Babic și ghiuden

Publicat în Dilema Veche nr. 994 din 27 aprilie – 3 mai 2023
„Cu bule“ jpeg

Denumirea unui tip de salam uscat, un produs tradițional tipic balcanic, destul de cunoscut astăzi, lipsea din majoritatea dicționarelor noastre curente. Substantivul babic era înregistrat doar în Micul dicționar academic (MDA), cu definiția „un fel de salam, cu mult piper roșu, preparat la Crăciun și consumat la Paște” și în Dicționarul explicativ ilustrat (DEXI), cu o explicație foarte asemănătoare. În ambele dicționare, cuvîntul era însoțit de eticheta „regional” și de precizarea că etimologia sa era necunoscută. În amplul său studiu Influența turcă asupra limbii române, vol. I-II, 2010, Emil Suciu l-a considerat ca provenind din turcă; posibilele surse prezentau asemănări de formă, dar sensuri prea diferite ca să justifice explicația (prin babik, „coaja verde a nucii necoapte; copită; botoşel, pantofior de copil mic” sau babikho, „mîncare făcută dintr-un amestec de miez de pîine, ulei şi iaurt”). În noul Dicționar etimologic al limbii române, coordonat de Ion Giurgea și Cristian Moroianu, sub egida Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” (în volumul, în curs de apariție, care reia redactarea literei B), misterul etimologic pare să se fi rezolvat: babic este explicat ca provenind din cuvîntul bulgăresc babek, denumind (cum ne-o confirmă chiar imagini publicitare din Internet) un tip de salam similar. 

Dicționarele amintite menționează ca primă atestare a cuvîntului anul 1993. Bazele de date actuale, conținînd versiunile scanate ale mai multor publicații periodice românești, permit o mică anticipare a acestei datări: am găsit cuvîntul în ziarul România din 20 mai 1940, într-un articol despre un vultur. În finalul textului, pe un ton glumeț, autorul spune că acesta „nu-i de mirare să ajungă să mănînce și «babic» (o specialitate buzoiană de salam-ghiuden gustos, dar foarte picant)”.

Cuvîntul apare în presa românească din a doua jumătate a secolului al XX-lea în diverse enumerări de produse culinare, de obicei asociat cu un tip de salam asemănător – ghiudenul. Cele două produse sînt tratate împreună și în articolele de specialitate, de exemplu în Revista de chimie alimentară (1962): „Sortimentele de preparate de carne în care intră un procent ridicat de carne de ovine sînt ghiudemul și babicul”. Toate tipurile de salam se găseau din ce în ce mai rar în ultimele decenii ale regimului comunist, ceea ce explică speranța de normalizare exprimată într-un articol din Flacăra, în 1990, pornind de la lucruri către cuvinte: „poate că (…) o să reintegrăm limbii române și cuvinte aproape dispărute: ghiudem, babic”.

Substantivul ghiuden (sau ghiudem) apare în toate dicționarele noastre, cu o origine clar stabilită; provine din turcă, din göden (cu același sens). Atestat încă din secolul al XVIII-lea, în diverse documente (indicate de studiul lui Emil Suciu), se găsește și în Dionisie Eclesiarhul, Chronograful Ţării Rumâneşti. Cuvîntul circulă și cu varianta ghiudem, foarte răspîndită și destul de veche: în Adevărul din 1899, o fabrică de mezeluri recomanda călduros, prin anunțuri publicitare, „renumitul Ghiudem de Botoșani și alte uscături afumate”. Norma a oscilat: Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic(DOOM) a selectat, în prima sa ediție, din 1982, doar forma ghiuden, probabil din rațiuni de conformitate cu etimonul turcesc;  ediția din 2005 a făcut o concesie uzului, acceptînd și varianta ghiudem, pentru ca ultima ediție, din 2021, să revină la recomandarea inițială, renunțînd cu totul la ghiudem.

