Povestea aragazului
Denumirile celor mai banale obiecte ale vieții moderne pot ascunde în istoria lor recentă unele elemente necunoscute, tocmai pentru că s-au impus în uz rapid și fără să li se dea mare atenție. Multe sînt la origine denumiri comerciale, devenite nume comune pentru o categorie mai largă de obiecte. Întîmplarea, relațiile comerciale dominante într-o epocă, vehicularea intensă de către anunțurile publicitare fac ca un tip de produs să capete numele firmei care l-a impus pe o piață națională. Un asemenea produs a fost mașina de gătit alimentată cu gaz, denumită în româna contemporană aragaz. Dicționarele au consemnat, pe baza memoriei colective, originea termenului, păstrînd totuși o anumită incertitudine în explicații. Cuvîntul e o denumire formată prin compunere și abreviere, segmentul său final fiind cu siguranță gaz. Pentru primul segment (ara-) s-au propus însă explicații diferite. Recentul Dicționar etimologic al limbii române (DELR, Litera A, 2021, serie nouă) consemnează două posibile surse ale abrevierii inițiale: Asociația Româno-Americană (soluție propusă de Fulvia Ciobanu, în tratatul Formarea cuvintelor în limba română, I, 1970) sau Astra Română (soluție preferată de DEX și de alte dicționare).
Volumele și colecțiile de ziare și de reviste digitalizate ne permit azi să reconstituim cu mai multă precizie istoria aragazului. Putem astfel decide între cele două ipoteze explicative. În cărțile și articolele lui Mihail Pizanty (de exemplu, Petroleum in Romania, 1930; „Aperçu général sur l’industrie pétrolière de Roumanie”, în Buletinul Institutului Economic Românesc, XIX, 1-6, 1940) se găsesc numeroase date despre Astra Română, companie anglo-olandeză de exploatare și prelucrare a petrolului (deținută de Royal Dutch-Shell), precum și despre compania Româno-Americană, cu profil similar. Aflăm mai ales că Astra Română a fost prima societate care a produs și a comercializat gaz butan (lichefiat) prin societatea Aragaz, înființată în 1937 („Aperçu général…”, p. 8). Într-adevăr, în Monitorul Oficial nr. 59, din 12.03.1937, este publicat Actul constitutiv al S.A. Aragaz, societate pe acțiuni cu sediul în București, al cărei principal acționar era Astra Română și care avea ca obiect „comerțul combustibilelor gazoase de natură petroliferă”. Explicațiile etimologice pot renunța așadar la a lega denumirea aragaz de compania petrolieră Româno-Americană.
Denumirea comercială a pătruns cu mare rapiditate în limbajul comun, parcurgînd în doar cîțiva ani etapele previzibile ale extinderilor metonimice: aragaz denumea inițial gazul (sens consemnat și azi în DEX: „gaz lichefiat conținînd 90% butan, păstrat sub presiune în butelii speciale și folosit drept combustibil pentru uz casnic”), apoi butelia de gaz și, în fine, mașina de gătit sau plita alimentată cu gaz (provenit inițial din butelii). Posibilitatea dezvoltărilor semantice este cuprinsă de la bun început în anunțurile publicitare care apar încă din toamna anului 1937 în mai multe ziare și reviste. Acestea asociază denumirea aragaz cu utilizarea tipică în gospodărie; mesaje ca „Aragaz îmi ușurează menajul” sau „«Aragaz» gătește cu o rapiditate uimitoare” însoțesc imaginea unei gospodine fericite, care amestecă în oala cu supă aflată pe plita unei mașini de gătit, cu butelia la vedere (Lupta, octombrie 1937; Rampa, decembrie 1937 etc.). Reclamele din anul următor folosesc sloganul „Nici o gospodărie fără ARAGAZ” și vorbesc deja de „aparatele aragaz” (Realitatea ilustrată, mai 1938). Curînd, termenul avea să fie vehiculat și în știrile jurnalistice despre accidente și incendii: „Pe la orele 16 servitoarea Kelp a fiert laptele la un rechaud cu Ara-gaz, iar când a stins focul a închis numai robinetul rechaud-ului (…) Ara-gazul din cameră a făcut o explozie puternică” („Groaznică nenorocire la Cluj”, în Universul, 15.04.1939).
În primii ani ai regimului comunist, termenul era deja generalizat și desprins de numele firmei producătoare, astfel că a putut fi preluat în discursul de propagandă, pentru a evoca unul dintre obiectele emblematice ale bunăstării clasei muncitoare. În noile locuințe „nu lipsesc nici radio-ul și aragazul, nici draperiile de la geamuri” (Flacăra, 1.11.1953). Aragazul denumea deja, în mod clar, mașina de gătit sau plita: „Mă iertați cîteva clipe. Am mîncarea pe aragaz, se scuză gazda” (Femeia, 1.11.1955). Denumirea nu va mai fi restrînsă la alimentarea cu butelii, aplicând-se și aparatelor conectate la conductele de gaz.
În fine, cuvîntul avea să mai sufere o extindere, pe care Mioara Avram o critica într-un articol din 1980 („O greșeală de limbă și de gîndire: contradictio in adiecto”, în Limba română, nr. 1): „a vorbi de aragaz electric (…) e ca și cum ai vorbi de o spirtieră electrică sau de o zaharniță pentru sare”. Formula aragaz electric reprezenta, desigur, o contradicție în termeni pentru un specialist care avea conștiința clară a originii termenului. Odată ce în româna contemporană aragaz a căpătat pur și simplu sensul „mașină de gătit”, indiferent de tipul de alimentare, formula – unul dintre rezultatele unei istorii de aproape 90 de ani – a devenit acceptabilă. Nu greșesc deci ultimele ediții ale Dicționarului explicativ (DEX), care includ și sensul lărgit al cuvîntului: „mașină de gătit sau reșou care folosește curent electric”.
Rodica Zafiu este profesor dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
