Cultura gheboasă
S-a suit unul pe o scenă, a livrat obscenitate și ignominie, publicul l-a ovaționat, lumea a început să judece. Povestea asta s-a repetat de multe ori și se va mai repeta. Întotdeauna se va găsi unul care se va sui pe-o scenă ca să fie obscen, întotdeauna se va găsi un public să-l aclame. Treaba lui, treaba publicului! Cui îi place, să ovaționeze. Cum nimeni nu mă obligă să-l ascult și să-l aplaud, nu mă deranjează. Nici nu mă interesează. Încep să devin anxios doar cînd mi se spune că ar trebui să mă intereseze, că aș avea chiar un soi de datorie să mă intereseze sau, mai mult, că dacă nu mă interesează sînt rasist, elitist, pudibond, conservator, în fine, tot ce detestă activismul Facebook mai mult și mai tare plasînd, prostește, toate păcatele din lume, deci și pe acestea, sub eticheta favorită a ignoranței de azi: fascism. Dar chiar și așa, tot nu mă interesează.
Faptul că există o mulțime de oameni care aplaudă așa ceva nu mă neliniștește defel. Știu că mulțimea e în stare de isprăvimult mai grave decît să aclame obscenitatea și să facă idoli din nerușinați. Oamenii resimt puternic instinctul animalic specific de a gregariza și le e bine împreună; din punct de vedere cultural și civilizațional, însă, e de știut că topirea individului în mulțime este malefică și direct periculoasă. Dacă animalul din om se simte bine în mulțime, omul din om este aproape complet anulat cînd se topește în masă. Mulțimea este lipsită de inteligență, de discernămînt, este ușor de manipulat. Inteligența este într-o asemenea măsură o calitate individuală, încît se pierde complet în momentul în care individul devine una cu alții, în mulțime. Cînd un om intră în mulțime, ar trebui să știe că trece un prag dantesc: „Lăsați la intrare toată inteligența pe care o aveți, voi, cei ce intrați în mulțime!”, ar scrie la intrare, dacă mulțimea ar fi pe atît de onestă pe cît e Infernul.
Mi se pare nepotrivit să te îngrijoreze vestea că o mulțime aclamă un obscen, cu atît mai mult cu cît anume din acest motiv s-a constituit. În orice caz, e inutil – e ca și cum te-ai revolta împotriva meteorologiei, te-ai enerva pe succesiuneazi-noapte sau te-ai supăra că, dacă bagi degetul în apă, te uzi.
Ceea ce mă deranjează, însă, e că multă lume discută isprava ghebosului și ovațiile tinerimii studioase de la fața locului în termeni culturali. Dar nici așa nu aș fi scris acest articol, dacă n-aș fi remarcat că pînă și în revista noastră, revistă de cultură vasăzică, am putut observa opinii care înclină în aceeași direcție: faci cultură adevărată, „vie”, cum îi zice mai nou, cînd rostești sacadat de pe o scenă versuri precum „Îi pun p*la pe frunte / O fac cocoș de munte / Mi-a zis că-i cîntăreață / Îi dau microfon să-mi cînte / Îi plac cozonacii, îi dau p*la s-o frămînte / O bat c*aiele-n bărbie / Acum o învăț să lupte” sau „Dă-i țiganca / Rupe-i banca./ O, ce țigancă frumoasă, / Cum dă din găoază, / Filme de groază, / Este jegoasă”. Care cultură? Unde e cultura?
Bat cîmpiile vaste ale Internetului flăcăi și fătuci cool & trendy, unii chiar antrenați în fel de fel de studies, dezinhibații „culturali” cu mintea nivelată de idei egalitare care declară că versuri de genul acesta aparțin culturii, și mai precis unei „subculturi” care nu e cu nimic inferioară altor „subculturi”, care toate împreună, cu egală legitimitate, alcătuiesc cultura. Mimetici ori poate speriați să nu cumva să pară nealinați timpurilor sau pur și simplu aflați într-o clipă de eclipsă a discernămîntului intelectual, chiar oameni respectabili, altfel departe de zvăpăiala primei tinereți, pun și ei chestiunea în aceiași termeni.
