Garguie, himere, căpățîni

Publicat în Dilema Veche nr. 945 din 19 – 25 mai 2022
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg

Omul recent transformă empatia, dintr-o frumoasă însușire sufletească, în obligație morală cu un fel de activism emfatic prin care vrea să semnalizeze că trăiește într-o civilizație îmbibată de valorile umanismului. Doar că acest gen de empatie, să-i zicem empatia recentă, este o empatie șchioapă. Trăsătura ei fundamentală este că se cultivă, uneori chiar în variante emoționante, exclusiv orizontal. Este, adică, o empatie care vizează exclusiv contemporanii – o empatie fără dimensiunea adîncului și fără curajul înălțimii. Pe cît de empatic se străduiește să fie omul civilizației recente cu contemporanii săi, pe atît de decuplat, de dezinteresat și de ignorant este în ceea-i ce privește pe cei care au trăit înaintea lui. Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!

Așa stînd lucrurile, nu-i de mirare că recentul se uită la catedralele gotice într-o uimire extatică pe care nu o poate verbaliza mai elaborat decît acest Wow!” – formă onomatopeică ce indică o deplorabilă sărăcie a gîndului. Sigur că e un sunet care exprimă ceva din specia entuziasmului uimit. Încă Goethe spusese că goticul are proprietatea de a stîrni entuziasmul. Goethe preluase de la Vasari informația că goticul este o creație germană și a scris despre gotic cu toată fervoarea patriotismului romantic. Cel dintîi istoric al artei folosise cuvîntul „gotic” ca să exprime disprețul pentru barbaria arhitecturală care invadase Italia, cu 200 de ani înainte, de dincolo de Alpi, crezînd că vine din spațiul german. Cînd, prin secolul al XIX-lea, cercetătorii au stabilit că, de fapt, goticul este o creație a spiritului francez, entuziasmul intelectualilor germani pentru acest stil s-a mai potolit. În orice caz, goticul – care se exprimă pe deplin și perfect detectabil în arhitectură, căci în pictură și-n sculptură e mai puțin specific – este un produs al spiritului european căci, de la Paris la Brașov, el a împînzit continentul nostru între secolele al XII-lea și al XV-lea, fiind încet-încet umbrit și apoi cu totul înlocuit de exuberanța Renașterii.

Ca să înțelegi bine o catedrală gotică trebuie să fii capabil să înțelegi bine scolastica, a dovedit într-o lucrare fundamentală Erwin Panofsky. Or, cîți dintre noi mai au astăzi mintea necesară ca să gîndească scolastic? Aproape nimeni, iar dovada cea mai bună este că însuși acest cuvînt, „scolastic”, a devenit în limbajul nostru un adjectiv peiorativ cumva, care califică ceea ce este rupt de realitate, inutil, sterp, searbăd, la limită plictisitor. Și cît de departe este acest sens adăugat de noi scolasticii de mărețul spectacol al minții omenești care este scolastica medievală!

Așa se face că, privind catedralele gotice în uniforma lui de vacanță (șlapi, pantaloni scurți, tricou, ochelari de soare, șapcă de baseball), pe cînd se plimbă printr-un oraș european între o masă și alta (ați băgat de seamă, desigur, că cele mai importante povestiri de pe urma vacanțelor omului recent sînt ce și unde s-a mîncat, eventual cît a costat masa), omul recent nu vede mai mult decît o performanță inginerească ce uimește doar prin raportarea amplorii realizării la sărăcia tehnologică a timpului („incredibil ce construcții făceau ăștia acum 700 de ani!”). Cît privește conținutul și sensul catedralei gotice, omul recent se crede pe deplin informat cu ceea ce-i spune ghidul în timpul turului: ceva context istoric, unele repere biblice și o poveste rapidă despre stil și materiale de construcție. Catedrala gotică este, însă, o copleșitoare prezență sacră în mijlocul marilor noastre orașe desacralizate – cum sacrul este, pentru recent, perfect echivalent cu vechiul, catedrala gotică nu este pentru el decît o copleșitoare prezență veche în orașele noastre noi.

