Ungaria – afară din UE și NATO!

Publicat în Dilema Veche nr. 963 din 22 septembrie – 28 septembrie 2022
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg

Acum cîteva zile, Parlamentul European a adoptat un raport care spune că Ungaria nu mai este o democrație, ci o „autocrație electorală”. Nu e clar ce efect are acest vot, dar pe agenda acestui Parlament care face naveta între Bruxelles și Strasbourg se vede o anume ritmicitate a rapoartelor care denunță îndepărtarea Ungariei de la ceea ce birocrații și mai ales politicienii europeni numesc, îndeobște, „valori europene”. 

Precizez de la bun început că, după opinia mea, Ungaria ar trebui exclusă din UE și din NATO. Dar motivul, deopotrivă real și făcut public, nu ar trebui să fie acela al abandonării „valorilor”. Ungaria nu mai (poate) aparține clubului euro-atlantic pentru că practică o politică constantă de subminare a unității sale și pentru că pactizat cu inamicul strategic. Pentru foarte mulți oameni, asta e clar ca lumina zilei. Dacă ungurii cred că așa e mai bine pentru țara lor, că e bine pentru ei să pună piedici din interior, e treaba lor – treaba noastră e să ținem clubul unit, funcțional și, mai ales, în stare să se apere. Eu cred că solidaritatea europeană și euro-atlantică va crește dacă Ungaria e exclusă. Și mai cred că o anume clarificare, deopotrivă politică și morală, a „taberelor”, adică să ne lămurim cine e cu cine, este necesară acum, cînd trăim un război adevărat, cu tancuri și bombardamente, și nu un război metaforic, de cuvinte și hîrtii și culturi și „valori”, mai mult decît altădată. E elementar: nu poți să te aperi dacă unul dintre ai tăi deschide inamicului poarta cetății ce-i este dată-n grijă.

Pe de altă parte, povestea cu valorile, recunosc, mi-e neclară. În ceea ce privește democrația, trebuie să mărturisesc că mă afund pe zi ce trece într-un soi de derută melancolică. Pe măsură ce trăiesc în lumea democrațiilor, îmi dau seama că înțeleg tot mai puțin ce înseamnă o democrație. În anii ’90, tînăr și frumos cum eram, știam! Puteam da oricui lecții de democrație. Eram, cu discursul și cu inima, acolo unde trebuie. Acum, trecut binișor de jumătatea drumului vieții, după ce am văzut de aproape sau de departe atîtea, sînt mai degrabă derutat. După ce am văzut cine sînt profesorii de democrație și, mai ales, după ce am văzut democrația (lor) la lucru, nu o mai înțeleg, nu o mai știu, nu o mai recunosc.

Prima dificultate vine din faptul că adeziunea la cuvînt e unanimă. Pînă și Kim Jong-un, Vladimir Putin sau ayatollahii iranieni își declară adeziunea – ei spun că democrația adevărată e în țările lor și nu în altă parte. Și Ceaușescu se declara democrat! Faptul că nici un dictator nu mai are curajul să spună despre sine că e un dictator îmi pare elocvent. În interiorul UE, unde, totuși, nu există nici un personaj de teapa celor de mai sus, aderența declarată la democrație e încă și mai puternică. Atunci cînd toată lumea joacă în echipa „democrațiilor”, e un pic mai greu să știi cine nu este democrat și e încă și mai greu să știi ce este ea, democrația, de fapt.

În al doilea rînd, coborîrea valorii din cerurile ei ridică probleme. Declinarea democrației în fapte de viață instituționale și sociale te duce direct într-un labirint în care pierzi direcția, pierzi controlul, te rătăcești. Faptul că o birocrație enormă, în fapt incontrolabilă, ea însăși nedemocratic desemnată, decide la nivel de amănunt ce e democratic și ce este nedemocratic, e smintitor. De ce aș crede că funcționarii care întocmesc rapoarte de genul celui cu privire la Ungaria sau celor cerute de MCV sînt chiar competenți (adică au temeiul teoretic și de reflecție, îmbinat cu cunoașterea bună a terenului) să decidă ce-i democratic și ce nu? Nu am nici un motiv să cred că instituții ai căror șefi sînt desemnați după un fel de principiu care dă fiecăruia cîte ceva (geografic, cîte unul din fiecare țară, și politic, jumate-jumate între stînga și dreapta) chiar sînt în stare să judece unde e și unde nu e democrație. Dar mai important decît asta, am ajuns să cred că analiza sistemelor politico-administrative este o treabă care nu are nimic de-a face cu știința, ci pur și simplu cu ideologia și cu propaganda. Să luăm, de pildă, alte tipuri de analize care au temei științific. Analizele bio-clinice, de pildă, pe care ni le facem toți, periodic sau dacă ne simțim bolnavi. De fapt, statutul de om bolnav sau cel de om sănătos este determinat de analize științifice. Măsurarea unor indicatori detectabili în sînge sau în alte materii, anumite dimensiuni ale unor organe sau părți de organe, anumiți parametri ai activităților fizice indică, raportate la un standard stabilit științific, dacă sîntem bolnavi sau nu și, dacă sîntem bolnavi, de ce anume suferim. Cînd analizezi o birocrație, un stat sau o societate, asemenea indicatori nu există, iar măsurătorile nu ne spun nimic, de fapt, despre democrație. 

