Femeile și „stricarea limbii”

Publicat în Dilema Veche nr. 996 din 11 mai – 17 mai 2023
„Cu bule“ jpeg

În 1890, jubileul Societății „Atheneul Român” se sărbătorea printr-un ciclu de conferințe. Trei dintre acestea se intitulau, simetric, „Cum trăim“ (sau „Traiul nostru“), „Cum vorbim?“ și „Cum gândim“, iar vorbitorii erau Al. Djuvara, Gh. Ionescu-Gion și Tache Ionescu. Gh. Ionescu-Gion și-a publicat în anul următor conferința, ținută în 25 noiembrie 1890 la Ateneul Român, într-o broșură care conținea și ecouri din partea unor contemporani: scrisori ale lui Al. Odobescu, B. Petriceicu-Hasdeu, Lazăr Șăineanu, A.D. Xenopol, Al. Ciurcu și o poezie umoristică de Th. D. Sperantia. Autorul conferinței, Ionescu-Gion (mai cunoscut azi ca autor al unei Istorii a Bucureștilor, publicate în 1899), se ocupa de „potopul străinismelor” și mai ales de „microbul franțuzismelor”, ironizînd cuvinte și expresii dintre care unele sînt astăzi marcate de trecerea timpului și ne evocă mai ales schițele lui Caragiale (mon cher, parol), iar altele s-au integrat între timp cu totul în limbă (agasant, tranșant). În textele lor, filologii păstrau un echilibru prudent; de exemplu, Hasdeu și Șăineanu considerau că neologismele vor fi adaptate sau asimilate, iar în ultimul caz nu vor reuși să înlocuiască total cuvintele vechi.  Odobescu atrăgea atenția asupra schimbărilor în sintaxă, mai insidioase și mai profunde decît cele din vocabular. Publicistul Al. Ciurcu vedea un pericol mai mare în germanisme decît în franțuzismele epocii. A.D. Xenopol nu doar că împărtășea îngrijorarea conferențiarului, dar identifica și vinovatul principal: „elementul femeiesc”: „dacă am putea determina sexul cel îndeobște frumos la figură, dar atât de urât la vorbă, a-și schimba obiceiurile și apucăturile în privirea limbii românești, desigur că am izbuti a curăța tot mai mult graiul nostru de franțuzismele ce-l înădușă”. Greu de spus ce ne poate astăzi irita sau amuza mai tare în formularea istoricului: cu siguranță, nu numai generalizarea „sexul (…) urît la vorbă”. Clișeul de circulație internațională „sexul frumos” era curent în epocă, dar a trezit mai tîrziu reacții negative, în măsura în care definea feminitatea doar prin aspectul exterior; rezerva prudentă („îndeobște frumos”) nu îndreaptă lucrurile. 

Ideea „degradării limbii” prin femei nu era nouă. În secolul al XIX-lea, femeile din clasele sociale înalte au fost văzute ca agenţi ai modernizării şi ai occidentalizării rapide a societăţii românești şi a limbii române. În moda vestimentară şi în cea lingvistică, femeile au adoptat un stil pro-occidental, pe care bărbaţii, integraţi unui sistem politic şi administrativ oriental, nu-l puteau primi la fel de uşor. Literatura vremii a tratat în cheie umoristică fenomenul mimetic, prin comediile lui C. Facca, Comodia vremii (cunoscută și sub numele Franţuzitele, 1833), C. Negruzzi (Muza de la Burdujeni, 1851) sau V. Alecsandri (Chiriţa în Iaşi, 1850, Chiriţa în provincie 1855 etc.). Fenomenul a fost comentat de G. Ibrăileanu, în volumul Spiritul critic în cultura românească (1908); criticul se întreba: „Dar pentru ce scriitorii vechi au zugrăvit cu atîta predilecție femei, cînd au voit să ridiculizeze mania civilizației ?” și răspundea: „Femeile s-au civilizat întîi, și cum procesul de civilizare nu se face, la începuturile lui, fără oarecare ridicol, între ele s-or fi găsind mai multe «prețioase» și de aceea autorii vremii, poate fără să-și dea seama, au întrupat atît de des în femei ridicolul semicivilizației”. 

