Desemnări mai mult sau mai puțin ironice ale copilului

Există în româna actuală mai multe sinonime expresive ale cuvîntului copil. Desigur, nu este vorba de echivalente perfecte; ar fi destul de complicat de descris întreaga serie lexicală, care presupune marcarea unor diferențieri de vîrstă (copii mai mici sau mai mari), de gen (fete și băieți), de perspectivă (copilul în relație cu părinții sau doar ca individ aflat într-o etapă a vieții sale), a unor variații de sens manifestate istoric sau dialectal. Nu-mi propun o asemenea analiză lingvistică, atrag atenția doar asupra unor diferențe de atitudine în desemnarea copilului, în limbajul curent.

E de așteptat ca un asemenea cîmp lexical să fie marcat de afectivitate, surprinzătoare este însă prezența cuvintelor cu folosire preponderent ironică și chiar cu conotații negative stabile. De fapt, expresivitatea se asociază inevitabil cu schimbarea: termeni inițial peiorativi își pierd treptat conotațiile negative, în vreme ce termenii neutri tind să capete asocieri depreciative. Cuvintele pici sau puști își dezvăluie prin recursul la etimologie o componentă inițial depreciativă,  pentru că își au originea în termeni insultători din turcă; astăzi utilizarea lor este net „ameliorată”, indicînd preponderent simpatie. Prunc e aproape absent din uzul curent, dar se păstrează în contexte religioase; e termenul lipsit de orice conotație peiorativă. Cuvîntul odor apare cu sensul „copil (al...)” în formule clișeizate, într-un stil emoțional convenționalizat: „Realizatorul emisiunii (...) se mîndreşte cu odorul lui, care are doar un anişor” (ziuanews.ro); „cea mai potrivită să joace rolul frizerului pentru prima tunsoare este mama, care știe mai bine ca oricine cum să se poarte cu odorul ei” (sfatulmedicului.ro).

Conotații negative destul de stabile au cuvintele țînc, plod, odraslă. Țînc e folosit destul de rar, dar poate apărea în contexte cotidiene, în formulări care transmit o atitudine ostilă – „Nu mă manipulează ea cum vrea şi nu mi-l pune în braţe pe ţînculăsta” (ziaruldeiasi.ro) –, dar și în contexte neutre, unde termenul conferă doar o notă de familiaritate glumeață: „vine an de an în Parcul Național împreună cu țîncul lui” (evz.ro). Plod e cel mai clar marcat negativ, fiind folosit de obicei pentru a vorbi despre copiii altora, în contexte conflictuale: „la ce vă trebuie concediu de 2 ani! Ca să stați toată ziua în parc cu plodul în căruț și voi la bîrfă pe bănci, cu țigara în gură?” (avocatnet.ro); „Probabil ești un părinte nervos că stă cu plodulpe cap atîtea zile” (edupedu.ro). Există și în acest caz excepții, respectiv situații în care vorbitorii recurg la cuvîntul marcat pentru a se referi la copiii proprii: „haideți fetelor să ne povestim clipele fericite alături de plodul nostru”(desprecopii.com). Odraslă este un cuvînt ușor marcat ironic, care se potrivește în contexte diferite; acestea îi accentuează caracterul depreciativ, îl exploatează autoironic și ludic sau îl neutralizează aproape total: „Să stai 24 de ore din 24 cu odrasla, atunci cînd mai trebuie să și muncești, să faci de mîncare, să speli, să te speli, să faci curat” (vice.com); „Îmi aduc aminte cît am alergat cu odrasla noastră ca să-i luăm un costum bleu ca cerul” (dilemaveche.ro); „Lady Gaga este mămică! Vezi cum arată odrasla artistei!” (divahair.ro).

În stilul colocvial actual se pot găsi și două inovații relativ recente în desemnarea copiilor: junior (neinclus cu acest sens în dicționarele curente) – „Am fost cu juniorul 1 an și 2 luni la control” (Facebook); „Am fost cu juniorul în vîrstă de 5 ani şi sînt foarte mulțumită de calitatea serviciilor” (citymaps.ro); „juniorul meu a fost alăptat pînă la 11 luni” (desprecopii.com) – și kinder: „noroc cu kinderul nostru drag care a ales el cum vrea să fie hrănit şi cîtă apă vrea să bea” (wordpress.com); „Am fost cu kinderul din dotare la festival” (criticeyez.com); „kinderul începe să plîngă, apoi să urle de foame” (simonatache.ro).

În fine, varianta fonetică regională copchil, tot marcată ironic, merită o discuție aparte, pentru că e destul de frecventă: „vă purtați ca un copchil de 9 ani care nu a avut niciodată prieteni și e forever alone” (tpu.ro).

Mulțimea conotațiilor ironice și peiorative ale cuvintelor care desemnează copilul ar putea sugera o atitudine suspect de negativă – critică, ironică – a adulților români față de copii. Ar fi o concluzie grăbită și nedreaptă. Explicația ar putea fi alta: conotațiile pozitive ale referirii la copii sînt implicite, se actualizează prin scenarii emoționale simple și nu e nevoie să mai fie marcate în limbă; în schimb, reacțiile de iritare, nervozitate, formele de detașare ironică produc inovații expresive.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).