Știu că unii lucrează cu „indicatori de democrație”. De pildă, întrebi dacă oamenii sînt de acord cu ceva ce tu ai stabilit deja că e reper democratic (să zicem, căsătoria homosexuală), de la tine din birou, că așa crezi tu. Vezi cum cad procentele și zici, cu siguranța dovezii științifice, că cetatea aceea e democratică sau nu. La fel, de la tine din birou, stabilești că există un singur mod de a scoate judecătorii la pensie care corespunde statului de drept; dacă o țară îi scoate altfel la pensie, nu e stat de drept. Acest gen de analize, ce par obiective, în realitate sînt extrem de manipulatoare pentru că reduc lucruri mari, importante, grave, precum democrația sau statul de drept, la detalii ce nu determină natura reală, profundă, a sistemului analizat. Ochii mici ai judecătorului de democrație sau, poate, orgoliul lui mare de specialist care „are știința” nu pot vedea ansamblul. 

Democrația și statul de drept sînt realități de ansamblu, nu de detaliu, și nu sînt niciodată scopuri, ci mijloace, metode. Scopul pe care-l urmărim cînd ne organizăm democratic este să trăim în pace, să avansăm în prosperitate și să fim fericiți; scopul pe care-l urmărim cînd ne organizăm într-un stat de drept este să avem un sistem judiciar care emite decizii juste, care face dreptate. 

Dilemele democrației sînt mari: de pildă, sîntem toți de acord că alegerile regulate și libere ale conducătorilor țării sînt un element necesar democrației, nu, însă, și suficient. Ce-ar mai trebui? Evident, să ducă la un anumit rezultat acceptabil după criteriile democrației. Pot alegerile democratice să dea un rezultat nedemocratic? Vedem că da. Atunci, ce înseamnă alegeri democratice? Acelea care sînt organizate democratic? Păi, dacă produc un rezultat nedemocratic, ele sînt socotite democratice doar de iubitorii de paradoxuri hazlii de genul „operația reușită, pacientul mort”. În plus, poate o putere nedemocratică să organizeze alegeri democratice? Răspunsul cel mai corect, din cîte am văzut la viața mea, îmi pare a fi „uneori da, alteori nu”. Și veți recunoaște că, dacă am ajuns la asemenea răspunsuri, o analiză „științifică” a democrației în cazuri concrete e imposibilă. 

Orice funcționar sau consultant care raportează birocrației UE despre stadiul democratic în ansamblu, într-un domeniu sau doar într-o instituție, e de la început setat să găsească „nedemocratic” sau „democratic” obiectul raportului. E determinat ideologic, politic sau instituțional. E determinat psihologic, e determinat de orientările șefilor săi. Vîntul suflă întotdeauna dintr-o direcție în alta și funcționarii îi simt bine direcția. Ba chiar sînt perfect antrenați să simtă în prealabil și schimbările de direcție. Asta nu înseamnă, desigur, că uneori analizele acestor oameni nu sînt corecte. Doar că nu și alteori. Tocmai pentru că analizele sînt corecte „uneori” și nu „alteori”, cred că argumentul depărtării Ungariei de „valorile democrației” nu convinge pe toată lumea. Pe unii, da. Pe alții (ați fi surprinși să știți cît de mulți), nu. 

Însă argumentul pactizării clare cu inamicul clubului este un argument clar. 

În final, un cuvînt pentru cei care vor spune că și alți membri ai clubului, precum Germania sau Franța sau Italia, au pactizat la fel, cu Putin. Evident, aceste țări s-au comportat laș, prostește, egoist în anumite momente, cu privire la anumite idei sau propuneri. Dar conduita lor generală a fost, totuși, clară: au condamnat războiul, sprijină deschis Ucraina în efortul ei de apărare și încearcă să reducă puterea militară și economică a Rusiei. Uneori cu mai mult succes, alteori cu mai puțin. Liderii politici ai acestor țări sînt exact așa cum îi vor votanții lor: temători și ascultători. Dar de aici pînă la pactizare cu inamicul e cale lungă.  Dimpotrivă, Viktor Orbán e curajos și independent. Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

Ceremonia depunerii jurământului de investitură a ministrului Educației Ligia Deca la Palatul Cotroceni FOTO Inquam Photos Octav Ganea (2) jpg
Ministerul Educației, în topul instabilității politice
Ministerul Educației, condus de Ligia Deca, ajunge la al 28-lea șef cu puteri depline în 32 de ani, fiind una din instituțiile pe unde au trecut cel mai mare număr de miniștri, după Transporturi și Sănătate.
vaccin antigripal jpeg
În ce condiții ne vom putea vaccina la farmacie
Ministerul Sănătății a pus în dezbatere publică un proiect de ordin de organizare a unui program-pilot prin care vaccinarea împotriva gripei sezoniere va putea fi efectuată nu doar în cabinetul medicului de familie, ci și în farmacii.
Becuri
Programul Rabla pentru becuri ar putea fi lansat cel târziu la sfârşitul lunii octombrie
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunţat că programul Rabla pentru becuri ar putea fi lansat cel mai târziu la sfârşitul lunii octombrie.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.