Toate referatele școlare se pun de acord asupra unui lucru
Elev fiind, am luat meditații cît cuprinde, o spun pe șleau și fără rușine. Am luat meditații în gimnaziu la română și la matematică, materiile de admitere la liceu, și, ocazional, la chimie și la fizică, pentru că ai mei aveau dorința ca eu să fac medicina. În liceu, apoi, am luat în clasa a XII-a la română, la chimie și la fizică, respectiv la istorie, ocazional, pentru bacalaureat, iar o parte dintre aceste meditații vizau și o eventuală admitere la facultate. Am luat meditații cu profesori din preuniversitar, dar și din universitar. Cînd am vrut, la un moment dat, să fac și psihologia, după terminarea liceului, am luat cîteva luni și meditații la psihologie, cu un universitar.
O problemă încă spinoasă în sistemul educațional românesc, dar și în societate, în ansamblul ei, rămîne cea a meditațiilor. Cam toată lumea este de acord, astăzi, că nu putem vorbi despre o interzicere a acestora în masă. Și că acestea nu trebuie considerate un rău absolut, pentru că pregătirea suplimentară este un drept al oricui, fie că este una remedială, fie că este una pentru performanță. Meditațiile în sine nu trebuie văzute ca o plagă. Ele există și în alte sisteme educaționale, suplimentînd ceea ce sistemul de educație instituționalizată oferă.
De ce au ajuns la noi meditațiile să reprezinte un subiect adesea pus pe tapet? Mai întîi, pentru că s-a creat cumva mitul acesta al profesorilor evazioniști care se îmbogățesc din meditații. Eu nu cunosc, însă, nici unul care să fi reușit ceva mai mult decît asigurarea unui trai oarecum decent pentru ei și familiile lor, departe oricum de ideea de bogăție. Cel mult pînă la posibilitatea de a-și cumpăra, după ani mulți de dat meditații, un apartament, cu împrumut oricum de la bancă, dar cu un fond de participare personală pe care altfel nu l-ar fi putut asigura. Am auzit, este adevărat, despre cazuri de meditații industriale, cu grupe de mulți elevi, dar cred că sînt izolate și chiar și așa nu duc la îmbogățire. Poate doar la o mică diferență față de masă. Și eu am dat meditații, mulți ani. Nu mai dau de mulți ani deja, pentru că am avut nevoie de timp pentru alte proiecte personale și pentru că am reușit să mă descurc cu acestea, fără să mai fiu nevoit să asigur decența traiului din meditații. Pe vremea cînd dădeam, nu se punea problema impozitării lor, decît foarte vag, nici nu știai bine cum ai putea rezolva fiscal această impozitare. Ce pot să spun, din experiența personală, este că erau epuizante. Eu nu am dat niciodată meditații decît individual, cîte unui elev, o singură dată am lucrat cu doi, care erau gemeni. Munceam zilnic pînă la opt seara, inclusiv sîmbăta și uneori duminica. Nu făceam chiar mulți bani, cu o rată pe care o aveam pentru apartament, nu simțeam mai mult decît că nu murim de foame și că ne putem îmbrăca curat, nu foarte șmecher oricum, și puteam merge vara într-un concediu, nici acela prea extravagant. Dar ce vreau să spun este că tot ce reprezenta pregătire pentru școală, chiar și pentru meditații, pregătire pentru propria dezvoltare profesională, dezvoltarea personală – lecturi, pasiuni – sau timpul pentru familie și prieteni se împingea după ora 20 seara și în jumătăți sau sferturi de week-end. Eram tînăr și mă țineau mai mult puterile, dar nici nu prea aveam încotro.
Meditațiile reprezintă, după părerea mea, un sprijin pe care elevii este important să îl găsească pe piață, ca serviciu. Nici nu trebuie să se creadă că este necesar doar pentru că profesorii de la clasă nu își fac treaba. Pentru că nu este așa. Adesea, elevii celor mai buni profesori apelează și la meditații, pentru că vor performanță mai ridicată. Alteori, pur și simplu un elev are nevoie de mai mult sprijin individual decît poate oferi un profesor în timpul unei ore unde lucrează cu 30 de elevi. Iar astăzi nu mai este atît de complicat, dacă dai meditații, să găsești soluțiile legale pentru plătirea impozitelor.
Probleme rămîn cîteva, așa este. Cea mai mare mi se pare cea a epuizării profesorilor în dauna pregătirii pentru clasă și a propriei dezvoltări. Să dai meditații zilnic, ani și ani, pînă seara, de la ora la care ajungi acasă, înseamnă să nu mai ai timp pentru nimic. Devine oarecum clar că efortul depus seara, după încheierea acestui al doilea serviciu, te ruinează cu timpul. Sau că, dacă nu îl depui, pregătirea pentru clasă devine precară, iar propria dezvoltare rămîne pe nicăieri. Este și un abamdon de sine, care duce, în timp, la dezvoltarea unei mase de oameni – membri ai societății – lipsiți de energie în priviri, lipsiți de bucurie, poate depresivi și întunecați. Cum s-ar putea evita aceste efecte? Simplu: prin salarizare care să asigure un nivel de viață fără grija zilei de mîine. Astfel încît tentația de a da meditații pentru suplimentarea veniturilor să se diminueze, pentru că de dispărut cu totul nu are cum să dispară. Aici aș deschide o paranteză, pe care am mai deschis-o și cu alte ocazii. Alături de această salarizare atractivă, s-ar putea implementa prezența în școală a profesorilor pentru opt ore, măcar în cîteva zile ale săptămînii, astfel încît cele care sînt peste orele de predare să fie dăruite altor activități, de pregătire personală, de corectare a lucrărilor sau proiectelor elevilor, de îndrumare a acestora prin activități remediale etc. Subiectul acestei paranteze suportă multe alte clarificări, nu e locul lor acum.
O altă problemă o reprezintă cea a meditațiilor date elevilor din propriile clase. Și, de fapt, ideea acestui articol mi-a venit citind că proiectul de lege care se dorește a fi aprobat interzice această practică. Și cred că face bine. Sigur că există, probabil, profesori care își construiesc comportamentul profesional în așa fel încît să determine propriii elevi să vină la ei la meditații. Aceste cazuri trebuie descurajate și sancționate, fără îndoială. Este, aici, o problemă de moralitate. Vorba poetului Dmitri Miticov: „toate referatele școlare / se pun de acord asupra unui lucru: / existenţa noastră morală / ne distinge faţă de animale. / Test de autoevaluare: ce fel de persoană ar trebui să fiu?“. Legea poate ajuta la formularea unui răspuns, atunci cînd el nu se naște natural, din fibra morală sănătoasă a vreunuia.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.
