Marca urs

Formula de apreciere superlativă marca urs – cu folosiri glumețe, adesea ironice – are puține atestări actuale, dar acestea dovedesc totuși transmiterea ei orală, între generații, pînă la vorbitori care nu-i mai pot identifica sursa. Sensul apreciativ al formulei poate fi întărit de asocierea cu echivalentul colocvial a-ntîia – „Prima oară fusese a‑ntîia, marca urs... Acum, ştia toate replicile” (Morogan‑Salomie, 1990); „cele mai fine ţigări de pe piaţă, clasa-ntîia, marca urs” (Liviu Oltean, Biserica pierdută, 2010); „pe lîngă Volga, Miorița era de-a dreptul clasa-ntîia… marca urs”(simplybucharest.ro). Folosirea ironică e adesea semnalată de alte expresii depreciative: „Vax Albina, marca URS!” (comentarii, ziarulderoman.ro), „coeficientul țării este vax albina marca urs la fotbalul care se joacă în România” (gsp.ro) etc.

Expresia colocvială marca urs provine cu siguranță (ca și vax albina, de altfel) din mai vechi mesaje publicitare, repetate insistent și preluate parodic de vorbitori. Colecțiile de ziare și reviste digitalizate ne furnizează, surprinzător, chiar mai multe posibile surse ale formulei, pornind de la embleme de firme diferite în care era reprezentată silueta mai mult sau mai puțin stilizată a cîte unui urs. În ziarul Adevărul din 1896 apare frecvent un anunț publicitar în care o întreagă listă de mărfuri este recomandată prin repetarea mărcii comerciale: „La toate băcăniile, cofetăriile etc. se găsesc de vânzare Dropsuri cu acrime plăcută în sticle mari de 3 kile conținut, prevăzute cu eticheta URSU”; „bomboane de Malț marca URSU”, „țigări de mentă marca URSU” etc. Cam în aceeași perioadă, ziare din Transilvania publicau reclame pentru o firmă din Budapesta, care vindea „renumitele semînțe de legumi și flori” „cu marca «Ursu»” (Familia, 1898). La începutul secolului următor, emblema ursului apare și pentru alte firme și tipuri de produse: „Gramofonul marca Ursul este cel mai bun al actualităței. A se observa bine marca Ursul” (Dimineața, 1908). Uneori termenul din denumirea mărcii comerciale produce imitații discutabile și chiar controverse juridice, ca în cazul unor tipuri de ciocolată românească Ours d’or și Ours de Dorna, suspectate că ar copia ciocolata elvețiană Ours de Berne: în justiție, se constată că „marca «Urs» nu putea aparține în propriu unei fabrici din țară” (Universul, 1926). Alteori marca ursului e falsificată, ca în cazul unui producător din Brăila: „pe tabla de calitate inferioară (…) se aplica eticheta cu marca „Urs”, care este proprietatea Uzinelor Titan, Nadrag, Calan” (Curentul, 1932). Ursul era o emblemă foarte populară, caracterizînd cele mai diverse produse – de la ciocolată la tablă și de la semințe la materiale textile. În anii ’30, alte reclame folosesc sintagma marca urs, traducînd din germană publicitatea firmei „Bären-Webe”, producătoare de pînzeturi, identificată tot prin imaginea unui urs: „Cea mai bună pînză pentru albituri și lingerie. Pânză marca urs. Mai bună decât toate șifoanele” (Calendarul săteanului, 1931).

Cea mai îndelungată folosire comercială și publicitară a imaginii și a denumirii ursului pare a fi fost totuși cea a unei fabrici austriece producătoare de tacîmuri din aliaj argintat. Am mai pomenit-o cîndva, pentru că este chiar cea care a impus pentru denumirea aliajului termenul comercial Alpacca – sursă a substantivului românesc alpaca. Încă de la sfîrșitul secolului al XIX-lea găsim în presa românească anunțuri ale fabricii Berndorfer: „Tacâmuri și serviciuri de masă de metal Alpacca argintat marca «Ursul»” (Evenimentul, 1898). Cuvîntul urs apare tot mai des în forma nearticulată; de obicei e întărit de imaginea din emblema firmei sau dintr-un desen al unui urs ținînd în brațe o lingură uriașă: „Tacîmurile Berndorf – Marca mondială «urs»” (Convorbiri literare, 1930); „Niciodată n-ați avut ocazia să cumpărați atît de ieftin produsele Berndorf marca «Urs»” (Realitatea ilustrată, 1930).

Popularitatea produsului – a tacîmurilor relativ ieftine, din alpaca – și stabilitatea pe piața românească par să indice că aceasta a fost sursa principală a formulei apreciativ-glumețe marca urs. La intrarea sa în uz probabil că a contribuit forma nearticulată a cuvîntului, care a deplasat atenția de la o imagine concretă la sensul intensificator; urs a fost perceput ca un fel de adjectiv invariabil, cu valoare superlativă. E foarte posibil ca la abstractizarea sensului „de cea mai bună calitate” să fi contribuit în timp și celelalte produse care aveau ca emblemă ursul. Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.

Rodica Zafiu este profesor dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).