Ca un cuțit de bucătărie proaspăt șters
Recent, un interviu al lui Mircea Cărtărescu a creat ceva vîlvă, aprinzînd spirite și generînd dezbateri cu argumente pro și contra prin rețelele de socializare. Celebrul, deja, scriitor vorbea în interviul său și despre școală, despre receptarea lecturii în mediul preuniversitar. Cînd cineva ca el își exprimă o opinie, este firesc să existe interes pe marginea ei. Nu neapărat pentru că ar fi deținătorul adevărului absolut, este bine să ne ferim de prejudecata de autoritate, ci pentru că vizibilitatea, notorietatea lui cîntăresc enorm și au un impact major asupra unei mari mase de oameni. Este, în felul său mai discret, un influencer. Și cine îl cunoaște (am avut norocul să stau la masă cot la cot cu el de cîteva ori) știe că este o persoană modestă, empatică și altruistă, fără aere elitiste.
Printre multe opinii și mărturisiri despre literatură, Mircea Cărtărescu spune și cîte ceva despre cum vede el că este receptată aceasta în mediul preuniversitar. Afirmă, tranșant, că în școală nu se mai face literatură, că elevilor li se predau niște texte învechite și ruinate, niște „autori prăfuiți”, respectiv că autorii vii sînt absenți cu desăvîrșire. Dur și fără menajamente, Cărtărescu este apodictic în formulare, măturînd printr-o frază rîvna dascălilor de limba și literatura română, dar și pe cea a diriguitorilor lor, care au pus semnătura pe programele școlare.
Are dreptate sau nu cunoscutul și respectatul scriitor?
Păi, aș începe prin a spune că are mare dreptate. O dreptate tăioasă „ca un cuțit de bucătărie proaspăt șters”, ca să mă folosesc de un șmecher vers al poetului Dan Sociu. Fix așa stau lucrurile. Adică avem de-a face cu o programă de liceu în care lista autorilor canonici începe cu Mihai Eminescu și se sfîrșește cu Marin Sorescu, adică, dacă punem pe axa cronologică, începe cu anul 1850 și se sfîrșește cu anul 1996. Îndată sînt 30 de ani de la stingerea ultimului canonic și, oricum, acesta este cunoscut pentru opera sa din anii ’60 mai ales, deci din urmă cu mai bine de o jumătate de secol. Asta e una la mînă.
Apoi, mai este vorba despre cum sînt acești scriitori aduși în fața elevilor, prin ce texte și cu ce instrumentar interpretativ. Există un canon nescris al operelor literare care se predau, la care, ca să fiu sincer, n-aș aduce neapărat multe amendamente, pentru că ele nu sînt, în mod cert, lipsite de valoare. Că e vorba despre Luceafărul, despre Ion (pe care, de exemplu, fiul meu tocmai l-a terminat de citit, gîfîind între două antrenamente la sală și alte două împușcături de prin orizontul lui virtual), despre Moromeții sau despre Iona, nu putem vorbi despre texte proaste. Putem însă vorbi despre modul în care sînt acestea accesibilizate și aduse în orizontul înțelegerii și acceptării lor de către elevi. Și aci scriitorul Mircea Cărtărescu are iar dreptate, pentru că funcționează nu doar un canon nescris al textelor, alături de canonul impus al autorilor, ci și un canon al grilelor de lectură sau, mai bine spus, de predare. Vai, doamne, v-o mai aduceți aminte pe celebra autoare de comentarii Mariana Badea? Cu cărțuliile ei inepte pe care le învățau elevii pe de rost pentru examenele naționale... (în treacăt fie spus, nu cu mult timp în urmă mă sîcîia pe Facebook, deși nu eram prieteni, punînd comentarii cu cărțile ei la postările mele, încît a trebuit să o blochez). Ei bine, nici acum nu stau lucrurile mult mai roz, e drept. Sînt propagate tipare de interpretare, clișee generate de școli de critică mai mult sau mai puțin depășite, în detrimentul unei lecturi introspective, autonome, autentice, care să favorizeze gîndirea critică pe marginea acestor texte. Eu însumi am scris cel puțin despre Bacovia, Rebreanu, G. Călinescu, Camil Petrescu, explicînd cum îi văd scoși din grila de interpretare și aduși în orizontul dezvoltării personale a elevilor.
Acum, de unde vin aceste probleme? Sînt cîteva explicații care au multă durere în ele. Sistemic vorbind, sîntem împotmoliți încă de cîțiva ani buni în procesul redactării unor noi programe școlare pentru liceu. Dacă la gimnaziu au fost actualizate deja de vreo șase ani, la liceu încă nu s-au redactat și elevii aflați acum în clasa a X-a, care au studiat în gimnaziu pe programe noi, studiază la liceu după programele vechi, făcînd față și unei rupturi majore de viziune. Mai mult, se știe că așa vor și încheia liceul. Aceste programe aflate în uz nici nu sînt chiar așa de proaste, dar ele favorizează un anumit tip de abordare tradiționalistă și clișeică, deși nu o postulează. În plus, din aceste programe derivă și programa pentru bacalaureat. Care, iar, generează un anumit format de evaluare, care la rîndul său favorizează predarea literaturii în cheia descrisă de Mircea Cărtărescu.
Apoi, de aici derivă o altă consecință. Presiunea părinților, care își doresc la examenele naționale rezultate cu orice preț, rezultate obținute pe baza unor mecanisme de învățare care favorizează tot clișeul, memorarea, schema mentală, în defavoarea gîndirii autonome și critice. Presiunea aceasta a părinților a devenit, în opinia mea, una dintre plăgile naționale. Ea este întreținută și de o parte a media, respectiv de societate. Predarea pe parcursul anilor de școlarizare vine în întîmpinarea acestei presiuni, pentru a asigura dezamorsarea ei cît mai eficientă.
Dar nu în ultimul rînd, aici mai avem o problemă, a resursei umane. Profesorii. Care sînt și ei formați în această paradigmă. Temători, ezitanți în autonomia lor, uneori nici nu suficient de familiarizați nici ei cu ce mai înseamnă literatura recentă și avînd dificultăți în a se raporta la cea canonică altfel decît... canonic, ei sînt și cei care mențin aceststatu quo și care ar avea dificultăți în a-și asuma o nouă paradigmă, respectiv în a-și asuma rolul de evaluatori competenți într-o altă formulă de predare, atît la clasă, cît și, mai ales, la examenele naționale.
Mircea Cărtărescu, în cîteva fraze, a spus, așadar, niște adevăruri tranșante și care trebuie rostite de o voce cu autoritatea lui. Totuși, există și unele nuanțări pe care le-ar comporta opinia domniei-sale? Poate voi relua subiectul, din acest unghi, în episodul următor.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.
