„Ștergabil”
Sufixul -bil – realizat de fapt în mai multe variante (-abil, -ibil și, mai rar, -ubil) – este un produs, devenit absolut indispensabil, al modernizării limbii române în cursul secolului al XIX-lea. Exprimînd ideea de posibilitate (capacitate sau potențialitate), sufixul productiv s-ar putea atașa, în principiu, oricărui verb. De fapt, doar anumite derivate se impun în uz, altele avînd de obicei statutul de creații accidentale.
O descriere detaliată a istoriei sufixului -abil/-ibil și a prezenței sale în limba română actuală îi aparține Marinei Rădulescu-Sala și se găsește chiar la începutul celui de-al IV-lea volum din tratatul Formarea cuvintelor în limba română: sufixele. Derivarea nominală şi adverbială, Partea 1 (Editura Academiei Române, 2015). Sufixul latinesc -bilis nu a fost moștenit ca atare în română, dar a fost reconstituit pe cale cultă, pornind de la împrumuturi lexicale din franceză și din italiană, care conțineau sufixele -ble, respectiv -bile. Ca și în alte cazuri, modelul de adaptare preferat de oamenii de cultură din secolul al XIX-lea a presupus o combinare între sursele romanice moderne (din care se prelua cuvîntul cu sensurile sale) și sursa latină cu care se restabilea legătura și de la care se primea de obicei forma cuvîntului sau a afixului (adesea destul de asemănătoare cu cea din italiană). S-a creat astfel un tipar de adaptare care permitea ca termenul francez capable să devină aproape automat în română capabil (după lat. capabilis). Unele împrumuturi în -bil erau neanalizabile, pentru că lipsea din română o bază de la care s-ar fi putut forma derivatul; cele mai multe, în schimb, erau transparente, pentru că fusese împrumutat și verbul corespunzător (a anula – anulabil, a blama – blamabil). Din formele analizabile s-a desprins sufixul care a devenit productiv, formînd noi derivate, inclusiv de la verbe fără corespondent latin sau romanic. În capitolul monografic citat, Marina Rădulescu-Sala trece în revistă cuvinte formate pe teren românesc cu sufixul -bil, unele încă din secolul al XIX-lea, cele mai multe în secolul al XX-lea: băubil, mîncabil, citibil, vindecabil, găsibil, înghițibil, pipăibil, plătibil, pedepsibil etc. Unele forme sînt produse prin calc, prin echivalarea elementelor derivatului din limba sursă. Alături de împrumutul adaptat lizibil (din fr. lisible) a putut să apară și sinonimul (calchiat) citibil.
Multe creații recente cu sufixul -bil se pot găsi în volumul publicat de curînd de Bianca Croitor: Sufixele în limba română actuală. Formații recente (Editura Universității din București, 2021). Autoarea a cules din Internet numeroase atestări ale unor forme deja cunoscute, dar neînregistrate de dicționare, ca găsibil, precum și ale unor inovații colocviale: trăibil, pozabil, iubibil, giugiulibil, mîngîiabil, pupabil, pipăibil etc. Unele dintre aceaste forme se datorează piesei muzicale lansate acum aproape un deceniu de formația Taxi – „Ești iubibilă” –, în care creații ad-hoc în -bil erau produse în serie: „mîngîiabilă, alintabilă, giugiulibilă, răsfățabilă”. Succesul formei iubibil(ă) se explică prin surpriza creației noi, prin contrastul între verbul din fondul vechi de cuvinte și sufixul modern, dar mai ales prin efectul comic al repetării secvenței sonore bi (asociate cu intimitatea termenilor de alint, cu inevitabila lor doză de ridicol).
Se pot descoperi în Internet și creații lexicale în -bil mai curînd derutante, care nu au ca sursă dorința de expresivitate, ci provin din încercarea de traducere și adaptare a unor termeni tehnici. Combinația dintre o bază lexicală veche și sufixul modern e în multe cazuri încă stridentă, nefirească. O formă destul de neașteptată este adjectivul ștergabil, „care se poate șterge”, pentru care Google oferă cîteva sute de atestări, mai ales în contexte comerciale: stilou gel ștergabil, rezervă ștergabilă, vopsea pentru interioare lavabilă, ștergabilă, cerneală albastră ștergabilă, placa dvs. digitală ștergabilă, marker ștergabil. afișaj ștergabil etc. Fiind vorba de derivatul de la verb cu infinitivul în -e (a șterge), tiparul morfologic ar fi impus varianta de sufix -ibil; forma previzibilă ștergibil este însă mult mai rară. Poate că a acționat pur și simplu analogia cu alte derivate în -abil, poate că s-a stabilit o legătură subterană cu derivatul ștergar. Oricum, e puțin probabil ca ștergabil și ștergibil să se impună în uz altfel decît ca forme marcate ironic, în limbajul colocvial.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice(Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
