Sandaua lui Honoratus de acum 1.700 de ani și gîndul meu eretic de azi

Publicat în Dilema Veche nr. 961 din 8 septembrie – 14 septembrie 2022
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg

Undeva, pe la începutul Dialogurilor, Sf. Grigore cel Mare povestește ceva despre monahul Libertinus, care era superior la Mănăstirea din Fondi. Acest Libertinus prețuia atît de mult memoria mentorului său, sfîntul monah Honoratus, încît purta cu el peste tot, ca pe o relicvă de preț, o sandală ce-i aparținuse. Într-o zi, starețul l-a trimis pe Libertinus într-o călătorie pentru un oarecare interes al mănăstirii. Pe drum, Libertinus a întîlnit o femeie care ținea în brațe un prunc mort – pruncul ei. Văzîndu-l pe călugăr și împinsă de un instinct ciudat, neîndoielnic stîrnit de durerea imensă pe care o simțea ducîndu-și în brațe copilul mort prematur, femeia s-a pus în fața calului pe care era călugărul și i-a spus: „Nu treci mai departe pînă nu-mi aduci copilul înapoi la viață!”. O nebunie, desigur, dintre acelea de care numai mamele disperate pentru copiii lor sînt în stare. Libertinus a fost foarte impresionat de această cerere imperativă și trebuie că a fost încă și mai tulburat cînd și-a dat seama că, oricîte încercări a făcut, i-a fost imposibil să o ocolească pe femeie și să își continue drumul. Pur și simplu, era blocat în ea. Iar femeia părea convinsă – convingerea disperatului! – că monahul întîmplător întîlnit de ea putea săvîrși asemenea minuni. Sf. Grigore cel Mare adaugă că nu-i greu să ne imaginăm conflictul puternic din sufletul acestui monah desăvîrșit: pe de-o parte, smerenia lui deplină și caracterul cu totul neobișnuit al solicitării îl îndemnau să-și vadă de drum, nici prin cap nu-i trecea lui Libertinus că ar putea învia morții; pe de altă parte, simțea dorința de a o ajuta pe acea mamă îndurerată, care nu cerea altceva decît să-și vadă iarăși copilul viu. Pînă la urmă, Libertinus a decis să încerce s-o ajute cumva. A descălecat, a luat cadavrul copilului în brațe, s-a pus în genunchi, a scos sandaua lui Honoratus dintre faldurile veșmîntului său, a așezat-o pe pieptul pruncului și s-a rugat. După un timp, minunea s-a produs: copilul a revenit la viață! Pus să explice în termeni mundani („ce a determinat minunea, rugăciunea lui Libertinus sau sfințenia lui Honoratus?”), Sf. Grigore cel Mare spune: „Amîndouă, combinate cu credința femeii. Și sînt sigur că minunea a avut loc pentru că Libertinus a avut totală încredere în puterea sfințeniei mentorului său, Honoratus”. 

Acum mai mulți ani, admirabilul medievist clujean Alexander Baumgartner mi-a atras atenția asupra acestei povești, spunîndu-mi că vede în ea un fel de metaforă a educației. Relația mentor-discipol, ce transmite profesorul elevului, respectul și încrederea elevului în profesor, cum pune elevul la lucru ceea ce a primit de la profesor, cum trebuie să prețuiască elevul ceea ce i s-a transmis și cum trebuie să folosească ceea ce a primit pentru ca procesul educativ să fie rodnic, adică să producă o consecință importantă și să fie salvat de la zădărnicie, căci zădărnicia e pericolul cel mai mare care pîndește orice educație. 

Astăzi, cred că povestea spusă de Sf. Grigore cel Mare nu e doar despre educație, deși e și despre educație. Cred că dacă există în această poveste și altceva decît relatarea unui miracol, atunci e vorba despre condițiile în care mecanismul transmiterii culturii de la o generație la alta funcționează. Văd în sandaua lui Honoratus urma culturală palpabilă lăsată de generațiile vechi, văd în evlavia și prețuirea pe care elevul lui Honoratus o arată sandalei maestrului său atitudinea sănătoasă și, mai ales, utilă pe care generația a doua trebuie să o aibă în raport cu ce a primit de la generația primă. În fine, minunea, adică puterea pe care o are tradiția pusă la lucru de a salva prezentul, este realizabilă doar dacă „actorii” prezentului cred împreună în forța salvatoare a tradiției ce au primit. În secundar, tradiția lucrează eficient pentru prezent doar dacă este pusă la lucru cu respect intens. 