Poate că acesta este motivul pentru care, privind catedralele gotice, omul recent remarcă imediat și mai cu seamă garguiele, himerele și căpățînile care țîșnesc din înălțimea zidurilor spre el. Explicația-clișeu a prezenței acestor făpturi fantastice, care combină trăsături uneori hiperbolizate ale mai multor animale între ele și, adesea, cu trăsături omenești, mai toate mărturisind apăsat preocuparea medievală pentru teratologie, este că sînt spirite rele aduse de forța Bisericii în serviciul ei, pentru a se proteja de alte spirite rele. Un rău întors împotriva răului – iată ce putere formidabilă are creștinismul. De altfel, legenda care povestește apariția garguielor protectoare pe ziduri este despre puterea credinței creștine. O legendă din secolul al VII-lea (dar consemnată abia prin secolul al XIV-lea) spune că un dragon care-și găsise adăpost în rîul Sena teroriza locuitorii orașului Rouen, distrugîndu-le ambarcațiunile, devorîndu-le proviziile de hrană și șeptelurile sau chiar atacîndu-i direct. După unele variante ale legendei, dragonul cerea chiar sacrificii umane ca să lase orașul în pace. Oamenii au numit dragonul Gargouille, ceea ce însemnă în franceza veche Gît(ul). Episcopul locului, care ulterior va fi canonizat drept Sfîntul Roman din Rouen, a săvîrșit o minune – una din multele care-i sînt atribuite și care l-au recomandat pentru sanctificare. A mers unde știa că dragonul sălășluiește, a ridicat crucea și dragonul a căzut cuminte la pămînt, apoi, tot cu crucea în mînă, a înfășurat epitrahilul ca pe o lesă în jurul gîtului monstrului, care l-a urmat supus pe episcop pînă în piața orașului. Acolo, oamenii l-au judecat pe Gargouille și l-au ars pe rug. Totuși, gîtul și capul dragonului au rămas neatinse de flăcări, iar poporul a decis să le exhibe la poarta de intrare în oraș, ca să-i sperie pe eventualii asediatori.

Garguiele au, totuși, o valoare de întrebuințare clară: ele sînt burlanul care duce apa pluvială departe de zidul catedralei, pentru a-l feri de deteriorare. Arheologii au găsit dovezi că burlanul cu cap de animal prin a cărui gură curge picătura de apă se găsește și în arhitectura antică, fie ea romană, greacă, egipteană sau babiloniană. Totuși, abia imaginația gotică a făcut veritabile statui din garguie și din himere (adică garguiele care nu mai sînt burlane și prin a căror gură nu mai curge apă de pe acoperiș, dobîndind un rol exclusiv simbolic), dîndu-le un profil artistic aparte în ansamblul catedralei.

Părerea mea este că garguiele, himerele și căpățînile sînt atractive pentru omul recent și pentru că se simte în ele, deplin, libertatea de creație. Or, ochiul recentului e atras natural spre tot ce emană sau exprimă libertate; libertatea de orice fel este stridența care întoarce capul omului contemporan oriunde și oricînd. Fiecare piatră din catedrala gotică are o semnificație obligatorie și lipsită de ambiguitate, iar fiecare lucru care alcătuiește universul catedralic gotic are un rost. În catedrala gotică nu există ornament gratuit, nimic nu se află acolo doar pentru că „e drăguț”. Garguiele, himerele și căpățînile nu au deloc un rol decorativ, și tocmai de aceea sînt atît de misterioase, căci nimeni nu le știe, de fapt, adevăratul rost. Povestea cu apărarea catedralei de spirite este doar o teorie (ea a fost formulată prima dată de Abatele Auber abia în secolul al XIX-lea), după cum există și o alta, mai puțin circulată, care spune că înfățișările care ni se par atît de grotești (și asta e de spus: pentru omul gotic nu există categoria estetică a grotescului!) sînt spiritele păcătoșilor arătate credincioșilor ca să știe cum ajung dacă nu sînt buni creștini. Orice-ar fi, o observație este, cred, esențială: garguiele, himerele și căpățînile nu sînt doar figuri înspăimîntătoare. Deși, fiind grotești, așa ni se par. Prima tentație a omului de azi, obișnuit cu anxietatea, este să considere aceste sculpturi din zidurile catedralelor ca un fel de expresie a spaimelor colective ale societății gotice – „Vai, săracii, ce coșmaruri aveau!”. Privite mai atent, însă, multe din aceste sculpturi vin din registrul comic. Sînt sigur că omul gotic, așa cum se speria de unele, rîdea de altele. Biserica miza, în promovarea mesajului creștin, pe cele mai puternice emoții și, chiar dacă rîsul nu era bine văzut sau, mă rog, atît de bine văzut precum plînsul, nu era deloc evitat ca instrument de pus în slujba cauzei creștine.

