personal, la succesul părinților, ale căror afaceri așteaptă doar să le moștenească, iar între timp le folosesc pe post de card bancar nelimitat. 

Aici este greșeala pedagogică a părinților. Pe care nu i-aș acuza, totuși, penal, ci moral. Știind ce copil ai, îl ții pe lîngă tine și-i dai casă și masă. Dar nefiind vrednic, nu-i dai pe mînă o împărăție. Despre oglinda nuanțat îndreptată spre vinovatul faptic și despre celălalt eveniment, în episodul următor.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.