Organismul are nevoie de refacere

Cine face sport știe cît de importantă este valoarea pauzelor dintre reprizele de intensitate. La sală, de exemplu, dacă mergi, faci cîte un exercițiu în trei-patru serii, cu pauze scurte între ele, respectiv ceva mai lungi între două exerciții. Dacă faci circuit, cu intensitate mai mare, deci, cuprinzînd între două și patru exerciții combinate între ele, pauzele dintre serii sînt și ele suficient de bine dozate, încît să duci antrenamentul pînă la capăt. Altfel, clachezi. Intensitatea susținută, fără momentele de odihnă, are ca rezultat eșecul prin epuizare, exact opusul obiectivului propus, respectiv creșterea rezistenței, întărirea organismului și controlul sănătății. În plus, cînd depui un astfel de efort regulat, ca un obicei zilnic sau cu o rutină săptămînală, devine foarte important să te odihnești bine noaptea, să dormi suficient. Organismul trebuie să se refacă, tocmai pentru a putea să fie mai viguros. 

În mod similar, știm cu toții că așa stau lucrurile și în privința efortului intelectual. Cînd învățam foarte concentrat în sesiuni sau cu alte ocazii cînd am dat examene, după efortul de o oră-două aveam nevoie de pauză în care gîndurile să se detașeze puțin. Chiar dacă efortul intelectual nu este asociat direct cu epuizarea fizică, ci cu cea mentală, în fapt duce chiar și la epuizare fizică. Reclamă atît odihnă intelectuală, cît și fizică.

De ce spun toate aceste lucruri? Ne aflăm în vacanța de toamnă, vacanța de octombrie introdusă în structura anului școlar doar de doi ani. Pentru al doilea an, așadar, elevii și profesorii (din ciclurile gimnazial și liceal) au această nouă vacanță, după șapte săptămîni de școală. Multe voci critice s-au auzit și încă se mai aud la adresa acestei noi structuri de organizare a secvențelor de învățare și de odihnă de peste an. Că profesorii și elevii au prea multe vacanțe, că procesul de învățare este prea fragmentat. Că nici nu au apucat bine să intre în ritmul de învățare și iar intră în vacanță și se relaxează.

După ce anul precedent a fost primul cu această experiență, eu consider că acum pot să manifest încredere și recunoștință față de noua structură. Și voi încerca să explic puțin. 

Celor care afirmă că s-au creat, prin această nouă structură, prea multe vacanțe, le amintesc că, de fapt, este doar încă una inclusă față de ce exista în trecut, iar ca număr de săptămîni de studiu, nu s-a produs o reducere a acestora. Ca număr de vacanțe, exista cea de Crăciun, cea intersemestrială, cea de Paște și cea de vară, iar acum mai există și cea de toamnă. Mai mult, această vacanță exista și înainte, dar numai la ciclurile primar și preșcolar. Ocazie pentru ca profesorii de gimnaziu și de liceu, dar și elevii acestora, să-i privească cu invidie pe cei din ciclurile primar și preșcolar. Față de profesorii pentru învățămînt primar și preșcolar, mai beneficiau și cei de religie, de limbi străine, de sport, care predau la ciclurile respective de studiu. Egalizarea între cicluri este în sine un aspect salutar. 

În fapt, problema ridicată de multe voci este că părinții nu au cu cine să lase copiii în această vacanță, ei fiind la serviciu. Dar, cum spuneam mai sus, această vacanță exista și înainte, tocmai la ciclurile unde este mai important ca părinții să asigure supravegherea copiilor, cei de primar și preșcolar, deci argumentul nu se susține.

În realitate, efortul pe care elevii și profesorii îl depun în aceste prime șapte săptămîni de școală se cere detensionat în această perioadă printr-o vacanță, urmînd ca o secvență similară ca număr de săptămîni să aducă iar un efort concentrat pînă la vacanța de iarnă. În cele șapte săptămîni s-au acumulat destule tensiuni. Profesorii și elevii au reușit să adune destulă oboseală. Profesorii au acumulat și destule experiențe care să le permită să se gîndească la reglajele necesare, la ajustările pe care ar putea să le facă în demersul lor, pentru a reuși să calibreze procesul de învățare al elevilor. Această săptămînă le permite nu doar să se odihnească puțin, să adune puteri pentru a merge pînă la vacanța de iarnă cu energie în clase, ci și să o facă de pe poziții revizuite, îmbunătățite. Ceea ce înainte era un galop de 14-15 săptămîni, la capătul căruia toți, elevi și profesori, eram sfîrșiți, poate fi acum un parcurs mai puțin alergat și mai cîștigat calitativ. 

Îmi aduc aminte că am întîlnit această organizare a anului școlar și în alte țări, spre exemplu în Luxemburg. Adoptarea și la noi a acestui model este, la urma urmei, o aliniere la standarde pe care alții le-au experimentat deja și le-au asumat ca valide, poate chiar optime. 

Pe lîngă beneficiile evidente ale acestei noi structuri școlare, este important să ne gîndim și la rolul părinților în această ecuație. În loc să vadă această vacanță ca pe o provocare, părinții o pot folosi pentru a-și petrece mai mult timp de calitate cu copiii lor, pentru a-i încuraja să exploreze interese noi și pentru a consolida legăturile familiale. Prin colaborarea strînsă dintre școală și familie, această vacanță poate deveni nu doar o perioadă de odihnă, ci și un prilej de învățare și dezvoltare personală pentru elevi. Astfel, această pauză de toamnă nu reprezintă doar un moment de relaxare, ci și o oportunitate de creștere și îmbogățire atît pentru elevi, cît și pentru comunitatea lor în ansamblu.

În concluzie, introducerea acestei noi structuri în calendarul școlar reprezintă un pas important către îmbunătățirea procesului de învățare pentru elevi și profesori. Așa cum pauzele sînt esențiale într-un antrenament sportiv pentru a evita epuizarea, la fel și această vacanță de toamnă oferă o oportunitate valoroasă pentru refacerea fizică și mentală a tuturor celor implicați în procesul educațional. Este un moment în care profesorii pot reflecta asupra metodelor lor de predare, pot evalua progresul elevilor și pot face ajustări necesare pentru a asigura un învățămînt de calitate. De asemenea, pentru elevi, această pauză oferă timpul necesar pentru a-și relaxa mintea și pentru a se pregăti pentru următoarea perioadă de învățare intensivă. Prin adoptarea acestui model, România se aliniază cu practici educaționale internaționale, oferind astfel un sistem mai echilibrat și sustenabil pentru toți cei implicați în educație.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.