Dacă adunăm laolaltă ceea ce știm despre procesiuni și despre teatrul de mistere – evenimente de maxim impact în comunitățile medievale – și apoi privim zidurile catedralelor gotice, nu putem să nu remarcăm asemănarea dintre „personajele” multor procesiuni și figurile de pe ziduri. Iar procesiunile și misterele aveau, printre altele, capacitatea de a atrage mase mari de oameni curioși să vadă neobișnuitul sau chiar nemaivăzutul. Nu cred că Biserica nu a sesizat că asemenea personaje atrag mai degrabă decît resping. În cazul garguielor și căpățînilor caraghioase, frapant asemănătoare saltimbancilor și clovnilor, chiar ai senzația că personajele comice s-au urcat pe zidurile sacre direct din piața publică. Este foarte posibil ca sacrul înălțător al catedralelor gotice să fi fost cumva ranforsat cu elemente lumești cu un scop anume. Or, pentru execuția acestor plăsmuiri, artistul era stimulat să fantazeze. Sigur că nu o putea face cînd sculpta pe Mîntuitor, pe Maica Sa, pe Apostoli, pe Sfinți sau pe Regi – dar cu garguiele și himerele era aproape obligat să-și dezlănțuie imaginația și, prin asta, libertatea de creație. În orice caz, în Evul Mediu, nimic din ceea ce alcătuia lumea vizibilă nu era detașat de lumea invizibilă, căci dihotomia sacru-profan este ea însăși o găselniță post-renascentistă. Așa se face că garguiele, himerele și căpățînile au un straniu aer realist, deși sînt evident fabulații.

Studiul producțiilor imaginației gotice este, de altfel, singurul mod în care cred că ne mai putem apropia de omul gotic  – nu știm mare lucru despre sufletul lui, cît despre mintea lui, știm doar ceea ce lucrau și scriau savanții acelui timp. Și mai știm că trăia într-o lume eminamente creștină, deloc lipsită de superstiții și vrăjitorii păgîne, dar îmbisericită și ordonată – o lume atît de diferită de a noastră!

Dar toate acestea sînt speculații, legende sau interpretări ale unui om al veacului XXI despre ce știau, gîndeau și simțeau semenii săi de acum aproape o mie de ani. Se cască între noi o mie de ani de istorie – o depărtare care a devenit îndepărtare, o istorie care ne-a înstrăinat, un timp atît de gros, încît devine spațiu de nestrăbătut. Și mie îmi pare rău. Privesc garguiele și-mi pare rău că nu le înțeleg pe de-a-ntregul...

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

Adevarul.ro

image
Experimentul social al unui român care a vrut să afle ce cred românii când li se spune că viaţa în luxul paradisului din Bali costă mai puţin decât în Cluj
Patrik Bindea este specialist în marketing şi de câteva luni a început un experiment social. El a făcut o comparaţie „cosmetizată” a costului vieţii în paradisul din Bali, cu Bucureşti sau Cluj, iar concluziile acestul „clickbait” elaborat au fost surprinzătoare: oamenii au înghiţit „găluşca” şi au generat un trafic nebun postării.
image
Un YouTuber care a vizitat un McDonald's-ul rebrănduit din Rusia a povestit cât de multe diferenţe sunt faţă de varianta americană
Un reporter rus de la un cunoscut canal de YouTube a mers la McDonald's-ul rebranduit din Moscova, care s-a deschis pe 12 iunie, şi a spus că mirosul şi mâncarea sunt diferite.
image
Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
După nici jumătate de veac de la ieşirea Dobrogei de sub stăpânirea otomană, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut din nou ororile ocupaţiei, de data aceasta ale bulgarilor, care au încercat să anexeze toată provincia prin jefuirea şi omorârea populaţiei.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.