Din perspectiva sociolingvisticii actuale, această atitudine față de limbajul femeilor este interesantă, pentru că aduce la lumină trăsături contradictorii care au fost atribuite acestuia. S-a spus că vorbirea femeilor este mai conservatoare: la noi, ideea a fost confirmată de studii de teren mai vechi ale dialectologilor, care constatau un fapt explicabil social: bărbații care făceau armata, circulau mai mult în afara zonei de origine și lucrau la oraș introduceau mai multe elemente noi în limbaj decît femeile care trăiau aproape exclusiv în mediul tradițional. Pe de altă parte, s-a constatat, în multe societăți, că femeile folosesc în mai mare măsură registrul standard și că preferă formele lingvistice mai prestigioase.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice(Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Donald Trump și Zelenski FOTO Profimedia
„Teritorii contra pace” – se va aplica și în Ucraina principiul aplicat otrăvit care dezechilibrează și acum Orientul Apropiat?
Trump pesemne știe ceva despre mersul subteran al negocierilor privind Ucraina și, mai ales, fără niciun fel de reținere, indică faptul că știe de acum modul în care se vor finaliza: exact cum prevedea Kissinger, Ucraina va trebui să plătească un preț foarte greu pentru a obține un armistițiu.
pensie alimentara jpg
Pensia de întreținere pentru copii: Înalta Curte clarifică recuperarea ratelor viitoare
Executarea silită a pensiei de întreținere pentru un copil minor poate fi încuviințată și pentru ratele care vor deveni scadente în viitor, nu doar pentru cele deja restante...
image png
Situație disperată în Qatar! Formația lui Răzvan Lucescu a primit interdicție la transferuri pentru trei perioade de mercato
O problemă administrativă la Al-Sadd riscă să îi dea peste cap planurile lui Răzvan Lucescu pentru perioada următoare.
politist in polonia jpg
Gest emoționant al polițistului polonez rănit în atacul armat din Cracovia. Care a fost prima întrebare după 12 ore de operație
Unul dintre polițiștii polonezi răniți în timp ce îl opreau pe autorul atacului armat din Cracovia a întrebat de colegul său imediat după ce și-a recăpătat cunoștința.
Adela Zaharia  jpg
Vocea care cucerește marile scene ale lumii ajunge la Cazinoul din Constanța! Soprana Adela Zaharia, recital-eveniment în dialog cu maestrul Ioan Holender
Cazinoul din Constanța devine, pe 14 și 15 noiembrie, scena unei întâlniri speciale între două nume importante ale muzicii clasice românești: soprana Adela Zaharia și maestrul Ioan Holender.
panna cotta vegană cu mango jpg
Panna cotta vegană cu mango, un desert de servit rece
Textura fină a unei panna cotta se potrivește cu gustul dulce și ușor acrișor al mangoului. Servește desertul bine răcit, în porții individuale.
Circul Metropolitan București primește Big Top Label 4 jpeg
România, în elita circului european! Prestigios titlu internațional decernat Circului Metropolitan București la Parlamentul European
Circul Metropolitan București a primit prestigioasa certificare internațională BigTopLabel pentru standardele ridicate demonstrate în calitatea artistică, experiența oferită publicului, practicile profesionale și mediul general al circului, în cadrul ceremoniei oficiale de decernare, din 5 noiembrie
Celine Dion, foto Pinterest jpg
Vești extraordinare pentru Céline Dion. Tratamentul experimental care le-ar putea reda speranța bolnavilor de sindromul persoanei rigide
O descoperire medicală le-ar putea schimba viața persoanelor diagnosticate cu sindromul persoanei rigide, afecțiunea rară de care suferă și celebra cântăreață Céline Dion. O terapie experimentală, utilizată până acum în tratarea anumitor tipuri de cancer, a oferit rezultate spectaculoase
Angajati   Srsa Freepik com jpg
O greșeală la serviciu: unde se termină responsabilitatea angajatului și unde începe cea a managerului
Problemele încep când reproșurile țin locul explicațiilor, iar responsabilitatea este împinsă de la unul la celălalt...