Țîfnoșenie digitală
Cu ani în urmă, prin 2013-2015 să fi fost, îmi venise mie o idee destul de creață, cu care mă vedeam oarecum propulsat într-o zonă de cîștig de imagine, dar și financiar, privilegiată. Îmi trecuse, așadar, prin cap să pun pe picioare un sistem de evaluare digitalizată. Nu vreau să intru în detalii tehnice foarte multe, dar, pe scurt, propuneam părinților care doreau testarea elevilor pentru examenele naționale baterii de teste administrate eșalonat de-a lungul anului școlar, cu evaluare anonimizată și personalizată. Administram testul la o oră și la o dată prestabilite, elevii redactau lucrarea, apoi o încărcau, scanată, pe platformă, de unde ea se ducea aleatoriu către unul dintre evaluatorii angajați. Acesta trebuia să o corecteze și să ofere un feedback personalizat și defalcat pe subiecte și secvențe de subiecte. Elevului care participa la toate sesiunile de evaluare de pe parcursul unui an i se acumulau într-un portofoliu personal aceste rezultate succesive, generîndu-se, desigur, și un raport de progres, care viza competențele care stăteau la baza construcției testelor, conform unei matrice de specificații. Sună bine, nu-i așa? Aveam astfel de testări la limba și literatura română, matematică și apoi introdusesem, la cererea părinților, și istoria, vizînd Evaluarea națională și bacalaureatul. Profesorii care evaluau erau atent selecționați și proveneau din diverse colțuri ale țării, iar testele erau concepute de experți în evaluare. Deși conceptul era foarte ofertant și a generat reacții excelente, nu am reușit să susținem afacerea – căci afacere era – pentru că piața nu era suficient de pregătită, respectiv pentru că ne-au lăsat puterile întreținerii conceptului fără să se vadă rezultatele unei creșteri semnificative în timp rezonabil. Am închis firma. Sincer să fiu, acum regret. O vreme, de altfel, au fost părinți care ne tot scriau întrebîndu-ne dacă nu mai livrăm serviciile respective.
De ce regret? Pentru că, dacă am fi susținut mai departe conceptul (eram patru asociați), sînt sigur, acum, că ar fi avut un succes semnificativ în cîțiva ani. Iată că, mai nou, conceptul, aproape similar, a fost preluat ca proces de evaluare de sistemul educațional național. Urmează să se susțină primul examen național cu evaluare digitalizată. Mai întîi, vor fi simulările examenelor naționale, după care, la vară, și examenele propriu-zise vor avea același format.
Faptul că s-a ajuns la această formulă de evaluare mi se pare o reușită, un cîștig incontestabil. În epoca digitalizării, ne sincronizăm, astfel, cu ultimele tendințe. Dar nu este doar atît. O atare formulă de evaluare comportă și alte cîștiguri. Firește, teoretic se cîștigă la capitolul costurilor examenelor: transportul lucrărilor este eliminat, se mai elimină și costurile care țin de organizarea unor centre de evaluare, altele decît plata efectivă a evaluatorilor.
Un cîștig mai semnificativ, din punctul meu de vedere, îl reprezintă o mai mare obiectivitate a evaluării. Nu am informații clare privind modalitatea în care lucrările vor fi alocate unui evaluator sau altul. Nu știu, spre exemplu, dacă toate lucrările dintr-un județ vor fi alocate evaluatorilor dintr-un alt județ, cum se proceda cînd se transportau fizic, sau vor fi împrăștiate, aleatoriu, evaluatorilor din toată țara, așa cum aveam eu în conceptul personal și defunct de evaluare. Dar sper că da, că platforma va avea această funcționalitate bine gestionată informatic, a distribuirii lucrărilor într-o formulă aleatorie evaluatorilor din toată țara, mai puțin celor din județul de proveniență. În acest fel, obiectivitatea evaluării crește, căci se elimină orice urmă de speculație privind proveniența unei lucrări sau a alteia.
Un alt cîștig enorm este al eliminării erorilor umane de calcul. Adunarea punctajelor intermediare, care ajung să fie de ordinul zecilor pentru o lucrare, într-un borderou de notare, genera adesea erori de calcul, eliminate acum de calculul automat, informatizat. Tot aici intră un alt cîștig: imposibilitatea acordării unor punctaje intermediare, altele decît cele prevăzute de baremul de notare. Dacă baremul prevede că pentru rezolvarea unui item poți acorda trei puncte sau un punct, în funcție de gradul de atingere a performanței, tu, ca profesor evaluator, într-o aplicație standardizată și informatizată nu mai poți acorda două puncte, că așa ți se pare ție. Este, aici, o asigurare a unei notări mai uniformizate la nivel național.
Desigur, nu putem să ne gîndim la un feedback personalizat, cum aveam eu în proiectul de evaluări dezvoltat cu ani în urmă. De ce? Mai ales pentru că acest feedback personalizat este foarte cronofag, așa că, dacă vrei să-l oferi, trebuie să plătești foarte bine evaluatorul și să-i lași timp rezonabil pentru muncă. Uneori, o lucrare cu feedback personalizat presupunea două-trei ore de muncă! Ceea ce nu putem susține sistemic.
Dar ce mai putem spera este ca aceste evaluări digitalizate să fie dublate de corectări aleatorii de control. Prin care, tot aleatoriu, alți evaluatori, plătiți pentru asta și poate aleși mai pe sprînceană, să facă verificări ale modului în care s-au notat lucrările de către primii evaluatori. Și să o facă și fără a exista contestații. Ar fi mult mai ușor să se realizeze aceste dublaje cu rol reglator, existînd lucrările stocate în formatul acesta digitalizat, decît era înainte, cînd totul se desfășura prin manipularea și transportarea lucrărilor în format fizic.
Pentru că una dintre problemele care încă persistă – și va mai persista, chiar dacă s-au făcut inclusiv cursuri de formare pentru evaluatori, care însă au acoperit un procent mic de profesori, în raport cu necesarul național –, una dintre problemele care persistă, așadar, este cea a elitismului și a țîfnoșeniei unor evaluatori, care nu acordă punctaje pe rezolvări corecte, pentru că nu sînt, în opinia lor, suficient de dezvoltate, de elaborate, de complicate. Iar această meteahnă are ca efect învățatul pe de rost, din teama elevilor de fițele evaluatorilor. Poate că reușim, cumva, să diminuăm acest fenomen. Ce bine ar fi!
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.