Minunea învierii copilului săvîrșită de Libertinus, după cum sugerează și Sf. Grigore cel Mare, a fost posibilă pentru că acesta a prețuit sandaua maestrului său – simbolul tradiției. Libertinus a pus la lucru tradiția cu încredere în puterea ei, a asociat-o propriei sale sfințenii (pe care tot din tradiție a învățat-o), împins de credința grozavă a mamei cu pruncul mort în brațe, indiscutabil produs al unei iubiri enorme. Cum am zice azi, un cumul de factori; în absența oricăruia dintre ei, minunea nu s-ar fi produs. S-ar zice că Dumnezeu a îngăduit ruperea pentru o dată a legilor Creației sale (căci învierea este chiar asta – cea mai puternică contrazicere a legilor Creației), ca să salute această întrunire cu totul excepțională de factori: încredere, prețuire, credință, dragoste. Tradiția purtată de Libertinus, ca să poată lucra și contribui la salvarea de la moarte, trebuie mai întîi prețuită. Așa cum monahul păstra cu evlavie sandaua maestrului ca pe o veritabilă relicvă, ar trebui păstrată cultura ce ni se transmite, pentru a putea spera că aceasta devine un fel de „apă vie”, un principiu al vieții nealterate de umbra morții. Doar așa, cultura își poate revărsa asupra noastră miracolele de care e în stare. Căci ce alt rost ar putea avea cultura lumii dacă nu ar fi în stare să ne salveze?

Cred că pentru oricine a ajuns să cunoască cît de cît natura umană, să înțeleagă ce sînt oamenii în stare să facă, transmiterea culturii dintr-o generație în alta pe parcursul secolelor ori mileniilor este cu adevărat un miracol. Așa cum viața însăși este un miracol, așa cum un miracol este faptul că lumea întreagă, aflată cu totul la dispoziția oamenilor, continuă să existe și să funcționeze în ciuda acțiunilor distructive ale locuitorilor ei. Transmiterea culturii de la o generație la alta este un fenomen civilizațional cu mult mai uimitor decît însăși producerea culturii. Oamenii produc cultură pentru că au în ei creativitate și pentru că au fost dotați cu rațiune – nu e nimic uimitor în asta, deși cel mai adesea de asta ne minunăm. Dacă crezi cît de cît în Dumnezeul creștin și astfel înțelegi ce înseamnă „după chipul și asemănarea”, dar și ce înseamnă că „Dumnezeu așa a iubit lumea încît pe Fiul Său cel Unul născut l-a dat...”, nu ai de ce să fii surprins că oamenii au în ei sămînța creativității. Însă faptul că ceea ce se creează se transmite e uimitor. Căci transmiterea presupune altruism, respect, memorie critică, empatie, înțelepciune și, mai ales, încredere în cei de dinainte – adică trăsături pe care greu le mai descoperi în lumea de astăzi, ale cărei valori par mai degrabă opusul calităților necesare transmiterii culturii.

Dacă spun că esența educației, fie ea familială sau public-instituționalizată, este aceea de a asigura fluiditatea transmiterii culturii de la generațiile duse spre generațiile abia sosite, și nu aceea de a livra forță de muncă pieței muncii, nici aceea de a „dezvolta competențe”, comit o erezie raportat la concepția actuală, modernă, „europeană” asupra educației?

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

soldati rusi siloz cereale melitopol EPA EFE
Ce s-ar putea întâmpla în Ucraina după anexarea teritoriilor ocupate de Rusia
Dara Massicot, o cercetătoare de la unul dintre cele mai mari think tank-uri militare din lume, RAND Corporation, evaluează ce ar putea urma pentru Ucraina după anexarea teritoriilor sale de către Rusia.
Marius Stefan Achim (stanga) si Iulian Oancea FOTO arhiva Adevarul jpg
Închisoare pe viață pentru luptătorul K1 care a asasinat un hacker. Este fost membru al Legiunii Străine
Marius Ştefan Achim a executat în stil mafiot un tânăr de 21 ani chiar în scara blocului unde locuia. Victima i-ar fi promis un software pentru accesarea telefoanelor mobile la distanţă.
vagner jpg
Zi neagră în sportul românesc. A murit fotbalistul Alexandru Vagner, la doar 33 de ani
Fostul jucător al Petrolului sau Concordiei Chiajna a decedat vineri dimineață, după ce suferise un infarct în urmă cu câteva zile.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.