Cum spuneam, mi se pare că obscenul de pe scenă nu este chiar așa de dăunător pe cît se vaită unii. Eu nu cred că cineva devine proxenet sau se droghează pentru că aude cîntece care vorbesc despre „pești” și droguri. După cum cred că ideile rasiste intră în capul oamenilor altfel decît la asemenea concerte unde, dacă mă uit atent, îmi dau seama că cei mai mulți dintre spectatori nici nu percep clar vorbele cîntecelor. Dăunători, însă, sînt acești zglobii care ies iute la trîntă cu „ipocrizia” și „moraliștii”, ceea ce, fie vorba între noi, e cel mai ușor. Știți ce e acela „ipocrit”, „moralist”, „pudibond” pentru ei? Unul care refuză să participe într-un mediu în care se vorbește ca-n versurile de mai sus. Unul care întoarce spatele acestui gen de „subcultură” este „ipocrit”, „moralist”, „pudibond”. Unul pe care asemenea versuri îl oripilează nu doar prin vulgaritate, cît prin imbecilitate. Cu ei adoră să se lupte noii activiști ai culturii gheboase, desigur liberă, sinceră, autentică. Doar că acești apărători ai culturii cu gheb sînt ei înșiși ipocriți. Credeți că ei, la casele lor, cu mamele și fiicele lor de față, sînt în largul lor să fredoneze asemenea versuri? Credeți că ei, dacă și-ar auzi fiica adolescentă cîntînd prin casă așa ceva, ar fi încîntați de cultura ei? Credeți că ei ar duce oleacă de cultură de genul acesta în educația copiilor lor, în familiile lor? Dar ei nu trișează doar în privința asta. Ei trișează și în argument. Și abia asta mă enervează cu adevărat. Pentru că amestecă lucrurile cu vinovăție și încurajează o confuzie care, după părerea mea, poate rătăci definitiv un suflet. Ei spun așa: din moment ce alți mari creatori de cultură folosesc cuvinte precum p*lă și c*aie, o poate face foarte bine oricine. Mai mult, dacă acei creatori le-au folosit în operele lor, oricine le folosește face, astfel, cultură. Și vin cu exemple, de la Eminescu la Ezra Pound, de la Geo Bogza la Henry Miller și pînă la Aristofan. Înțelegeți de ce e așa: pentru susținătorii acestui argument, nu există diferențe de calitate culturală între oameni, toți sînt egali. Face Beethoven muzică, face și ghebosul muzică – ei fac același lucru. Logica lor operează un radical comunism cultural.
Dimpotrivă, eu cred că una este cînd spun p*lă sau c*aie Eminescu ori Ezra Pound și alta e cînd spune aceste cuvinte un obscen. Să explic: vedeți vreo diferență între idiotul anonim care desenează genitalii pe-un zid de closet public și Michelangelo, care și el a sculptat ceva organe de acest gen la viața lui? Dacă vedeți diferența asta, înseamnă că vedeți diferența dintre obscenitate și cultură. În plus, Eminescu sau Pound nu sînt ce sînt pentru că au scris pornografii, ci sînt ce sînt pentru că au scris altceva. Obscenul este ce este (adică o celebritate a zilei) pentru că produce doar obscenitate. Ești ceea ce produci! De aceea, la Eminescu și la Pound episoadele pornografice, oricum marginale, ar putea să mă intereseze pentru că sînt Eminescu și Pound, dar nu am nici un interes pentru pornografiile obscenului, pentru că el e doar obscen
Cît despre cei care sînt cool & trendy, care „înțeleg epoca”, sînt „prietenii tinerilor” și alături de popor, cei care susțin că oricine se suie pe ceva și spune în gura mare p*lă și c*aie face cultură, într-un fel, îi înțeleg. Standardul culturii trebuie dus cît de jos posibil, ca să poată să intre și ei, așa că o vor tot mai cocoșată.
Cît privește cîntecele gheboase, bineînțeles că ele pot avea publicul lor. Sîntem o țară liberă, așadar oricine poate spune orice și poate admira orice. Atîta doar, să știe clar ce face și să nu ne mințim pentru că ideologia la modă ne-o cere. Publicul ghebosului trebuie să știe că ceea ce ovaționează nu e cultură, e pornografie imbecilă. Și că sînt liberi să le placă.
P.S. Îmi cer scuze cititorilor care s-au simțit inconfortabil citind versurile cîntate de ghebos. Am ezitat îndelung înainte să le citez, dar am decis în cele din urmă să o fac pentru că e bine să știm clar despre ce e vorba. Să se vadă că nu conțin nici un protest la adresa „societății anchilozate și opresive”, vreun „manifest social”, sau că spun lumii în față un „adevăr dur și insuportabil”. E doar pornografie la nivel imbecil.