Astăzi, babicul pare mai  cunoscut decît ghiudenul. O rapidă investigație în Corpusul de texte din Internet roTenTen16 oferă 171 de atestări ale formei babic, 131 pentru ghiudem și doar 15 pentru ghiuden. Nu îndrăznesc să intru în discuții tehnice asupra diferenței de rețetă și de formă între cele două produse, nici asupra posibilei lor folosiri echivalente. Dintre ele, babic merită o discuție specială din punct de vedere lingvistic, datorită omonimiei cu numele propriu armenesc Babic, interesant și prin fixarea sa într-o expresie cîndva în uz: coltuc de la Babic.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice(Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Donald Trump și Zelenski FOTO Profimedia
„Teritorii contra pace” – se va aplica și în Ucraina principiul aplicat otrăvit care dezechilibrează și acum Orientul Apropiat?
Trump pesemne știe ceva despre mersul subteran al negocierilor privind Ucraina și, mai ales, fără niciun fel de reținere, indică faptul că știe de acum modul în care se vor finaliza: exact cum prevedea Kissinger, Ucraina va trebui să plătească un preț foarte greu pentru a obține un armistițiu.
pensie alimentara jpg
Pensia de întreținere pentru copii: Înalta Curte clarifică recuperarea ratelor viitoare
Executarea silită a pensiei de întreținere pentru un copil minor poate fi încuviințată și pentru ratele care vor deveni scadente în viitor, nu doar pentru cele deja restante...
image png
Situație disperată în Qatar! Formația lui Răzvan Lucescu a primit interdicție la transferuri pentru trei perioade de mercato
O problemă administrativă la Al-Sadd riscă să îi dea peste cap planurile lui Răzvan Lucescu pentru perioada următoare.
politist in polonia jpg
Gest emoționant al polițistului polonez rănit în atacul armat din Cracovia. Care a fost prima întrebare după 12 ore de operație
Unul dintre polițiștii polonezi răniți în timp ce îl opreau pe autorul atacului armat din Cracovia a întrebat de colegul său imediat după ce și-a recăpătat cunoștința.
Adela Zaharia  jpg
Vocea care cucerește marile scene ale lumii ajunge la Cazinoul din Constanța! Soprana Adela Zaharia, recital-eveniment în dialog cu maestrul Ioan Holender
Cazinoul din Constanța devine, pe 14 și 15 noiembrie, scena unei întâlniri speciale între două nume importante ale muzicii clasice românești: soprana Adela Zaharia și maestrul Ioan Holender.
panna cotta vegană cu mango jpg
Panna cotta vegană cu mango, un desert de servit rece
Textura fină a unei panna cotta se potrivește cu gustul dulce și ușor acrișor al mangoului. Servește desertul bine răcit, în porții individuale.
Circul Metropolitan București primește Big Top Label 4 jpeg
România, în elita circului european! Prestigios titlu internațional decernat Circului Metropolitan București la Parlamentul European
Circul Metropolitan București a primit prestigioasa certificare internațională BigTopLabel pentru standardele ridicate demonstrate în calitatea artistică, experiența oferită publicului, practicile profesionale și mediul general al circului, în cadrul ceremoniei oficiale de decernare, din 5 noiembrie
Celine Dion, foto Pinterest jpg
Vești extraordinare pentru Céline Dion. Tratamentul experimental care le-ar putea reda speranța bolnavilor de sindromul persoanei rigide
O descoperire medicală le-ar putea schimba viața persoanelor diagnosticate cu sindromul persoanei rigide, afecțiunea rară de care suferă și celebra cântăreață Céline Dion. O terapie experimentală, utilizată până acum în tratarea anumitor tipuri de cancer, a oferit rezultate spectaculoase
Angajati   Srsa Freepik com jpg
O greșeală la serviciu: unde se termină responsabilitatea angajatului și unde începe cea a managerului
Problemele încep când reproșurile țin locul explicațiilor, iar responsabilitatea este împinsă de la unul la celălalt...