Decimări
O declarație recentă a unui politician local a readus în atenție confuziile semantice apărute de mai multă vreme în folosirea verbului a decima. Respectivul politician a afirmat, ritos, că un anume partid „a așteptat ca Gabriela Firea să fie decimată”. Ideea că o persoană ar putea fi asimilată unei armate din care este executat fiecare al zecelea soldat (deci, prin analogie, și-ar pierde o zecime din propria ființă) este suficient de absurdă pentru a produce un involuntar efect comic. Nici dacă se acceptă sensul extins al verbului („a distruge în număr mare”) lucrurile nu stau mai bine, pentru că această accepție se referă la o mulțime de indivizi, nu la o singură persoană.
Dicționarele noastre înregistrează în primul rînd sensul etimologic al verbului (preluat prin intermediar francez, dar și direct din latină), propriu limbii standard: „(În Roma antică și Evul Mediu) A pedepsi o unitate militară, executînd pe fiecare al zecelea soldat” (DEX). De la vechiul sens militar s-a trecut, prin analogie, și la o accepție mai puțin exactă, dar care poate păstra proporțiile distrugerii: „(Despre războaie, epidemii etc.) A omorî oameni în număr mare” (DEX). Extinderea este justificată în multe cazuri: o zecime dintr-o întreagă populație reprezintă un număr îngrijorător de mare. Dorința de exagerare expresivă a putut extinde ideea de număr mare, echivalînd decimarea cu distrugerea masivă;lărgirea de sens s-a produs și în franceză (cum o confirmă tratarea verbului décimer în Trésor de la langue française informatisé). Oricît ar fi de imprecisă proporția distrugerii, aceasta rămîne totuși una parțială. Echivalarea care s-a produs pentru unii vorbitori cu a extermina – deci cu distrugerea totală – este mult mai greu de acceptat. Devierea semantică a fost semnalată cu decenii în urmă de Alexandru Graur, în „Capcanele” limbii române (1976): „unii au mers mai departe și zic greșit că «populația a fost decimată în întregime» sau că «rebelii au fost decimați pînă la unul», pierzîndu-se astfel orice legătură cu numărul zece” (p. 49). Explicația a fost reluată de autor în Dicționarul greșelilor de limbă (1982): „a decima înseamnă «a omorî unul din zece» (e derivat în latinește de la decem, «zece»), deci e greșit spus i-a decimat pe toțisau i-a decimat pînă la unu” (p. 35).
Interpretarea greșită, bazată pe deducerea sensului din context, fără o verificare mai atentă, a condus nu doar la exagerarea proporțiilor distrugerii, ci și la aplicarea improprie a efectului asupra unui singur individ. Echivalat de unii cu a executa sau a distruge, verbul a ajuns să fie folosit despre o singură entitate. Într-o exprimare riguroasă din punct de vedere semantic, poate fi decimată o armată, dar nu un soldat anume. (Tendința de a transfera atribute ale întregului asupra părților sale a acționat similar și în cazul verbului a remania: de la remanierea unui guvern s-a ajuns la exprimări improprii – dar răspîndite – de tipul ministrul remaniat).
În majoritatea textelor din corpusurile online de care dispunem, verbul a decima este folosit corect, cu referire la populații, orașe, plutoane; epidemiile decimează șeptelul, sancțiunile sau accidentările decimează lotul sau echipa. Găsim însă, încă de acum o jumătate de secol, și exemple de utilizări deviante: „filmul se proiectează într-o sală necorespunzătoare, se fumează, filmul e decimat pur și simplu” (scrisoarea unui cititor, în revista Cinema, nr. 1, 1971); „fragilul autoturism a fost pur și simplu spulberat, decimat” (cronică rutieră, în Flacăra, 2 august 1979). Unele atestări sînt clar parodice, umoristice, ca în piesa de teatru Handicap, de Ecaterina Oproiu (publicată în revista Teatrul, 1976), în care o femeie suspină comic și vorbește pretențios și ridicol: „Nici eu nu mai pot... Și pe mine m-au decimat... Și eu am ajuns la apogeu”.
Un singur dicționar (Micul dicționar academic – MDA, 2002) înregistrează, fără vreun comentariu, un caz particular al confuziei semantice: a decima ar avea și un al treilea sens, figurat, definit ca „a critica foarte sever”. Pe site-ul dexonline.ro, unde sînt reproduse și definițiile din MDA, Radu Borza a inserat, cu justificată neîncredere, o notă critică: „Nu e clar unde este atestat acest sens”. Desigur, nu era cazul ca o asemenea deviere semantică accidentală să fie validată de înregistrarea ca atare în dicționar.
Extinderile semantice sînt uneori acceptabile, mai ales atunci cînd acoperă un gol. În cazul verbului a decima, confuziile și devierile uzului (dubla improprietate: distrugere totală; aplicare la un singur individ, nu la un grup) pot fi ușor evitate. Nu sînt motive temeinice pentru ca un cuvînt cu origine relativ transparentă și cu uz destul de restrîns să apară în locul celorlalte – numeroase – verbe ale distrugerii – a executa, a nimici, a extermina etc.
