Un cuvînt redescoperit: farmazon

Porecla unui personaj implicat într-o afacere de corupție a avut efectul pozitiv de a readuce în atenția publicului un cuvînt aproape uitat. S-a văzut și cu această ocazie cît de folositoare este digitalizarea dicționarelor noastre și în special cît de multe informații poate oferi site-ul dexonline.ro, pe care sînt adunate contribuții lexicografice mai vechi și mai noi, definiții și explicații etimologice detaliate, provenind de la Lazăr Șăineanu, August Scriban, din Dicționarul etimologic al lui Al. Ciorănescu etc. Mai multe articole jurnalistice au preluat informațiile lexicografice privitoare la cuvîntul farmazon, prezentînd unele date interesante, dar destul de sumare și chiar parțial contradictorii. În DEX, farmazon este înregistrat doar cu sensurile populare „vrăjitor” și „om șiret, viclean” și i se indică un etimon din rusă; cuvîntul prezintă însă interes mai ales prin originea sa mai îndepărtată și prin evoluțiile peiorative ale sensului său. 

Farmazon este un dublet etimologic al termenului francmason. Acesta din urmă e un împrumut din franceză (din franc-maçon), care a fost adaptat în timp pronunției și ortografiei românești, fără schimbări care să-l facă greu de recunoscut. În cazul lui farmazon, modificarea mult mai vizibilă a formei franceze inițiale nu s-a petrecut în română; așa cum o arată numeroase studii și dicționare, există forme similare în neogreacă (farmasónos), în rusă și poloneză (farmazon), și în turcă (farmasun sau farmason, cu sens peiorativ: „rău, necredincios”). Pentru română, unii cercetători au privilegiat sursa rusească, alții pe cea grecească; să nu uităm că apariția cuvîntului este legată de o perioadă în care, așa cum a arătat Pompiliu Eliade, influența franceză pătrundea în țările române pe căi indirecte, prin limbile puterilor, armatelor și administrațiilor locului. Contextul istoric indică, aș zice, o sursă în primul rînd grecească a formei. În română, farmazona fost înregistrat într-un document din 1787, citat în Istoria românilor a lui V.A. Urechia și reluat de Lazăr Șăineanu în Influența orientală asupra limbei și culturei române (I, p. 282). E vorba de o proclamație a domnitorului fanariot N. Mavrogheni, din 29 decembrie 1787, către locuitorii Bucureștiului, anunțînd că „unii din făcătorii de rele și farmazoniau semănat multe feluri de vorbe neadevărate spre spaima norodului”. Tot Șăineanu sugera (în Columna lui Traian, 1883, p. 242) că sensul ulterior „vrăjitor” s-ar fi produs în română prin etimologie populară, prin asociere cu farmec; de altfel, chiar forma grecească pare a fi fost nu doar efectul unei modificări fonetice prin metateză, ci și rezultatul unei contaminări lexicale.

Oricum, în secolul al XIX-lea cuvîntul românesc avea încă sensul originar („mason”), căruia i se adăugau diferite conotații ironice și depreciative. O dovadă este folosirea sa în comedia Farmazonul din Hîrlău, pe care Alecsandri o compunea pentru deschiderea Teatrului Național din Iași. Piesa, jucată la 11 noiembrie 1840, prezintă un provincial ridicol care vrea cu orice preț să devină mason: „să pot fi priimit în corposul farmazonilor”, „Slavă Domnului, o să fac parte din cinstita societate a farmazonilor”. Ca orice cuvînt la modă, farmazon avea o familie lexicală bogată, în care intrau și derivatele farmazonie („auzit-ați vrodată vorbind de farmazonie?”) și farmazonesc („cinstita companie farmazonească vroiește să te cerce de ai curaj”). În dicționarul român-francez al lui Frédéric Damé, din 1893, sînt înregistrate cuvintele farmazon (cu sensurile „mason” și „vrăjitor”), farmazoană („vrăjitoare”) și farmazonie(„masonerie” și „vrăjitorie”). Cuvîntul se găsește și în publicistica lui Eminescu („Cu munca românului nu pot face stat constituţional cu libertate, egalitate, fraternitate şi suveranitate? Franţujii sunt farmazoni de au putut-o face, – şi noi să nu putem?”, text din 1877, în Opere, X). Forma farmazoană apare la Creangă – „fata lui Roș-împărat este o farmazoană cumplită” (Harap-Alb) – și, mai tîrziu, la Sadoveanu – „Maică-mea era mare farmazoană” (în volumul Țara de dincolo de negură).

Pe lîngă menținerea în uzul vorbit (regional) și pe lîngă actualizarea jurnalistică de conjunctură, punerea în scenă recentă a comediei lui Alecsandri și relecturile periodice din Creangă pot contribui la păstrarea cuvîntului farmazon și a poveștii lui în bagajul nostru lexical și cultural.

Rodica Zafiu este profesor. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).